MILIARDARUL CARE TRĂIEȘTE MAI MODEST DECÎT ANGAJAȚII LU
Conduce o mașină veche de 20 de ani și zboară cu low cost
Are o avere de 30 de miliarde de dolari, însă locuiește într-un bungalow, călătorește cu companii low cost și trăiește foarte modest. Este vorba despre miliardarul suedez Ingvar Kamprad, omul care a construit imperiul Ikea. Kampard a fost văzut de multe ori îmbrăcat modest, ca un pensionar constrîns de bugetul restrîns.
Deși are o avere de peste 30 de miliarde de dolari și este considerat unul dintre cei mai bogați din lume, fondatorul Ikea trăiește foarte modest. Conduce un Volvo vechi de 15 ani și și-a mobilat casa numai cu produse de la Ikea, pe care și le-a asamblat chiar el. Se spune că la o gală în care era invitat pentru a primi premiul de „omul de afaceri al anului” nu a fost lăsat de bodyguarzii de la intrare să intre întrucît a coborît dintr-un autobuz și era îmbrăcat cu haine mult prea simple.
S-a declarat alcoolic, „dar situația este sub control”
A renunțat la frizerul preferat, la care apela de mulți ani, după ce a aflat că există unul mai ieftin.
Fost simpatizant al naziștilor, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Kampard a declarat că este alcoolic, dar a spus că situația este sub control. În prezent, merge de trei ori pe an la o clinică pentru a se dezintoxica. Fondatorul Ikea spune că nu-și cumpără lucruri luxoase pentru că i-ar incita și pe ceilalți să facă la fel și e de părere că liderul trebuie să fie un exemplu.
„Sunt atent la banii pe care îi cheltuiesc și mă întreb dacă toți clienții Ikea ar putea să-și permită ce-mi iau eu. Recunosc, cîteodată îmi cumpăr o cămașă și o cravată frumoasă și mănînc pește la restaurant.”
În prezent, imperiul Ikea este condus de cei trei fii ai săi: Peter (47 de ani), Jonas (44 de ani) și Matthias (43 de ani).
La început a vîndut chibrituri
Ingvar Kamprad a intrat în afaceri la vîrsta de numai 5 ani, cînd a început să vîndă chibrituri pentru a strînge bani de buzunar. În adolescență cutreiera orașul pe bicicletă pentru a vinde creioane, decorațiuni de Crăciun și pește.
Ingvar Kampard a intrat în afaceri de la 17 ani. Ikea a fondat-o în 1943. I-a venit ideea de a face un magazin de mobilă în timp ce încerca să bage o masă în mașină. Nu reușea, iar un amic i-a spus să-i taie picioarele și să o asambleze înapoi la destinație.
Primul magazin l-a deschis în 1965, însă s-a făcut scrum din cauza unei furtuni. Inițial, comenzile de mobilă erau onorate prin poștă.
Orașul Ikea
Un proiect futurist ar putea deveni realitate și s-ar putea să prindă contur în următoare perioadă.
Este vorba despre un oraș construit după ideile celor care construiesc produsele Ikea.
Sursa: EVZ.ro