Nici groparii din cimitire nu mai fac față în Fîşia Gaza!

O jumătate de duzină de bărbaţi aliniază, în soare, blocuri de beton pe nisip, pentru a forma un rînd de dreptunghiuri –  morminte ale unor morţi în Fîşia Gaza, relatează AFP.

Înainte, Saadi Hassan Barakeh era gropar-şef la două cimitire din Deir al-Balah, în centrul micului teritoriu palestinian bombardat de Israel de peste zece luni.

”Cimitirul Ansar este acum complet plin. Martirii erau prea mulţi”, declară acest palestinian în vîrstă de 63 de ani, dintre care 28 petrecuţi să sape morminte trasate cu sfoara.

După umplerea celor trei hectare şi jumătate de la Ansar, el se concentrează asupra al-Soueid, alt cimitir, de cinci hectare şi jumătate de această dată.

Însă chiar şi cu un singur cimitir în loc de două – înainte de războiul declanşat de Israel la 7 Octombrie după atacul sîngeros al Hamas, în acea zi, în Sudul Israelului – el nu se opreşte ”de la şase dimineaţa la şase seara, zilnic”, povesteşte el AFPTV.

”Înainte de război, în fiecare săptămînă, aveam una sau două înmormîntări, maximum cinci. Acum sunt săptămîni în care îngrop 200 sau 300 de persoane. Este de neimaginat”, declară groparul, cu capul acoperit cu o calotă albă, asortată cu barba sa lungă.

Jellaba sa neagră este pusă în pantaloni, care erau bej înainte să fie plini de nisip şi de praful pe care le ridică în fiecare zi.

”Cimitirul este atît de plin, încît acum săpăm gropi peste gropi, am pus morţii în etaje”, declară cel care a văzut ”toate războaiele din Fîşia Gaza”, dar care ”n-a văzut niciodată aşa ceva”.

Barakeh continuă să-i încurajeze pe cei 12 muncitori care îl ajută să sape, să aranjeze şi să închidă zeci de morminte pe zi, însă seara imaginile îl bîntuie.

”Nu reuşesc să dorm după ce am văzut atîtea corpuri de copii sfîrtecate şi femei ucise”, declară el cu o cazma în mînă.

”E o familie din care am îngropat 47 de femei. 16 erau însărcinate”, spune el.

După atacul de la 7 Octombrie, care a antrenat moartea a 1.198 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP în baza unor date oficiale israeliene, Israelul a jurat să distrugă Hamasul, aflat la putere în Fîşia Gaza din 2007.

Ca represalii, bombardamente ale Armatei israeliene s-au soldat cu peste 40.000 de morţi în micul teritoriu palestinian asediat, după 17 ani de blocadă israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii din Guvernul Hamas.

”Am îngropat multe femei şi copii şi doar doi sau trei tipi din Hamas”, mişcarea islamistă palestiniană care l-a numit recent la conducerea sa pe Yahya Sinwar, arhitectul atacului de la 7 Octombrie, dă asigurări Barakeh.

”Dacă israelienii au probleme cu Sinwar, de ce se iau de copii? Să-l omoare pe Sinwar şi pe toţi ceilalţi, dar de ce femei şi copii?”, se indignează acest locuitor al enclavei.

În jurul său sunt pietre de mormînt albe, iar în puţinele spaţii goale bărbaţi sapă gropi noi, plini de sudoare.

Alţii aduc blocuri de beton, al căror preţ a crescut, ”un shekel înainte de război, 10 sau 12 azi”, spune Barakeh, pentru că fabricile s-au oprit din cauza lipsei de electricitate şi de materie primă.

Mormane de pămînt proaspăt întors sunt mărturia înmormîntărilor din ultimele zile.

Cu excepţia groparilor şi muncitorilor care aduc blocuri de beton nu mai vine nimeni.

”Înainte de război, puteam avea 1.000 de persoane care asistau la îngroparea unei persoane. Acum sunt zile în care îngrop 100 de persoane şi nu sunt nici măcar 20 de persoane să le pună în pămînt”, declară Barakeh.

Deasupra capului său, dronele huruie neîncetat, altă amintire a morţii în Fîşia Gaza.