MESAJUL DE SALUT AL PRESEDINTEI MAIA SANDU LA DESCHIDEREA OFICIALA A ZILELOR DIASPOREI 2022

Dragi concetățeni din diasporă, stimați colegi din Parlament și Guvern, reprezentanți ai corpului diplomatic,

Mă bucur de ocazia de a ne întîlni, astăzi, pe viu, la deschiderea Zilelor Diasporei 2022. Vreau să adresez mulțumiri sincere dumneavoastră și tuturor cetățenilor noștri stabiliți peste hotare pentru că nu uitați de Republica Moldova, țara în care v-ați născut, vă interesează ceea ce se întîmplă aici și doriți să vă implicați activ în dezvoltarea țării.

Apreciem mult această implicare. Împreună cu colegii din Parlament și Guvern, vrem să contribuim la consolidarea relației dintre cetățenii noștri stabiliți peste hotare și cei de acasă.

Evenimentul care începe astăzi va pune în discuție mai multe subiecte care îi preocupă pe moldovenii plecați de-acasă.

Veți afla despre lucrurile pe care am reușit să le facem pînă acum pentru a consolida contactele cu țările în care locuiți și vom discuta împreună ce putem face pentru a valorifica potențialul concetățenilor noștri pentru prosperarea Republicii Moldova.

Sper că, în aceste două zile, veți găsi răspunsuri la mai multe întrebări care vă interesează. Oricare ar fi planurile voastre, să știți că sînteți așteptați acasă, sînteți bineveniți acasă.

Anul care a trecut de la ultimul Congres al Diasporei a fost unul plin de provocări, cărora a trebuit să le facem față. Cu eforturi comune, am luat sub control pandemia de Covid-19, am pornit procesul de curățare în justiție și în instituțiile statului, Guvernul s-a îngrijit de majorarea pensiei și creșterea veniturilor celor mai vulnerabile categorii de cetățeni, așa cum am promis că vom face în alegeri.

Dar recuperarea post-pandemică a dus la creșterea prețurilor la produse și servicii, iar criza energetică, cu care ne-am ciocnit în toamna anului trecut, a cerut autorităților acțiuni hotărîte de protejare a cetățenilor, care au pus și mai multă presiune pe resursele bugetare.

Din februarie, trăim cu războiul alături. Țara noastră este afectată profund de consecințele acestui război nedrept, pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

În acest timp, aproape jumătate de milion de refugiați din Ucraina a trecut prin Moldova - e o situație cu care țara noastră se confruntă în premieră -, producătorii noștri au pierdut accesul la piețele din est, porturile închise din sudul Ucrainei pun în dificultate importul și exportul de mărfuri, creșterea continuă a prețurilor lovește crunt peste buzunarele cetățenilor noștri.

A fost un an greu, marcat de mai multe crize, un an care a evidențiat vulnerabilitățile țării noastre și ne-a arătat că avem de făcut mai mult decît am presupus pentru stabilizarea Republicii Moldova și așezarea ei pe un parcurs clar, ireversibil, de modernizare și dezvoltare.

Dar în pofida dificultăților, am reușit cîteva lucruri importante: am început curățarea instituțiilor statului de corupție în toate domeniile, am pornit reforma justiției, care urmărește construirea unei justiții eficiente și independente, care să asigure supremația legii.

Am restabilit și consolidat bunele relații cu țările vecine și cu partenerii de dezvoltare ai țării - și am ancorat ferm Republica Moldova pe o calea integrării europene. Pe 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană - statut care ne plasează pe o traiectorie clară de dezvoltare europeană, care va schimba în bine viața tuturor cetățenilor noștri.

Vreau să le mulțumesc reprezentanților din diasporă care ne-au ajutat să completăm chestionarul pe care a trebuit să-l transmitem Uniunii Europene, dar și celor care au organizat manifestații de sprijin pentru obținerea statutului de țară candidată în diferite orașe europene. Vă mulțumim frumos.

