Primul

„Lumea-i o făurărie,/ În ea soarta-i fabricant,/ A preface ea ni ştie/ În lut fraged si-n brilant./ Unul suge numai miere,/ Altul roade numai os,/ Rabdă, de-i fără putere,/ Bate, de-i ciocan vîrtos” (Gheorghe Asachi)

Neamul Asachievicilor provenea din Transilvania. Unii biografi bănuiesc că această familie ar avea origini armeneşti. Nu ştiu. O fi fiind, dacă armenii români îl consideră pe Gheorghe Asachi de-al lor. Pentru mine este clar un singur lucru. Bunicul lui Gheorghe Asachi este ardelean. Din Ardeal este şi tatăl său, Lazăr Asachievici, fecior de preot, cunoscător de mai multe limbi, om citit (despre studii nu se cunoaşte aproape nimic), umblat prin lume. Lazăr se preoţeşte de tînăr, căsătorindu-se cu Elena Nicalau , fata popii Nicolae Olteanu, fecior al preotului ardelean Grigore Olteanu.

Nicolae, zis Olteanu, venise în Moldova prin 1728 şi se căsătorise cu o fată de popă, care naşte, printre alţi copii, şi pe Elena, viitoarea soţie a lui Lazăr şi mamă a cărturarului Gheorghe Asachi. Deci, şi pe linie maternă, Gheorghe tot din ardeleni se trage. Preot a fost şi fratele Elenei, Alexandru Olteanu. Unde dai, tot feţe bisericeşti.

Elena îi dăruieşte lui Lazăr 4 copii: pe Gheorghe, Petrache, Daniilo şi o fată.

Gheorghe Asachi s-a născut în tîrguşorul Herţa (azi, în raionul Glubogaia, regiunea Cernăuţi). Aici îşi petrece frageda copilărie, fiind instruit de tatăl său. La 9 ani merge la învăţătură, mai întîi la Odesa, iar de acolo, în oraşul polonez Lemberg, Lvovul ucrainesc de astăzi. Pe urma copiilor, se stabilesc în oraş şi soţii Asachi.

La Universitatea din Lemberg, Gheorghe studiază logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica, etica şi un curs special de arhitectură. Asachi si-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat concepţiile sale iluministe sub influenta unora dintre profesorii universităţii si a cunoscut literatura poloneză şi literatura clasică română, care se vor simţi în creaţiile sale literare.

Între anii 1805-1808, la Viena studiază astronomia şi cadastru, iar între anii 1808-1812, la Roma, arheologia şi epigrafia. În 1805 îl vede pe Napoleon, la o paradă militară, organizată în Schanbrunn. La Roma scrie primul sonet şi primul poem („Cătră Italia”).

Colindă toată Italia. Ia lecţii de pictură. Copie tablouri la pictorul Keck şi la saloanele din Vatican. Aici o vede pentru prima dată pe Bianca Milesi, fiica unui negustor milanez, refugiat la Roma. Gheorghe o cunoaşte la Vatican, într-un magazin cu articole de pictură, situat în Piazza di Spagna (Piaţa Spaniolă). Bianca avea 19 ani, el 21. Fata era frumoasă, inteligentă, instruită, cu o educaţie aleasă (a studiat matematica, filozofia şi pictura). Ea l-a vrăjit, îndrăgostindu-l pentru o viaţă. Bianca i-a servit drept muză, „l-a făcut din pictor poet”. Şi totuşi, ea n-a preţuit pînă la capăt dragostea lui sinceră. Au fost împreună 16 ani, fără să aibă copii. La 35 de ani îl părăseşte, căsătorindu-se cu doctor francez, cu care a avut 3 copii. Bianca moare la Paris, în 1840, fiind atinsă de holeră, la doar 50 de ani.

În 1812 Asachi revine la Iaşi, dotat cu studii solide şi multilaterale. Este inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhitect, poet, dramaturg...Cunoaşte limbile polonă, rusă, latină, germană, italiană, franceză şi engleză (armeana n-o cunoaşte – n.n.). Se consacră activităţii de propăşire a culturii româneşti, a trezirii conştiinţei naţionale.

