O nava plina cu migranti s-a scufundat in Marea Egee. 50 de oameni sunt dati disparuti

Autorităţile portuare din Grecia caută circa 50 de persoane date dispărute după ce nava în care se aflau s-a scufundat în Sud-estul Mării Egee, o nouă dramă a migranţilor în Mediterana de Est, relatează Miercuri AFP, potrivit agerpres.
„Potrivit declaraţiilor celor 29 de persoane salvate, pe navă se aflau 80 de persoane, deci pînă la 50 de persoane sunt date dispărute”, a declarat, pentru France Presse, un responsabil al biroului Gărzii de Coastă Miercuri.
Operaţiunea de salvare a fost ordonată Miercuri, în zori, de ministrul Marinei Comerciale, Yannis Plakiotakis, după ce a fost informat despre naufragiul acestei nave cu migranţi în dificultate, în largul insulelor Karpathos şi Rhodos, în Mareea Egee, potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă.
Nava se pare că a ridicat ancora din oraşul turc Antalya, aflat pe coastele turce vecine, avînd drept destinaţie Italia, potrivit primelor informaţii ale Gărzii de Coastă.
Patru nave care navighează în zona naufragiului, două nave de patrulare ale Gărzii de Coastă şi un elicopter al forţelor aeriene din Grecia participă la căutarea dispăruţilor.
Acestea s-au confruntat cu rafale de vînt puternice cu viteze între 40 şi 50 km/h, a declarat la radio Skai Nikos Kokalas, purtător de cuvînt al Gărzii de Coastă, subliniind că „numeroşi naufragiaţi nu purtau veste de salvare”.
Traversarea periculoasă a celor cîteva mile marine între insulele greceşti şi coastele turce în Marea Egee, situată în Mediterana de Est, costă viaţa a numeroşi migranţi şi refugiaţi care încearcă să ajungă în Europa la bordul unor ambarcaţiuni improvizate pentru a scăpa de război şi de sărăcie.
Din Ianuarie 2022, 64 de persoane au murit în Mediterana de Est, iar în 2021 şi-au pierdut viaţa 111, potrivit Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM).
Ultimul naufragiu în Marea Egee a avut loc pe 19 Iunie: opt persoane au murit în largul insulei Mykonos, în timp ce 108 persoane au fost salvate de Garda de Coastă elenă, potrivit OIM.
Numărul sosirilor de migranţi şi refugiaţi în Grecia, care vin în special dinspre Turcia, a crescut în acest an, potrivit autorităţilor greceşti.
Atena acuză Ankara că închide ochii la practicile traficanţilor şi că-i lasă pe migranţi să vină în Grecia, ceea ce încalcă acordul din Martie 2016, care prevede un efort al Turciei pentru a limita numărul de migranţi care pleacă de pe teritoriul său, în schimbul unui ajutor financiar european. Turcia neagă aceste acuzaţii.
Grecia este, la rîndul său, criticată de ONG-uri şi media pentru responsabilităţile sale în respingerea ilegală a migranţilor la frontierele maritimă şi terestră. Guvernul conservator grec afirmă că a refuzat mereu să efectueze astfel de respingeri.
La sfîrşitul lui Iunie, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a făcut apel la autorităţile de la Atena să înceteze „expulzările violente şi ilegale” de migranţi.