Provocările cu care ne-am ciocnit în acest an ne-au amintit cît de important este să fim solidari, să fim alături de cei care au nevoie de ajutor. În momente dificile, statul a fost solidar cu cetățenii, oamenii s-au solidarizat unii cu alții, iar odată cu începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, moldovenii s-au solidarizat fără ezitare cu femeile, copiii și bătrînii din Ucraina, care au căutat adăpost în țara noastră, fugind din calea bombelor.

În fața ororilor războiului, oamenii noștri au dat dovadă de mărinimie și bunătate sufletească, ei au împărțit din puținul pe care l-au avut cu cei care ne-au cerut ajutorul. Moldova a dovedit întregii lumi că este o țară mică cu inimă mare. Să nu uităm această imagine pe care o avem acum despre noi ca popor: ea ne arată că putem conta unii pe alții.

Dificultățile cu care ne-am confruntat în ultimul an nu ne-au oprit din eforturile noastre de a face mai multe pentru moldovenii din diasporă. În acest an, am continuat să consolidăm relațiile bilaterale cu alte state, în interesul cetățenilor noștri. Aceste relații au dat roade bune pentru Republica Moldova pe plan internațional și pentru cetățenii noștri pe plan bilateral.

Din luna august a anului trecut, am semnat mai multe acorduri bilaterale ce apără interesele cetățenilor noștri stabiliți peste hotare.

Acordurile în domeniul securității sociale, semnate cu Grecia și Spania, permit moldovenilor stabiliți în aceste state să primească pensie în ambele state, în funcție de stagiul de contribuție.

Avem un nou acord de recunoaștere a diplomelor de studii cu Italia. Cu Lituania și Germania am semnat acorduri privind facilitarea obținerii permisului de conducere, care simplifică reperfectarea permisului după sistemul din țările respective. Acordul privind evitarea dublei impuneri, semnat cu Franța, va facilita investițiile franceze și schimburile economice dintre țările noastre.

Vom continua eforturile noastre de negociere și semnare a unor asemenea acorduri și cu alte state, în fiecare domeniu aparte, pentru a spori nivelul de protecție a cetățenilor noștri.

Un alt subiect important pentru moldovenii stabiliți peste hotare este reducerea costului taxelor consulare pentru mai multe tipuri de servicii. Noile tarife, care vor fi aplicate din 1 ianuarie 2023, vor fi mai mici cu aproximativ 60% per serviciu consular. Pentru eliberarea pașapoartelor pentru minori nu se va percepe nicio taxă consulară.

Ne-am propus să simplificăm interacțiunea cu statul prin intermediul digitalizării și colegii de la Guvern vă vor vorbi în detaliu despre acest lucru. Semnătura electronică poate deja să fie solicitată în toate oficiile consulare. Costul acestui serviciu pentru cetățenii din diasporă este identic cu cel pentru moldovenii de acasă.

La sfîrșitul lunii iulie a fost lansat serviciul MDelivery - un serviciu de livrare a documentelor, care funcționează inclusiv și peste hotarele țării. Acum, cetățenii care dețin semnătura electronică pot solicita acte de la Agenția Servicii Publice, care vor fi livrate acolo unde sînteți, peste hotare.

Parlamentul a votat, acum cîteva săptămîni, inițiativa mea legislativă privind repatrierea, care îi va scuti pe cei care revin cu traiul în Republica Moldova de taxe pentru introducerea în țară a obiectelor de uz personal și a unui mijloc de transport. Legea va intra în vigoare la 1 octombrie, de atunci pot fi depuse cererile de scutire. Acesta e doar un început pentru un proces prin care vrem să reunim familiile acestei țări. Vor urma și alte acțiuni în această direcție.

În lunile ce urmează, trebuie să sporim eficiența Biroului pentru Relații cu Diaspora și a programelor gestionate de acesta. Căutăm soluții pentru încurajarea implicării profesionale a moldovenilor stabiliți peste hotare în activități în Republica Moldova, pentru sporirea legăturilor culturale, dar și pentru însoțirea și ghidarea celor care doresc să investească acasă.

Trebuie să ne asigurăm că oamenii noștri de peste hotare nu vor mai întîmpina dificultăți la exercitarea dreptului la vot - un drept fundamental al fiecărui cetățean, ce trebuie garantat și care nu poate fi îngrădit.