Mai întîi, pune bazele Academiei Mihăilene . Fondează revista „Albina Românească”, tipografia „Albina”, unde îşi publică primele sale volume de carte („Culegere de poezii şi fabule alese”, nuvele istorice, iniţial în franceză, apoi în traducere românească).

În 1813 deschide o clasă de inginerie şi hotărnicie (unde se preda arhitectura, istoria artelor, geodezia şi matematica).

În 1818 absolveşte facultatea prima promoţie de ingineri. 40 de ani este preocupat de învăţămînt, de organizarea şcolilor din Moldova. Moare mama, după care tatăl său se călugăreşte, luînd numele Leon. Leon Asachi. Tatăl său moare în 1825, la vîrsta de 75 de ani.

În 1820 organizează Seminarul de la Socola. În 1834, Şcoala primară de fete. În 1835, Academia Mihăileană. 1841 – şcoala de artă şi meserii, scrie manuale, programe şcolare. Este părintele presei române: revista „Albina Românească”, „Alăuta Românească”, „Foaia sătească”, destinată ţăranilor, „Icoana lumii”, despre cuceririle ştiinţei, „Gazeta de Moldavia”.

A fost o perioadă şi agent diplomatic în Viena, însărcinat de însuşi domnitorul ţării.

În 1823 o întîlneşte la Viena pe Elena (Eleonora) Teyber, fostă guvernantă în familia domnitorului Mihail Sturdza. Elena n-a fost o simplă servitoare. Ea era o fenomenală pianistă, scria lucrări muzicale. A studiat muzica la Drezda cu tatăl său, compozitorul şi organistul Anton Teyber, continuîndu-le la Viena (1822-1824) cu vestitul cîntăreţ de operă Domenico Donzelli (canto). A scris muzică de teatru, muzică vocală şi muzică corală. Este considerată prima compozitoare din România.

Gheorghe o ia de nevastă cu 3 copii din prima căsătorie, pe care îi înfiază. Se cunună în 1827, după ritul ortodox. Elena a fost măritată cu negustorul Kiriako Melirato, de care divorţase. Se vede că Gheorghe a avut probleme de sănătate, neavînd copiii săi, nici cu Bianca, şi nici cu Eleonora.

În 1848, în vîrstă de 19 ani, moare de holeră fiica adoptivă. Gheorghe o deplînge. În faţa casei, el ridică un “stîlp amintitoriu”, în memoria sărmanei copile. Cei doi feciori au avut o soartă mai bună. Alexandru devine ofiţer de armată, iar Dimitrie, cunoscut matematician şi topograf.

Spre apusul vieţii afacerile nu mai mergeau de loc. Pe Asachi îl distrugeau datoriile faţă de creditori. Pusese în gaj tot ce avea: şi casă, si teren, şi tipografie. Într-un tîrziu, guvernul îi atribuie o pensiune de 8888 lei pentru meritele obţinute pe parcursul vieţii.

La 81 de ani întreprinde o ultimă călătorie la Lemberg, întorcîndu-se acasă cu manuscrisul “Ţiganiadei” lui Ion Budăi-Deleanu, pe care îl procurase.

Se stinge din viaţă la 12 noiembrie 1869, fiind înmormîntat la Biserica “40 de Sfinţi” din Iaşi. Soţia lui, Elena, a decedat peste 8 ani, la vîrsta de 88 de ani. Mormîntul i-a fost săpat alături de soţ. Ulterior (1890), osemintele lui şi ale soţiei (Elena), au fost reînhumate în soclul statuii din faţa şcolii de la Iaşi, care astãzi îi poartã numele.

În amintirea celui care a căutat să fie primul în toate (primul teatru românesc, prima tipografie, prima fabrică de hîrtie, prima Academie, prima şcoală de fete ş.m.m.a.) la Chişinău există un liceu care-i poartă numele, o stradă, o statuie pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt (realizată de sculptorul L. Dubinovschi). Cu numele Gheorghe Asachi au fost botezate străzi în oraşele Bălţi, Cahul, Călăraşi, Donduşeni, Floreşti, Făleşti, Ocniţa, Rîşcani, Soroca şi Tighina.

Ion Borş

În imagini: Tînărul Gheorghe Asachi; Elena Asachi (Teyber): Foaia de titlu al unui volum de carte, semnată de Gheorghe Asachi.