Simularea procesului de integrare în UE de teama marilor adevăruri

Autor: Mihai CONŢIU

Urmărind cu atenţie şi cu o anumită pricepere absolut toate acţiunile şi inacţiunile politicienilor care mai mult simulează procesul de integrare europeană a ţării, constat, oricît de paradoxal vi s-ar părea, că Vladimir Voronin este singurul politician care înţelege bine acest mecanism, că nu se teme de el şi ştie să-l gestioneze. A demonstrat-o în timpul guvernării sale, atunci cînd, spre deosebire de unii dintre politicienii „proeuropeni” din ultimii cinci ani, nu şi-a permis să intre în contradicţie cu recomandările UE, atunci cînd a ştiut să negocieze Planul de Acţiuni UE – Republica Moldova mult mai bine decît a făcut-o „diplomaţia lui Iurie Leancă” în cazul Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb.

Deja se ştie că nu Voronin poartă întreaga răspundere faţă de răcirea relaţiilor cu UE din ultima parte a mandatului său, am explicat-o cu alt prilej şi nu mai este cazul să revin. Spre deosebire de unii ca Vladimir Plahotniuc, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă sau Iurie Leancă, indiferent de declaraţiile lor proeuropene, Voronin nu se teme de integrarea europeană a Moldovei întrucît ştie că este singurul care nu ar suporta vreo consecinţă în raport cu rigorile legislative ale UE.

Cei nominalizaţi, însă, se tem pentru că se simt cu musca pe căciulă, acesta fiind şi motivul pentru care simulează acest proces şi chiar constrîng PLDM în acest sens. Constrîng PLDM deoarece nu-i dau mînă liberă legislativă în acest sens, iar aici este vorba despre Procuratura scăpată de sub obligativitatea reformei europene în favoarea exercitării controlului asupra ei de către un singur personaj şi multe altele.

Procesul de integrare europeană este o maşinărie complexă, acesta neputîndu-se aplica dacă lipseşte un şurub sau dacă este ruginit, aşa cum este Procuratura, dar nu numai!

În cazul politicienilor proeuropeni de pînă acum, ni s-a conturat convingerea că am asistat la un fel de joc „de-a hoţii şi vardiştii”. Aduceţi-vă aminte cum răcnea Mihai Ghimpu, din fotoliul de preşedinte interimar de ţară şi din cel de preşedinte al Parlamentului, şi chiar îi convingea pe unii mai naivi că el este cel mai mare proeuropean al Moldovei, iar în realitate, în relaţiile cu UE, sfida ca un golan sau un interlop toate recomandările instituţiilor europene! Mai mult fuma pe la colţuri! Mult prea blamatul Voronin nu şi-a permis asta niciodată.

Problema lor şi a Moldovei este aceea că ei, aceşti politicieni, îşi imaginează că oficialii europeni sînt obligaţi să-i creadă pe cuvînt şi că nu văd şi înţeleg toate găinăriile pe care le fac. Nimic mai fals pentru că la Bruxelles se vede şi se ştie totul, mai ales cînd este vorba şi despre pungăşii făcute pe bani europeni risipiţi, de exemplu, pe „şoselele şi drumurile liberalului Şalaru”.

Iată de ce spun că se simulează procesul de integrare europeană!

Într-un articol anterior, explicam logic că nu putem vorbi despre întrunirea tuturor condiţiilor de integrare în UE atîta timp cît nu se va face reforma teritorial-administrativă a ţării, motiv pentru care nu voi mai revenii asupra acestui segment.

Obligaţia morală şi faţă de acest popor pe care o au partidele care susţin Guvernul Chiril Gaburici este aceea de a nu-l sabota şi a-i da mînă liberă să aplice absolut toate reformele recomandate de UE. Nu de mult, am asistat la o ceremonie în cadrul căreia oficiali ai ambasadelor SUA, Germaniei, Suediei, Elveţiei şi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova şi principalele organizaţii externe donatoare cum ar fi Banca Mondială, USAID, Agenţiile pentru Dezvoltare austriacă şi elveţiană au înmînat prim-ministrului Chiril Gaburici un pachet informativ în care sînt formulate probleme din 28 de domenii, precum şi recomandări pentru Guvernul de la Chişinău, în vederea luării unor măsuri urgente de remediere.

Acesta-i un semnal foarte clar din partea celor nominalizaţi că sînt dispuşi să meargă pînă la capăt cu ajutorul acordat Moldovei pentru a se moderniza, a se reforma şi alinia la standardele europene în vederea integrării. Onestitatea şi buna lor credinţă cer aceleaşi lucruri şi de la partenerii politici moldoveni. Pentru asta, însă, avem nevoie de un Guvern puternic, capabil şi sprijinit politic necondiţionat inclusiv de PL, dar trebuie să se creeze încă de pe acum şi garanţiile de rigoare că nu ne vom confrunta cu o criză politică, în 2016, cu prilejul alegerii preşedintelui ţării. Asta înseamnă, fireşte, admiterea unor compromisuri rezonabile, dar în nici un caz din cele ce ţin de funcţii în unele instituţii care sînt determinate în procesul de integrare europeană, aşa cum doreşte Ghimpu sau Plahotniuc.

Ca să ne convingă că, într-adevăr, sînt adepţii integrării europene, politicienii cu putere de decizie în propriile partide ar trebui să influenţeze o serie de reforme şi măsuri pentru a face ca Moldova să fie compatibilă cu statutul de ţară ce merită să fie admisă în UE. În treacăt, voi aminti cîteva, exprimîndu-ne rezerva că acest lucru nu se va întîmpla.

