Constantin Brâncuși începuse să expună din ce în ce mai des, presa și criticii de artă nu-l treceau niciodată cu vederea, iar tinerii artiști băteau la ușa atelierului său din Impasse Rodin să intre ucenici la marele artist. Printre admiratorii și prietenii lui Constantin Brâncuși se numără artiști cu valoare covîrșitoare – o tentativă de enumerare este în van, dar e bine de spus că dacă Marcel Duchamp i-a organizat o expoziție în America, Ezra Pound a publicat, în 1921, în revista „The Little Review” care apărea la New York, un studiu amplu al operei lui Constantin Brâncuși.

În 1920, însă, Constantin Brâncuși întîmpină un obstacol în propagarea artei moderne pe care tocmai o revoluționa. În acel an a creat lucrarea „Prințesa X”, un portret cu o formă falică, pe care a înscris-o la Salonul Independenților din Ianuarie 1920. S-a pornit un scandal-monstru: opera a fost considerată pornografică, a fost chemată Poliția și „Prințesa X” a fost băgată la întuneric, înainte ca Președintele Franței să-și facă apariția la eveniment. Opinia aproape unanim acceptată era că „Prințesa” lui Brâncuși e „falică și obscenă”, nu se poate prezenta publicului.

„După cum îmi povestea Brâncuși, și-a luat Principesa la subțioară și a coborît treptele în aclamațiile și huiduielile mulțimii irascibile, ca un Cezar în triumf la Roma. Nu se gîndise să lucreze ceva obscen sau falic. Povestea cu indignare despre acuza nedreaptă. Principesa X (pare-se din familia Bonaparte) avea un gît lung, sîni proeminenți, era vanitoasă și se privea mereu în oglinzi. Piesa lui Brâncuși era o satiră”, comenta incidentul Petre Pandrea în „Brâncuși. Amintiri și exegeze”.

Cauză de proces cu statul american

Dar scandalul mondial, care avea să readucă în discuție, mult mai profund, înțelegerea artei moderne, a izbucnit abia în 1926. Acesta este un episod esențial din biografia lui Brâncuși, dar mai puțin exploatat prin prisma calităților anecdotice. Anul a început cît se putea de interesant. În cadrul Salonului Independenților, Constantin Brâncuși a prezentat „Muza adormită”, versiunea sculptată în alabastru, explicînd că este o operă pentru orbi. Practic, a dat naștere ideii de sculptură tactilă, mare lucru! În Toamnă, i se organizează o expoziție personală la New York, cu 71 de lucrări. În Octombrie 1926, Marcel Duchamp, prietenul lui Brâncuși și curatorul expoziției, pleacă din Franța cu o parte dintre cutiile cu operele de artă, care aveau să fie expuse la Galeria Brummer.

Cînd cutiile au fost deschise la vama americană, ofițerii de frontieră au dat peste cîteva obiecte în forme ciudate, realizate în lemn, metal și marmură. Dar le-a atras atenția o lucrare în particular: un obiect alungit și ascuțit, din bronz gălbui, de vreun metru și jumătate. „Pasărea în spațiu”, operă de artă, s-a declarat. Vameșii n-au văzut nici urmă de pasăre, așa că au taxat-o ca atare, 235 de dolari, și au inclus-o la categoria Ustensile de bucătărie și echipament medical. Conform legilor americane, operele de artă puteau intra în SUA fără taxe vamale, însă pentru ca un obiect să fie calificat „sculptură”, trebuia să fie „o reproducere prin cioplire sau turnare, o imitare a unui obiect natural, mai ales forma umană”. După o serie de intervenții ale apropiaților lui Brâncuși, operele au fost admise în țară. În fine, expoziția de la Galeria Brummer a avut loc, a fost un succes fulminant, apoi s-a mutat la Clubul Artei din Chicago, dar chestiunea vamală nu s-a încheiat.

Înainte de a continua povestea, trebuie menţionat că V.G. Paleolog dă o altă interpretare celor petrecute la vama SUA. În articolul „Procesul lui Brâncuși cu vama americană”, el arată că artistul român era sabotat de cîțiva detractori din Statele Unite, lezați de succesul lui din 1913. Tot ei au fost aceia care ar fi denunțat și pornografia atribuită „Prințesei X” în 1920, iar acum se pregăteau să lovească tot această operă, denunțînd-o în avans: „În vamă, la deschiderea lăzilor cuprinzînd lucrările destinatei expoziții, lucrarea pîrîtă, care respinsă ar fi putut antrena tot lotul, nu a fost găsită!... căci Brâncuși, prevenit de către prietenul său, scriitorul James Joyce (care și el o pățise cu romanul său «Ulysse») de mîrșava uneltire, renunțase la includerea lucrării vizate de denunț în lotul său de sculpturi, pregătind să folosească pentru expoziția de la Galeriile Brummer una din cele două lucrări «Portretul Principesei X», ori pe cea în bronz, ori pe cea în marmoră, care se găseau deja în SUA“. Ulterior, la vamă, „Pasărea în zbor” a fost o alegere de circumstanță.

