În jocurile războiului, ale „CNAS-ului”, Armata americană se clatină rău în faţa Chinei
În SUA, atît organizaţiile militare, cît şi aşa-zisele think tank-uri organizează „jocurile războiului”. Într-o parte a „jocurilor războiului” se află „SUA”, iar de cealaltă parte se află „China”. Un joc nou a fost organizat în colaborare cu „Comitetul pentru China”, înfiinţat de „Centrul pentru Noua Securitate Americană” (CNAS) şi de „Camera Reprezentanţilor” pentru a urmări Partidul Comunist Chinez. În acest joc, care a fost experimentat în spatele uşilor închise în Congres, congresmenii au jucat rolul taiwanezilor, iar echipa CNAS a jucat rolul chinezilor, scrie YENI ŞAFAK, potrivit RADOR.
Iar Kurt M. Campbell, co-fondator şi fost CEO al „Centrului pentru Noua Securitate Americană”, influent în politicile de apărare ale SUA şi susţinut de marile companii producătoare de armament, este „coordonatorul Afacerilor din Indo-Pacific” în cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.
În majoritatea jocurilor războiului, SUA se află în tabăra perdanţilor. Faptul că SUA pierd alimentează percepţia de adversari ai Chinei. Ceea ce poate fi unul dintre motivele pentru care SUA se situează în tabăra perdanţilor. Pentru „Complexul Industrial Militar American” acestea sunt noi şi foarte importante oportunităţi, iar şoimii adversari ai Chinei din SUA exercită presiuni permanente pentru creşterea bugetului Apărării, mai ales avînd în vedere China. În urma presiunii şoimilor, anul trecut, bugetul militar a fost majorat peste cifrele prevăzute. De asemenea, ei nu vor considera suficiente nici cifrele prevăzute pentru anul 2024.
În jocurile războiului, ale „CNAS-ului”, Armata americană se clatină rău în faţa Chinei. Jocurile războiului încep odată cu invadarea Taiwanului de către China. China va invada în scurt timp Taiwanul. Eforturile SUA de a furniza armament sunt insuficiente, iar navele de război americane care se apropie de insula Taiwan sunt scufundate. În timp ce imaginile cu navele scufundate circulă pe internet, taiwanezii nu mai opun rezistenţă.
Conform presei americane, jocul războiului obligă SUA să se confrunte cu realitatea dură apărută după posibila invazie a Chinei în Taiwan. Consecinţele jocurilor războiului trag un semnal de alarmă în privinţa necesităţii înarmării rapide a Taiwanului de către SUA şi a stocării rapide de armament în regiune, se arată în comentariile din presa americană.
Mike Gallagher, preşedintele „Comitetului pentru China” din Camera Reprezentaţilor, susţine, în declaraţia, sa că invadarea Taiwanului de către China se apropie şi adăugă: „Înainte de a se declanşa vreo criză, jocurile războiului trebuie să treacă la acţiune pentru a descuraja Partidul Comunist Chinez şi pentru a înarma Taiwanul”.
Cu o zi înainte de „jocurile războiului”, a avut loc şedinţa „Comitetului Servicii Militare din Camera Reprezentanţilor” unde a fost evaluat „Bugetul Apărării pe anul 2024”. În această şedinţa, au fost prezentate informaţii legate de poziţia Departamentului Apărării al SUA privind regiunea „Indo-Pacific”. Unul dintre numele care au oferit informaţii a fost șeful Comandamentului Indo-Pacific (INDO-PECOM), amiralul John C. Aquilino.
Preşedintele „Comitetului pentru China”, Mike Gallagher, este şi membru în „Comitetul Servicii Militare”. Conform ştirilor apărute în presa americană, Gallagher i-a cerut amiralului Aquilino să analizeze jocurile războiului legate de China. Aquilino a precizat că jocurile războiului prezintă anumite păreri referitoare la punctele slabe ale SUA în domeniul securităţii, însă nu a oferit o dată exactă legată de invazia Chinei în Taiwan şi a afirmat că Statele Unite trebuie să fie pregătite pentru un război cu China, la fel şi pentru a cîştiga acest război.
Un fost comandantul al „INDO-PACOM”, amiralul Philip Davidson, declarase, în 2021, că, într-un răstimp de 6 – 10 ani, China va invada Taiwanul. La începutul acestui an, generalul Mike Minihan, din cadrul forţelor aeriene, într-o notă transmisă ofiţerilor din subordine, susţinea că în cel mult 2 ani de zile vor participa la un război cu China şi să fie pregătiţi pentru acest lucru.
Dacă ar trebui să analizăm toate aceste lucruri, între SUA şi China a început o rivalitate durabilă, multilaterală, caracterizată drept „noul război rece”. Mai mult, coaliţia militari-civili din Statele Unite, şoimii „Anti Partidul Chinez” consideră China drept o „ameninţare existenţială”. Iar jocurile războiului au un rol important în alimentarea percepţiei de ameninţare.
Este vorba despre temeri serioase cu privire la finalizarea, mai devreme sau mai tîrziu, a acestei „rivalităţi de forţă globală” cu un război. În cazul în care părţile observă semne că forţa lor economică şi militară se dezvoltă împotriva celeilalte, bineînţeles că este posibilă izbucnirea unui conflict, care acum este considerat doar a fi „posibil”. Într-o astfel de etapă, nici nu este important dacă semnele sunt „reale” sau sunt „percepţii”. Pentru că percepţiile pot schimba cursul apei luînd locul realităţilor.