NOUL MINISTRU AL FINANTELOR: NOI FACEM CEEA CE SPUNEM

Noul ministru al Finanțelor în Guvernul Maia Sandu a fost prezentată astăzi colectivului instituției.

Natalia Gavriliță, noul ministru al Finanțelor în Guvernul Maia Sandu, a fost prezentată astăzi colectivului instituției.

Premierul Maia Sandu a descris-o pe Gavriliță ca pe un bun profesionist și om care-și respectă echipa.

”Este un om care respectă procedurile și care știe că nu putem compromite nici o regulă. Noul ministru își respectă coechipierii”, a spus premierul.

Sandu a declarat în discursul său susținut în fața angajaților ministerului că în continuare nu se vor mai admite angajări pe criterii politice.

”Promovările în funcții se vor face doar în baza profesionalismului. Știu că lucrați din greu și nu întotdeauna ați fost apreciați”, a menționat Sandu.

Premierul le-a spus funcționarilor de la Ministerul Finanțelor că în continuare este mult de lucru astfel ca banul public să fie cheltuit corect și judicios. Iar o primă sarcină care stă în fața Guvernului și a ministerului este de restabili finanțarea externă a Republicii Moldova.

”Vom avea foarte mult de lucru. Sarcina este să restabilim finanțarea externă. Trebuie luate măsuri ca să fie îmbunătățite eficiența cheltuirii banilor publici”, a declarat premierul.

Maia Sandu a mai spus că a discutat cu fostul ministru al finanțelor, Ion Chicu, care a asigurat-o că în minister ”echipa funcționează ca ceasul”.

Natalia Gavriliță, care a mai deținut funcții în Guvernul Republicii Moldova, a declarat că este o ”norocoasă pentru că moștenește, probabil,, cea mai profesionistă echipă în serviciul public”.

”La Ministerul Finanțelor întotdeauna a existat responsabilitate în finanțele publice. Orice guvernare nu ar veni, avem nevoie de infrastructură, servicii publice de calitate și aceasta nu trebuie să se schimbe cu fiecare ministru care vine”, a declarat Gavriliță.

Noul ministru spune că un prim mesaj pe care vrea să îl transmită colegilor din minister este cel de continuitate. Totodată, la baza selectării proiectelor de finanțare vor sta două principii.

”Primul - este programul bun pentru cetățeni? Și al doilea – este cea mai bună metodă de a cheltui banul public”, a declarat ministrul Finanțelor.

Gavriliță mai susține că un prim obiectiv care trebuie urmărit acum este cel de a aduce instituțiile statului în albia normalității, ca instituțiile publice să activeze pentru cetățeni.

”Noi facem ceea ce spunem”, a declarat ministrul.

Sursa: sputnik.md