Înainte de a continua povestea, trebuie menţionat că V.G. Paleolog dă o altă interpretare celor petrecute la vama SUA. În articolul „Procesul lui Brâncuși cu vama americană”, el arată că artistul român era sabotat de cîțiva detractori din Statele Unite, lezați de succesul lui din 1913. Tot ei au fost aceia care ar fi denunțat și pornografia atribuită „Prințesei X” în 1920, iar acum se pregăteau să lovească tot această operă, denunțînd-o în avans: „În vamă, la deschiderea lăzilor cuprinzînd lucrările destinatei expoziții, lucrarea pîrîtă, care respinsă ar fi putut antrena tot lotul, nu a fost găsită!... căci Brâncuși, prevenit de către prietenul său, scriitorul James Joyce (care și el o pățise cu romanul său «Ulysse») de mîrșava uneltire, renunțase la includerea lucrării vizate de denunț în lotul său de sculpturi, pregătind să folosească pentru expoziția de la Galeriile Brummer una din cele două lucrări «Portretul Principesei X», ori pe cea în bronz, ori pe cea în marmoră, care se găseau deja în SUA“. Ulterior, la vamă, „Pasărea în zbor” a fost o alegere de circumstanță.

„E o pasăre?” Discuția pe fond

În Februarie 1927, evaluatorul vamal a revenit asupra cazului, spunînd că operele lui Brâncuși nu sunt considerate artă, iar sculpturile vîndute de el în SUA vor fi supuse taxelor vamale aferente. „Mai multe persoane foarte respectate în lumea artei au fost rugate să-și exprime opiniile și astfel să ajute Guvernul în această privință… Una dintre aceste persoane ne-a declarat că «dacă asta este artă, atunci eu sunt zidar». Iar o alta ne-a spus că «punctele și liniuțele sunt la fel de artistice ca orice lucrare a lui Brâncuși»“, a declarat acesta pentru „The New York Evening Post”.

De atît a fost nevoie pentru a izbucni o întreagă tevatură juridică și mediatică. În Martie 1927, Brâncuși contesta în instanță decizia ofițerilor vamali. De fapt, judecat nu avea să fie Constantin Brâncuși, ci chiar arta modernă pe care el o reprezenta. Lupta s-a mutat și în presă: apărătorii artei moderne scriu înfocat în apărarea lui Brâncuși, în vreme ce detractorii arătau cu degetul ceea ce numeau emanațiile pretins artistice ale unui neinstruit.

Pentru că una dintre chestiunile care mai trebuiau lămurite era originalitatea lucrării, și mai existau încă patru versiuni ale „Păsării”, Brâncuși i-a scris lui Duchamp o scrisoare: „Funcţionarii vamali fac o greșeală crezînd că toate Păsările pe care le-am expus sunt la fel toate şi doar titlul diferă. Pentru a sfîrşi cu acestă eroare ar trebui să le expunem public pe toate și abia atunci îşi vor da seama ce greşeală fac. Vor realiza atunci că acestea sunt rodul muncii mele legitime şi că scopul meu nu a fost acela de a produce articole de serie pentru a face profit”.

Ulterior, a trimis și o mărturie scrisă pentru a fi folosită la proces, în care spunea: „Am avut prima dată ideea acestei forme din bronz în 1910, iar de atunci am reflectat pe marginea ei, am studiat-o îndelung. Am conceput-o ca o creaţie în bronz, şi am făcut un model în ipsos. L-am dat apoi la turnat, împreună cu formula pentru aliajul de bronz şi alte indicaţii necesare. Cînd am primit forma turnată, a trebuit să astup găurile de aer şi miezul, să corectez defectele de turnare şi să şlefuiesc bronzul cu pila şi cu un şmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur, manual; finisajul artistic presupune foarte mult timp şi e similar cu a lua totul de la început. Nu am permis nimănui să facă finisajul, deoarece acest bronz era propria mea creaţie specială şi nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine încît să mă mulţumească”.

Aceasta nu este o pasăre. Este artă

Verdictul curții a venit pe 26 Noiembrie 1928 și a fost dat de judecătorul Waite: „Obiectul luat acum în discuție este frumos și simetric în formele sale și, chiar dacă pot exista unele dificultăți în asocierea sa cu o pasăre, nu este mai puțin plăcut de privit și de apreciat din punct de vedere ornamental, iar acum că avem dovezile că este produsul original al unui sculptor profesionist și că, de fapt, este o sculptură și o operă de artă în conformitate cu declarațiile persoanelor mai sus menționate, susținem protestul și decidem că are dreptul la intrarea în țară fără a se supune taxelor vamale. Școala numită «de artă modernă» se dezvoltă pe tendința de a reprezenta idei abstracte în loc de a încerca să imite natura. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei noi și cu școlile pe care le reprezintă, credem că existența lor și influența lor asupra lumii artistice trebuie recunoscute de către instanțele de judecată”.

Aceasta nu a fost numai izbînda personală a lui Brâncuși. A fost o victorie a întregii mișcări artistice, a fost începutul reformei în legislația americană, în percepția generală privind modernismul. Cît despre aparițiile ulterioare ale lui Brâncuși în expozițiile internaționale, ele nu și-au pierdut din frecvență, ba dimpotrivă, iar colecționarii de artă au continuat să îi vîneze operele. Și tot Statele Unite a găzduit prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși. S-a deschis pe 26 Octombrie 1955, la Muzeul Guggenheim, și a constat în 59 de sculpturi și 10 desene și guașe. În comunicatul de presă, directorul muzeului, Sweeney, spunea că „importanța unei astfel de expoziții complete a operei sculptorului este o apreciere justă a geniului lui Brâncuși. Numai o asemenea secțiune transversală a artei sale poate aduce dreptatea deplină a diversității lucrării, a dragostei lui pentru materiale – lemn, piatră, metal – și a interpretării lor simple, directe – dar subtil imaginativă”.

Acest text este un fragment din articolul "Expozițiile lui Brâncuși, îndrumar pentru înțelegerea artei moderne" apărut în Historia Special, nr. 24, ediţia din Septembrie 2018