MOLDOVENII AU TRIMIS MAI PUTINI BANI ACASA

Persoanele fizice (rezidente şi nerezidente) au primit în primele două luni ale anului 2015 prin băncile din Republica Moldova mijloace băneşti în sumă echivalentă cu circa 147 milioane de dolari, cu 22,8 la sută mai puţin decît în aceiaşi perioadă a anului precedent.
Este cel mai jos nivel din ultimii cinci ani şi o cifră comparabilă cu cea înregistrată în primul an după criza din 2009-2010. În premieră, BNM oferă date despre remiterile băneşti în lei moldoveneşti, ponderea cărora în total transferuri a crescut de la 4,8 la sută în ianuarie la 5,3 la sută în februarie.
Moldovenii care muncesc în străinătate trimit acasă tot mai puţini bani, dar decalajul faţă de anul precedent este în continuă diminuare în ultimele trei luni. Datele băncii centrale relevă că în luna decembrie intrările de bani pe canalul transferurilor prin sistemul bancar moldovenesc au fost cu 31 la sută mai mici, în ianuarie cu 25 la sută, iar în februarie cu 21,5 la sută mai mici faţă de perioada similară a anului precedent.
Cauza cea mai mare care afectează volumul de transferuri ce intră în ţară este recesiunea economică din Rusia. Remiterile în ruble ruseşti au scăzut în februarie faţă de ianuarie cu peste 120 milioane de ruble.
Potrivit statisticilor BNM, în februarie ponderea rublei ruseşti în total transferuri s-a diminuat la 20,4 la sută, faţă de 34,8 la sută în perioada respectivă a anului precedent. Cele mai multe transferuri s-au făcut în euro, respectiv 40,5 la sută din total, iar 33,8 la sută din remitenţe au fost în dolari SUA.
Experţii IDIS „Viitorul” prognozează o reducere în anul 2015 a veniturilor moldovenilor din munca prestată peste hotare cu 20 la sută faţă de anul precedent, pînă la 1 miliard 238 milioane de dolari SUA.












