OPOZITIE CONSTRUCTIVA? CE TIMPENIE!

Fiare politice, nu guvernanți ori opozanți în numele poporului

Autor: Mihai CONȚIU

Ne este dat să-i auzim pe unii politicieni, comentatori și jurnaliști vorbind despre ceea ce ei numesc ”Opoziție constructivă”, firește că politică. ”Opoziție constructivă” își imaginează că fac și socialiștii, și ”clanul politic” al lui Ilan Șor, dar și comuniștii. Bineînțeles că nici cei pomeniți și nici Puterea habar nu au ce-i aia o ”Opoziție constructivă”. Nici Puterea cînd era în Opoziție nu era ”constructivă”, cum nu sunt nici opozanții ei de acum.

Permanentul analfabetism politic al tuturor liderilor și membrilor de partide moldovenești constă în realitatea că, pentru ei, parvenitismul politic este o afacere personală, nicidecum un ideal politic de Țară. Toți, dar absolut toți, se prefac a fi interesați de nevoile celor mulți doar în campaniile electorale, iar după aceea, fie că ajung la Putere ori în Opoziție, uită orice promisiune făcută. Toți se blindează în imunități, privilegii și ”aere de aleși ai Domnului” și, cînd necesitatea o impune, mai coboară, ca niște boieri, în mijlocul ”mulțimii”, nu-i așa, Vlad Filat?

Cînd ajung în Parlament, cei care au cîștigat Puterea și cei care sunt în Opoziție, mai întîi se gîndesc la posturile adiacente pe care să le acapareze, la interesele lor personale și de partid, uitînd cu desăvîrșire greutățile pe care i le-au împărtășit în campania electorală cei care i-au votat. În virtutea inerției, votează legi care să le favorizeze interesele lor partinice, chiar personale ori de grup ”select” (cei de la Putere), dar inițiază și legi populiste, cei din Opoziție, care știu prea bine că nu vor fi adoptate.

Cei de la Putere se gîndesc la propriul confort, ajungînd să se creadă veșnici, taie și spînzură cum îi duce capul, dar fără să se gîndească ori să înțeleagă sensul politic profund al aflării lor la guvernare în interesul poporului. Cei din Opoziție, pe lîngă confortul pe care îl oferă, totuși, acest statut, se gîndesc mai întîi la cum să pună mîna pe Putere, nicidecum la poporul care i-a votat ca să ajungă în Parlament.

Ar fi total aiurea să ne mirăm de ce Republica Moldova este așa cum este în condițiile în care, începînd cu 1991, ”normalitatea politică democratică” a fost ”patronată” de personaje ca Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Nicolae Timofti, Igor Dodon ori atotputernicul Vladimir Plahotniuc.

”Opoziție constructivă”, ca și presă independentă, nu a existat și încă nu va exista multă vreme în Republica Moldova pentru că nici un politician nu-și dorește asta. Odată ajunși în Parlament, la guvernare și în Opoziție, absolut toți trebuie să se lupte pentru nevoile celor care i-au ales. Asta implică multiple confruntări, cedări reciproce și concesii făcute unora sau altora, întru binele colectiv social. Anume acestea aduc ”plusuri electorale” în campaniile de alegeri. ”Opoziția constructivă” implică, inevitabil, colaborări legislative, inclusiv prin cedări ori cîștiguri, cu Puterea. Parlamentul nu trebuie să fie o tribună electorală, ci o luptă vizibilă pentru alegătorii care așteaptă ceva bun de la cei cărora le-au acordat votul.

În campaniile electorale, Puterea și ”Opoziția constructivă” pot veni în fața oamenilor ca să le ceară voturile numai în virtutea unor dispute cordial-politice în Parlament, iar alegătorii să fie suficient de informați încît să poată fi capabili să cîntărească meritele unora sau ale altora.

În ”jaful politic din România”, totuși, am avut parte de o așa-zisă ”Opoziție constructivă”, atunci cînd a fost semnat, între Putere și Opoziție, în 1995, Pactul de la Snagov, privitor la strategia națională de pregătire a României de integrare în UE. Atenție PAS!

Despre ce ”Opoziție constructivă” putem vorbi în Republica Moldova după moștenirile lăsate de Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Nicolae Timofti, Igor Dodon ori atotputernicul Vladimir Plahotniuc? Despre nici una! Nici în viitor, căci nici PAS nu are înscris așa ceva în testamentul politic!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26