Trei păstori cu trei cîini la cingătoare mulg, tund şi taie cînd au chef 300 de oi. Pentru liniştea şi comoditatea păstorilor, oile trebuie să fie o turmă supusă şi să nu aibă idei despre liberul arbitru, suveranitate naţională, răspundere individuală. Dacă nu s-au născut oi, atunci trebuie educate ca să devină oi.

Oile nu au drepturi individuale şi nu au religie. Ele şi-o pierd în două feluri: prin educaţia atee, numită “umanistă“ în America, şi prin fărămiţarea, infiltrarea şi coruperea bisericii tradiţionale organizate. La ora actuală, occidentalii ne atenţionează tot mai des: “Nu ne luaţi cu religiozitatea, că noi nu sîntem religioşi”. Cică, 70 la sută din norvegieni sînt atei. Noi le răspundem: “Dacă nu sînteţi religioşi, înseamnă să sînteţi amorali”. Oare, democraţi considerîndu-ne, nu sîntem prea intansigenţi?

La 2 decembrie 1908, doi cetăţeni americani – Walter Rauschenbush şi Harry Lard – au înfiinţat Consiliul Federal al Bisericilor, finanţat, printre alţii, de Fundaţia Rockefeller.

În 1942, platforma acestui consiliu cerea “un guvern francmasonic mondial, control internaţional asupra armatei şi flotei, un sistem monetar universal şi o bancă internaţională controlată democratic”. Atributul “controlată democratic” are aceeaşi valoare pe care o are atributul “democratic” în binecunoscutul „centralism democratic” al totalitarismului comunist: adică zero.

Restul platformei e real. Dar, devenind prea notoriu, Consiliul Federal al Bisericilor şi-a schimbat denumirea, la 29 noiembrie 1950, în Consiliul Naţional al Bisericilor. Acest consiliu a lucrat mînă în mînă cu Partidul Comunist din SUA, după cum arată însuşi Gus Hall, secretarul PC din SUA.

În 1972, “Biserica Satanei”, cu „marele preot” Anton Lavey din San Francisco, a fost primită în Consiliul Naţional al Bisericilor. Biserica Satanei practică satanismul, adică torturează şi ucide victime umane şi animale în adunări rituale, cochetează serios cu magia neagră şi, în general, are scopul de a îndeplini poruncile lui Nichipercea/Azazel/Scaraoţchi/Michiduţă/Ducă-se pe pustii, Avizuha, pe care această “biserică” îl venerează ca pe un zeu absolut şi adevărat.

La 23 august 1948, a fost înfiinţat Consiliul Mondial al Bisericilor, al cărui secretar general, Philip Potter, a fost descris în 1975 ca fiind “mai radical decît toţi marxiştii luaţi launloc”.

În 1993, Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat că este ilegal să împiedice cultul Santeria (un cult adus din Cuba, care se bazează pe practici tribale africane de a tortura, mutila şi ucide victime şi a stropi asistenţa cu sîngele proaspăt vărsat, în cinstea unor divinităţi voodoo).

“Santeria e o religie”, a declarat Curtea Supremă. Creştinismul este interzis în şcoli, dar cîtă vreme Santeria este admisă şi răspîndită, poporul american are „libertate religioasă”. Religia e bună cînd e satanică sau cînd e folosită pentru asasinarea fermierilor şi a familiilor lor; dar generaţiile viitoare trebuie scutite de acest “opiu al popoarelor”. De ce? Fiindcă creştinismul îndeamnă la cinste, omenie şi iubire. Vrea să punem om, cît mai mult om îndumnezeit în toate.

Francmasonul Claire Chambers scrie: „Ca să fie înrobită, mintea omului trebuie orientată de la a fi spirituală la a fi carnală. Omul trebuie să creadă despre sine că este un animal fără funcţie spirituală. Odată eliberat de obligaţiile lui faţă de Dumnezeu, acesta este mult mai uşor de supus statului mondial francmasonic”.

De aceea s-a eliminat cu străşnicie religia creştină din şcolile publice americane şi s-a înlocuit cu “umanismul”.

