MODIFICAREA CODULUI MUNCII PUNE IN PERICOL VIITORUL TARII
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/cd2d9f101441792e13960faa2d028f59.jpg)
Deşi scade numărul copiilor, Parlamentul votează pentru înrăutăţirea condiţiilor de îngrijire a acestora
Parlamentul RM a făcut-o lată înainte de a pleca în vacanţa de vară. Astfel, Legislativul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii, prin intermediul căreia au fost „înnoite” 36 de articole. Fapt ce a trezit nemulţumirea sindicatelor din ţară. De ce? Mai cu seamă, pentru faptul că unele prevederi votate de parlamentari, precum reducerea cu 2 ani a duratei concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, excluderea garanţiilor juridice în domeniul muncii pentru salariaţii cu copii în vîrstă de la 4 la 6 ani vor avea un impact negativ. Deoarece, ţintesc direct fenomenul natalităţii în ţara noastră, în sensul subminării acestuia.
De bună seamă, cum poţi să admiţi nişte acţiuni în măsură să afecteze natalitatea în condiţiile în care Biroul Naţional de Statistică, doar cu o lună şi ceva mai devreme, avertizează că „evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin descreştere”. Potrivit acestei surse, anul trecut, numărul nou-născuţilor s-a micşorat cu peste 3 procente faţă de 2015. Iar în comparaţie cu 1ianuarie 2000 ponderea copiilor în Republica Moldova s-a redus cu aproape 8 procente. Doar din 2012 pînă la 1 ianuarie 2017 numărul copiilor a scăzut în ţara noastră cu peste 45 mii de persoane. Dimpotrivă, ponderea persoanelor vîrstnice a crescut cu aproape 2 procente.
Rata joasă a fertilităţii, una din cauzele grave ale problemei demografice în ţară
Acum, după ce Parlamentul RM a făcut aceste două modificări în Codul muncii se mai poate spera că va creşte rata natalităţii? Ba bine că nu. Rata fertilităţii în ţara noastră anul trecut a fost de 1,28, adică o femeie a născut în medie 1,28 copii. În timp ce acest indicator, în 2015, era de 1,3 copii. Şi cred că şi în anii următori rata fertilităţii se va duce în jos din cauza modificărilor intervenite recent în Codul muncii. Întrucît, acestea vor conduce la înrăutăţirea condiţiilor pentru creşterea unui copil. Este oportun să amintesc că, pentru a se evita problemele demografice, pentru a asigura coeficientul demografic, adică reproducerea pertinentă a populaţiei, fie la nivelul unei ţări, fie la nivel global, o femeie trebuie să nască în mediu 2,1 copii. Pe cînd, în RM acest indicator constituie doar 1,28 copii. Adică, rata fertilităţii în ţara noastră este mai mică chiar şi faţă de Europa, continentul, care înregistrează cea mai scăzută rată a natalităţii. O femeie naşte în medie 1,5 copii.
Scăderea ratei natalităţii pentru o ţară echivalează cu reducerea investiţiilor pentru o întreprindere
Deci, după datele Biroului Naţional de Statistică, în ţara noastră, se atestă o scădere a ratei fertilităţii, a reducerii ponderii, numărului copiilor. Sînt tendinţe alarmante, care trebuie să ne pună în gardă. Aceasta, deoarece, chiar la sfărşitul lunii iulie, anul curent, Michel Godet şi Jean-Michel Boussemart, experţi din Franţa, avertizau că scăderea ratei natalităţii pentru o ţară reprezintă aceiaşi ameninţare ca şi reducerea investiţiilor pentru o întreprindere. Adică, pieire, distrugere. Oare au realizat acest pericol pentru RM parlamentarii noştri, cînd au votat modificările Codului muncii? Sau gîndul la mare, la soare, la munte le-a atrofiat sentimentul de responsabilitate faţă siguranţa, viitorul ţării?
Economiile de bani pentru copii costă scump
Experţii francezi admit că reducerea cheltuielilor pentru naşterea, educarea, creşterea copiilor contribuie pentru o anumită perioadă de timp la îmbunătăţirea situaţiei financiare a ţării, însă, ulterior, aceasta ar putea crea grave probleme demografice. Ei consideră că politica de favorizare a familiei, din perspectiva creşterii demografice, reprezintă o investiţie efectivă pentru o peroadă mai mare. Michel Godet şi Jean-Michel Boussemart subliniază că creşterea economică a ţărilor dezvoltate se bazează pe demografie. Aceştia concluzionează că dezvoltarea economică a unei ţări depinde de situaţia demografică.
