Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a anunţat prin avocatul ei că intră în greva foamei pînă cînd Ucraina va semna acordul de asociere la Uniunea Europeană, suspendat de Guvernul ucrainean Joia trecută. Reamintim că Guvernul de la Kiev a decis suspendarea pregătirilor pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Decizia Cabinetului de miniştri de a suspenda pregătirile pentru semnarea acordului cu UE a venit după eşecul din Rada Supremă de la Kiev, privind adoptarea „Legii Timoşenko”, care ar fi permis transferul în Germania al fostului premier, care ispăşeşte o condamnare la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, în urma unui proces considerat politic de către Bruxelles. Eliberarea lui Timoşenko a fost şi o condiţie pentru semnarea de căre UE a Acordului de Asociere cu Ucraina.

Preţul Ucrainei

Şi totuşi, renunţarea la asocierea la UE este văzută ca o mare victorie pentru Kremlin, consideră presa occidentală, care subliniază că preşedintele Putin a reuşit să joace cu succes cartea şantajului la adresa Kievului. După cum a declarat chiar premierul ucrainean Mykola Azarov, Ucraina, pur şi simplu, nu şi-a putut permite un război comercial cu Rusia, către care se duc 26% din exporturi şi de unde vin 32% din importuri.

Deşi cifrele în relaţia cu UE sînt similare, cheia şantajului rus a fost dependenţa Ucrainei de resursele energetice ruse. Premierul Azarov a arătat că ajutoarele financiare promise de UEW Ucrainei, dacă se va concretiza asocierea acestei ţări, au fost „derizorii”, în comparaţie cu reducerile generoase pentru livrările de gaze naturale oferite de Rusia.

Rusia a promis Ucrainei cîteva miliarde de dolari sub forma de subsidii, datorii şterse şi eliminarea unor taxe vamale. UE, pe de altă parte, a oferit Kievului împrumuturi de circa 610 miliarde de euro, alături de o perspectivă destul de vagă a unui împrumut de un miliard de euro din partea FMI. Preşedintele Viktor Ianukovici a ales miliardele lui Putin, mai cu seamă că FMI impune deja Ucrainei condiţia liberalizării preţului la gaze, adică scumpirea masivă a preţului pentru consumatorii casnici, şi reduceri salariale. Cum 2014 este an electoral, strategia europeană nu avea sorţi mari de izbîndă. Der Spiegel scrie că, pentru prima dată, Bruxelles-ul trebuie sa se confrunte cu situatia în care o oferta de apropiere faţă de un stat a fost respinsa din cauză că preţul a fost unul greşit.

”Mironosiţa” Iulia Timoşenko

Şi greşită pare să fi fost şi obstinaţia cu care Vestul a încercat să obţină eliberarea Iuliei Timoşenko. Condamnată pentru abuz de putere prin semnarea unui contract înrobitor pentru importul de gaze din Rusia, Timoşenko execută o pedeapsă considerată politică în Occident. Însă trecutul fostului premier, numită ”prinţesa gazelor” încă din perioada preşedintelui comunist Leonid Kucima, este departe de a o recomanda ca pe o eroină a democraţiei ucrainene.

Căsătorită la 18 ani cu Alexander Timoşenko, ea a profitat enorm de pe urma relaţiilor clanului Timoşenko din Dniepropetrovsk în care a intrat. Socrul său avea deschise toate uşile nomenclaturii din oraşul din Estul ţării, din care făceau parte viitorii premieri Lazarenko şi Pustowoitenko, dar şi preşedintele Kucima. În 1984, Iulia începe să lucreze ca inginer într-o uzină din oraşul natal şi, cum PCUS nu-i considera pe ingineri drept membri de jure ai clasei muncitoare, tînăra Iulia nu a trebuit să intre în partidul comunist, fapt de care se va folosi ulterior, pentru a-şi etala virginitatea politică.

Cîştigînd primii bani de pe urma unei cooperative a komsomoliştilor din Dniepropetrovsk, pusă la cale de socrul său, Iulia Timoşenko s-a ridicat puternic după prăbuşirea URSS, beneficiind de aceleaşi relaţii. Ea ajunge să conducă compania Ukrainian Petrol Corporation, pusă pe picioare de socrul ei şi devenită în 1995 United Energy Systems. Timoşenko nu a scăpat nici ea de închisoare. În 2001, cînd era ministru al Energiei, ea a fost arestată pentru cîteva săptămîni, sub acuzaţia de contrabandă cu gaze naturale, în perioada 1995-1997, prin intermediul acestei companii.

Apoi a urmat cazul deputatul Yevhen Scherban, împuşcat împreună cu soţia sa şi garda lor de corp pe aeroportul din Doneţk în 1996, cînd se întorceau de la Moscova. Se presupune că asasinatul a avut legătură cu lupta pentru controlul monopolului gazelor naturale şi ar fi fost plătit de Timoşenko. Aceste acuzaţii sînt însă considerate în Vest drept politizate.

Cît despre perioada în care Timoşenko a condus Ucraina în tandem cu preşedintele Iuşcenko, începînd din 2005, se poate spune că reformele pro-occidentale au fost minore, disputele dintre cei doi paralizînd ţara. Totodată, cei doi au promovat o politică naţionalistă şi greu predictibilă, care a creat probleme în relaţia cu statele vecine.

Politica duplicitară a lui Ianukovici

Evoluţia Ucrainei a fost una înşelătoare pentru Bruxelles, pentru că, paradoxal, preşedintele Ianukovici, care era considerat iniţial o marionetă a Moscovei, a realizat mai multe reforme sugerate de UE decît a făcut-o regimul pro-occidental precedent, condus de Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko.

Aceasta a indus opinia occidentală că Ucraina va accepta perspectivele unei creşteri economice sustenabile de 6% pe an propusă de UE, în cazul asocierii, însă reformele nu au fost aplicate în spiritul lor. Statul de drept ucrainean este unul foarte slab, iar Vestul nu a înţeles că tot ce dorea puterea de la Kiev nu era neapărat perspectiva prosperităţii alături de UE, ci menţinerea la guvernare, scrie Der Spiegel. A fost suficient ca oligarhului ucrainean Viktor Pinciuk şi unui alt mare afacerist din Guvern să le fie interzise exportul de ţevi de oţel şi de ciocolată în Rusia pentru ca oligarhii să facă presiuni asupra lui Ianukovici, în vederea abandonării căii pro-occidentale.

Rămîne de văzut dacă schimbarea de direcţia a Ucrainei s-a realizat, totuşi, fără a se rupe total relaţiile cu Vestul, avînd în vedere că, la începutul acestei luni, Ucraina a semnat un acord cu Chevron pentru explorarea unor zăcăminte de gaze de şist.

Călin MARCHIEVICI, Cotidianul.ro