În 1933 a fost publicat Manifestul Umanist care afirmă ateismul, comunismul şi evoluţionismul. Unul dintre cei 33 de semnatari ai manifestului a fost John Dewey, “părintele educaţiei progresiste” în America. “Omul n-are Dumnezeu şi n-are suflet”, scrie Dewey. Pe de altă parte, “Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul e permis, înseamnă că sîntem pierduţi. Dumnezeu e necesar, de aceea trebuie să existe. Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sînt Dumnezeu” (F. M. Dostoevski).

“Adevărul imuabil (= care nu se schimbă niciodată) e mort. Nu există loc pentru legi fixe, naturale sau pentru adevăruri permanente şi absolute”. Nu există diferenţă între adevăr şi minciună, zice Dewey; adevărul e ce convine (probabil celui mai tare). De asemenea, nu există principii etice: moral e ce face plăcere (probabil tot celui mai tare din parcare).

Dewey nu s-a ostenit să concilieze principiul moralei cu ceea ce face plăcere în situaţia în care plăcerea unuia este să-l tortureze pe altul, dar cel torturat nu simte plăcere; în schimb, a reconciliat doctrina lui, pe care se bazează sistemul de învăţămînt american din ultimii 55 de ani, cu spusele lui Lenin, care zice: „Desigur, nici noi nu credem în Dumnezeu. Noi credem numai în morala eternă. Tot ce serveşte distrugerii vechii societăţi e moral… Jos cu religia… Principala noastră sarcină e să cultivăm ateismul, care aboleşte adevărul veşnic, aboleşte religia şi morala”.

Adică Familia şi Biserica, căci atît Dewey, cît şi Lenin ştiau că nu pot desfiinţa/aboli concepte generale abstracte.

Azi, 2016, urmînd preceptele părintelui şcolarizării americane, John Dewey, copiilor li se predă “etica de situaţie”, care explică cum “ceea ce e bine pentru mine poate fi rău pentru tine şi ceea ce e bine astăzi poate fi rău mîine”. După ce au studiat “etica de situaţie” şi “educaţia sexuală”, un mare număr de fetiţe de la 9 ani în sus devin gravide în şcolile de stat americane înainte de a cunoaşte alfabetul.

O altă reuşită a filozofiei umaniste şi a educaţiei progresiste este numărul mare de sinucideri printre elevii de liceu, despre care guvernul face doar atît: statistici, iar părinţii se plîng degeaba.

La 40 de ani după primul Manifest Umanist, a fost publicat cel de-al doilea Manifest Umanist, care vorbeşte despre construirea unei “comunităţi mondiale” întemeiate pe un “sistem de legi mondiale şi o ordine mondială bazată pe un guvern federal supranaţional”.

Iar noi, noi ce facem, că doar nu sîntem întunericiţi cu totul? Ştiţi că omul-spectacol Mihail Zadornov poate caracteriza diferite popoare – ruşi, americani, letoni, gruzini etc – printr-o singură frază, de obicei memorabilă şi scurtă ca un penalty. Întrebat odată, în timpul unui spectacol, ce poate spune despre moldoveni, iniţial Zadornov a ezitat, apoi a revenit:”Про молдованам спрашиваете? Знаю, могу сказать...Сидят, ничего не делают и хвастываются что они румыны”.

Ei, coane Mihail, nici chiar aşa, nu mai sînt moldovenii noştri de lepădat... Cu excepţia lui Oazik Nantoi, Maiei Sandu, Deliu, Pistrinciuc şi Andriuha Năstase, a lui Mihai Teotizîcovici Ghimpu şi a Idiotului din centrul Chişinăului (supranumit “Fenomen”, în 2007, de către actualul ministru Anatol Şalaru), în marea lor majoritate moldovenii sînt nişte oameni buni la suflet ca pîinea cea caldă. Ceva, totuşi, se mişcă în Moldova, îmi şopteşte într-o ureche o viorea. Mai ales că la noi se calcă pe idei ca pe rîme după ploaie. Dacă nu sîntem aburiţi cu totul, asta ar trebui să ne bucure. Asta înseamnă că la noi nu circulă doar mita/şpaga/mîzda şi spermatozoizii, dar şi ideile, dar şi iniţiativele. Da, e bună meseria de a fi român, ajungi departe cu ea, însă nici în ruptul capului nu ne oprim aici.

Bunăoară, acum ne-am luat, faţă de Uniunea Europeană, angajamentul ferm de a aştepta. Aşteptăm să devenim oi bune de tuns şi de muls.

Traducere, adaptare şi completare Dinu MIHAIL