Copilul-minune al Hollywood-ului, Shirley Temple, educată spartan: „Grija noastră era să-i ascundem că are 5.000 de dolari pe săptămînă“

Shirley Temple (1928-2014), copilul-minune al cinematografiei americane, a avut lumea la picioare încă de la vîrsta de 3 ani, atunci cînd a debutat pe marile ecrane în primul său film, War Babies. La 6 ani obţinea mult rîvnitul Oscar şi a rămas pînă în prezent cel mai tînăr actor recompensat cu premiul Academiei Americane de Film.

S-a retras de pe marele ecran la vîrsta de 22 de ani, după ce oferise publicului nu mai puţin de 43 de lungmetraje. Dacă rolurile sale sunt arhicunoscute de cinefili, viaţa ei din spatele studiourilor de filmare, cel puţin în perioada copilăriei şi a adolescenţei, rămîne un mare secret, iar informaţiile au ajuns către public doar atît cît mama ei, Amelia Temple, a acceptat să ofere.

Deşi era un adevărat star de cinema, Shirley nu a fost niciodată un copil răsfăţat. Conştientă de talentul fiicei sale, Amelia Temple s-a îngrijit ca Shirley să aibă o copilărie normală, asemenea celorlalţi copii de vîrsta ei. Fetiţei, care cîştiga premii rîvnite de marile vedete al Hollywood-ului, nu i se permitea să intre în contact direct cu fanii ei. Mama ei a înţeles că este mult prea mică pentru a pricepe ceea ce se întîmplă în jurul ei.

Primea 50 de cenţi pentru gumă de mestecat dacă îşi învăţa lecţia 

Într-un soi de scrisoare deschisă, care a fost publicată chiar şi în România, în revista săptămînală Realitatea Ilustrată (14 Februarie 1939), Amelia Temple descria, sub titlul “Cum îmi cresc fiica”, aspecte din viaţa celebrei actriţe.

“Copilul meu este un copil ca toţi alţii, ce-şi iubeşte părinţii şi este iubit de ei şi care se îmbufnează atunci cînd nu primeşte desert. Grija de căpetenie a mea şi a soţului meu este să-i ascundem, cît mai mult cu putinţă, faptul că are 5.000 de dolari pe săptămînă. Cînd îşi învaţă bine lecţia de Istorie, tatăl ei îi dă cincizeci de cenţi ca să-şi cumpere gumă de mestecat. Shirley trebuie să-şi deretice singură, în fiecare dimineaţă odaia. Un copil nu poate fi crescut fără să i se insufle simţul răspunderii. Îi place mult să gătească şi este foarte îngrijită. Evident, fiica mea primeşte foarte multe daruri. Majoritatea le donez maternităţii din Los Angeles. Nici Shirley nu obţine ceea ce doreşte. Mi-a bătut capul mult să-I cumpăr un stylo de sticlă. Am refuzat-o întotdeauna spunîndu-i: <<E prea scump, draga mea>>. Dar, şase luni mai tîrziu, cînd s-a înapoiat din vacanţă, i-am cumpărat unul, pentru că devenise un obiect util la şcoală…”, scrie Amelia Temple, mama actriţei.

Marea grijă a mamei lui Shirley Temple pare să fi fost ca fiica ei să nu simtă deloc faptul că a intrat de la o vîrstă fragedă în lumea celor mari şi să nu devină conştientă de celebritatea ei. În acest scop avea reguli stricte, de la care nu se abătea nici măcar pe platourile de filmare, unde îşi însoţea copilul minune în permanenţă.

Nu ştia că este vedetă

Fetiţa, care deja cucerise inimile tuturor, prefera să se joace cu marile vedete alături de care lucra în celebrele ei filme. Printre partenerii ei preferaţi de joacă au fost Gary Cooper, alături de care a filmat în „Vagaboanda”, şi Freddie Bartholmew, al doilea cel mai bine plătit copil star de cinema de la Hollywood, mărturiseşte Amelia Temple. Mult timp, spune mama actriţei, Shirley nu a ştiut cît de adulată este de mii de fani, unii chiar fanatici, care la un moment dat au creat şi un club The Templers, cu ramificaţii, în anii 40, în toate colţurile lumii. Au fost scrisori în care i se cereau şuviţe din păr, atunci cînd presa vremii scria că. în următorul film, Shirley va avea o altă coafură şi se va tunde special pentru asta.

„Îndeletnicirea mea de mamă de vedetă este foarte cuprinzătoare, scrie Amelia Temple. În fiecare dimineaţă, curierul ne aduce mai multe sute de scrisori: dovezi de admiraţie, declaraţii de dragoste, invitaţii, propuneri, cereri, etc. (...) În acest club (The Templers n.r.) se înscriu toate fetele ale căror părinţi găsesc că seamănă oarecum cu Shirley sau că posedă însuşiri speciale pentru cinematograf. Evident, fiecare dintre ele se grăbeşte să ne trimită fotografia ei şi să ne facă propuneri variate. (...) Shirley nu se ocupă deloc de corespondenţă. Ea nici nu ştie că are atîţi admiratori”.

“O premieră este un compliment?”

Shirley participă pentru prima dată la o premieră a unui film în care a avut rolul principal abia în anul 1937, la prima difuzare a lungmetrajului Heidi. A fost şocată de cîtă lume se afla în sala de spectacol, dar nici măcar atunci mama ei nu i-a permis să afle că ea era motivul principal pentru care cinematograful era plin pînă la refuz.

“- Spune-mi, mamă, o premieră este un compliment?

- Da, îi răspunsei, este un compliment făcut filmului, nicidecum interpreţilor săi. Şi dacă este un film bun, este un compliment pentru regizorul lui”, este dialogul purtat de Shirely cu mama sa, în ziua premierei, aşa cum scrie Amelia Temple.

În ciuda mîinii de fier cu care mama sa a ţinut departe fanii, Shirley se pare că a văzut altfel viaţa de dincolo de platourile de filmare. Ea mărturisea într-un interviu că a încetat să mai creadă în poveşti încă de la vîrsta de 6 ani, atunci cînd, împreună cu părinţii săi, a mers într-un magazin, iar Moş Crăciun i-a cerut un autograf. La nici zece ani, fetiţa minune a cinematografiei se afla în top 10 al celor mai bogaţi oameni din America, dar decide să se retragă din lumea reflectoarelor la 22 de ani.

Educaţia spartană dată de părinţii săi probabil că a călit-o şi a determinat-o mai tîrziu să urmeze o carieră politică. Puţin ştiu că tot Shirley Temple a mai doborît un mit şi în viaţa mult mai dură de la Casa Albă. A fost prima femeie şef de protocol al Casei Albe, în perioada în care preşedintele SUA a fost Gerald Ford.

Diana Frîncu Devi, Adevărul.ro