Cum se investeşte în alte ţări pentru creşterea ratei natalităţii
La fel, Greg Ip, expert american,insistă pentru a se face tot posibilul pentru a stimula creşterea ratei natalităţii. Acesta ne atenţionează că deficitul de braţe de muncă ameninţă perspectivele dezvoltării creşterii economice globale. Multe guverne din lume au plecat urechile şi au început să întreprindă măsuri în vederea creşterii natalităţii, numărului copiilor în ţările lor. Bunăoară, Guvernul de la Bucureşti intenţionează să scadă vîrsta de pensionare a mamelor cu 3 copii. Autorităţile centrale din Singapore,Australia, din provincia Quebec(Canada) sînt dispuse să majoreze indemnizaţiile unice la naşterea copilului, să marească ajutoarele lunare pentru mamele care sînt angajate în cîmpul muncii. China, deşi este ţara cu cea mai mare populaţie, a renunţat la politica unui singur copil în familie, deoarece creşte numărul persoanelor vîrstnice.
Mîine-poimîine nu va avea cine să muncească...
Doar Parlamentul de la Chişinău se face că plouă. Şi aceasta în ciuda faptului că, potrivit Biroului Naţional de Statistică, numărul persoanelor decedate îl depăşeşte pe cel al născuţilor-vii cu peste o mie de persoane, că în fiecare an pleacă la muncă peste hotare zeci de mii de conaţionali de ai noştri, cei mai mulţi reprezentînd populaţia aptă de muncă, că peste 17 procente din 100 de locuitori ai ţării sînt persoane vîrstnice. Aşa încît, degrabă nu va avea cine munci în ţara noastră.
De fapt, problema resurselor umane este una globală. De aceea, experţii de peste hotare propun idei privind creşterea natalităţii, autorităţile centrale vin cu măsuri de menţinere şi atragere a persoanelor apte în cîmpul muncii. Drept soluţii în vederea depăşirii acestei probleme sînt văzute procesele de automatizare a muncii, atragerea imigranţilor, mai ales a persoanelor apte de muncă din ţările sărace, care se caracterizează printr-un număr mare de populaţie, în statele dezvoltate. Însă, aceste proiecte comportă şi anumite efecte colaterale.
...iar persoanele vîrstnice sînt lipsite de dreptul de a munci
Tocmai pentru a lichida deficitul de resurse umane, pentru a rezolva problema îmbătrînirii populaţiiei Greg Ip insistă pentru crearea condiţiilor, stimulentelor necesare în vederea determinării lucrătorilor să rămînă cît mai mult în cîmpul muncii. Multe companii din lume caută să ajusteze condiţiile de lucru ale salariaţilor la tendinţele de îmbătrînire a populaţiei. Bunăoară, întreprinderea germană de automobile BMV AG a remediat conveierul pentru cutiile de viteze, astfel încît să ridice confortul de muncă al persoanelor vîrstnice. Efectul a fost unul vizibil, pozitiv: productivitatea muncii a persoanelor vîrstnice s-a ridicat la nivelul lucrătorilor tineri. În genere, rezultatele unor cercetări sociologice arată că muncitorii mai în vîrstă sînt tot atît de productivi ca şi cei tineri. Uneori, poate chiar şi mai rezultativi.
Pe cînd în ţara noastră se procedează invers. Astfel, atingerea vîrstei de pensionare, conform modificărilor operate recent de Parlament în Codul muncii, devine un motiv legal pentru a arunca omul în stradă. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova(CNSM) a respins propunerea ce ţine de stabilirea unui temei de concediere a salariaţilor pe motivul „deţinerii statutului de pensionar pentru limita de vîrstă”. Din păcate, solicitarea sindicatelor a fost ignorată de parlamentari. De aceea, CNSM s-a adresat către Igor Dodon, Preşedintele RM, să nu promulge Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova.
Vlad LOGHIN
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)