Dragi cetățeni,

Foarte mulți moldoveni se află astăzi peste hotarele Republicii Moldova. Unii au plecat cu speranțe și visuri de urmat, alții - din disperare. Unii au decis deja să se stabilească cu traiul permanent în țara care le-a devenit a doua casă, dar știu că mulți își doresc să revină cu traiul în Republica Moldova.

Indiferent de motivele care v-au făcut să plecați sau de statutul temporar sau permanent al șederii voastre în afara țării, vom stabili, menține și consolida o relație cu fiecare dintre voi.

Bogăția principală a Moldovei sînt oamenii ei, oriunde s-ar afla. Sîntem datori să avem grijă de această resursă și să o valorificăm pe deplin. De aceea, dragi cetățeni din diaspora, vrem să știți: sînteți oricînd bineveniți acasă.

Republica Moldova se schimbă. Cetățenii au ales calea dezvoltării după model european. În fiecare zi adoptăm legi noi, creăm noi oportunități de educație și de dezvoltare pentru tineri, încurajăm deschiderea unor afaceri noi, care aduc mai multă speranță în țara noastră.

Lucrăm la îmbunătățirea calității serviciilor publice, reabilităm infrastructura, încurajăm cercetarea și dezvoltarea. Programul “Satul European” va finanța, anual, sute de proiecte de dezvoltare locală în comunități, care vor crea locuri de muncă și vor da viață satelor noastre. Apropierea de Uniunea Europeană ne aduce noi oportunități de creștere, pe care abia urmează să le valorificăm.

Mai avem nevoie de timp și de resurse pentru a curăța definitiv țara noastră de influențe oligarhice și pentru a consolida democrația în Moldova. Lucrurile mari nu se fac peste noapte, dar muncim zi de zi, onest și cu convingere, pentru dezvoltarea țării.

Și în acest efort, avem nevoie de ajutorul vostru, de talentul, viziunea și experiența voastră. Avem nevoie de oameni profesioniști în toate domeniile. De medici, de profesori, de ingineri; de oameni muncitori, onești și creativi.

Avem nevoie de profesioniști în structurile de stat, de antreprenori care nu se tem să încerce noi afaceri, aici, acasă, de oameni muncitori gata să lucreze pămîntul, să pună umărul și să schimbe în bine viața în satul sau orașul de baștină.

Avem deja exemple frumoase: sute de oameni reveniți din diaspora lucrează acum în instituțiile publice, în ministere și în Cancelaria de stat, în sectorul privat. Și în echipa de la Președinție am oameni reveniți de peste hotare.

Noua șefă a Procuraturii Anticorupție, o instituție în care ne punem mari speranțe pentru oprirea corupției în țara noastră, a ales să revină recent în Moldova după o carieră frumoasă de procuror în Statele Unite. Deci se poate.

Preluînd bunele practici acumulate în țările unde v-ați stabilit, utilizînd cunoștințele și contactele voastre, putem să schimbăm lucrurile în bine în Republica Moldova, împreună. Haideți să o facem pentru cei apropiați, pentru rudele, copiii și nepoții voștri, care vor avea astfel șansa să crească într-o țară în care vrei să trăiești.

Noi vă așteptăm acasă nu doar în vacanțe. Vă așteptăm să reveniți cu experiențele pe care le-ați trăit, cu exemplele pe care le-ați văzut și cu studiile pe care le-ați făcut. Vă așteptăm să reveniți ca să fiți alături de cei dragi.

Trecem acum printr-o perioadă mai grea, dar Moldova și-a ales calea și parcursul nostru de modernizare europeană este de nezdruncinat. Putem avansa pe această cale doar cu eforturi comune. Vă îndemn să ne păstrăm încrederea unii în alții și într-un viitor mai bun pe care îl putem face împreună. Să continuăm să fim solidari și să lucrăm împreună, cu răbdare și perseverență, ca să transformăm această țară într-o casă primitoare pentru oamenii săi.

Vă mulțumesc.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40