În primul rînd, fireşte, este vorba despre scoaterea Procuraturii Generale şi a instanţelor de judecată de sub controlul politic. Crede cineva că Vladimir Plahotniuc, de dragul integrării europene, ar renunţa la puterea personală pe care o are asupra acestor instituţii? Slabă nădejde! Cum să-l crezi pe acest om dacă a mutat un club de noapte insalubru în cea mai frumoasă parte a hotelului Codru?!

Contrar legislaţiei naţionale şi celei europene, acelaşi Plahotniuc controlează cea mai mare parte a posturilor de televiziune cu arie de răspîndire naţională din Moldova. De fapt, de mult timp nu mai sînt televiziuni, ci nişte aspiratoare de gunoi informaţional sau cel mult nişte gazete de perete. Îşi imaginează cineva că Plahotniuc, de dragul integrării europene, ar putea renunţa la puterea personală pe care o are asupra acestor instituţii mass-media? Şi la cele peste 30 de milioane de euro din reclama la aceste tembeliziuni? Slabă nădejde!

Schimbarea actualului guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, de asemenea, este un imperativ al integrării europene. Un guvernator, în primul rînd, trebuie să fie un profesionist selectat pentru capacităţile sale în domeniu şi nu unul numit de un partid politic. Sînt de notorietate hoţiile la care s-a dedat actualul guvernator, Dorin Drăguţanu, şi subalternii lui direcţi în cazul dobînzilor simbolice la împrumuturile pe care şi le-au acordat, atunci cînd a declanşat controlat devalorizarea leului, precum şi complicităţile lui cu ex-premierul Iurie Leancă în cazul refinanţării Băncii de Economii. Pregăteau bani ca să finanţeze noul partid pentru Leancă?

Scoaterea SIS de sub control politic şi respingerea oricărei tentative a conducătorilor acestei instituţii de a i se acorda dreptul legislativ, de sorginte sovietică, de a derula anchete, intenta dosare penale, de a interoga şi de a reţine persoane.

Reforma Fiscului, elaborarea Codului Lucrătorului Fiscal şi acordarea acestei instituţii a dreptului de a trimite în instanţele de judecată, nu Procuraturii, a fraudelor constatate.

Reforma Armatei. Republica Moldova este un stat neutru, dar are Armată şi chiar o Academie Militară care chiar că parazitează financiar în condiţiile actuale. Armata Moldovei trebui să se reducă la dimensiuni relativ simbolice, necesare într-un context rezonabil, iar ofiţerii de carieră pot fi pregătiţi şi la academiile militare din România sau alte state europene. Dacă este să fim obiectivi, o Academie de Poliţie este strict necesară, dar cea militară chiar că este o povară pentru bugetul de stat al unei ţări ca Moldova.

Debirocratizarea statului este, iarăşi, o prioritate în contextul în care se doreşte alinierea la standardele europene. În toate instituţiile bugetare ale ţării găsim armate întregi de funcţionari, birocraţi fără rost, ale căror salarii sînt plătite din bani pe care Moldova este obligată să se împrumute la organismele financiare internaţionale. Întreţinerea lor în continuare este doar o perpetuare a mitei electorale. În condiţiile unor permanente modernizări electronice, este un non-sens să găsim în instituţiile statului acelaşi număr de birocraţi ca în vremurile de dinainte de 1991. Atunci la ce bun a introdus Victor Bodiu e-guvernarea – numai ca să-şi cumpere gard silenţios la casă? Primăriile, Preturile, Consiliile Raionale şi toate celelalte instituţii ale statului colcăie de funcţionari lefegii care se fac că muncesc, îşi dau importanţă, plimbă hîrtii inutile de la un birou la altul, socializează pe internet la computerele instituţiilor, iau mită ca să la favorizeze cetăţenilor obţinerea unor aprobări de la şefii lor şi tot aşa. Primii care ar trebui să înţeleagă ce este aceea o austeritate la care trebuie să se supună în interesul statului şi cel al cetăţeanului sînt deputaţii, care, culmea ridicolului, au şi asistenţi salarizaţi!

O altă prioritate a integrării europene este şi necesitatea informării publice a tuturor cetăţenilor ţării despre cîţi bani împrumută statul de la instituţiile financiare internaţionale, cîţi bani primeşte sub formă de grant de la UE, ţările europene, în particular, SUA şi altele, pentru ce au fost folosiţi şi ce rezultate au fost obţinute.

Dacă vrem să fim priviţi cu respect de europeni în condiţiile în care se declară că se doreşte integrarea în UE, dacă politicienii nu sînt făţarnici şi spun că vor în UE, dar să opereze cu metode ilegale sau abuzive admisibile doar în Uniunea Vamală, dincolo de ceea ce trebuie să facă instituţiile abilitate ale statului, atunci ar trebui să fie adoptat, în Parlament, un program sau o campanie naţională de verificare a legalităţii deţinerii tuturor averilor cetăţenilor ţării. O acţiune mult mai amplă chiar şi decît cea a DNA din România. Sînt sigur că UE aşteaptă şi ar aplauda o astfel de acţiune de anvergură. Am afla şi noi astfel de unde au avut atîţi bani toţi politicienii, bandiţii, preoţii, procurorii, judecătorii, poliţiştii etc. pentru a-şi construi atîtea palate, pentru a deţine limuzine de lux, iazuri, terenuri arabile, sedii luxoase de închiriat, hoteluri, restaurante, bănci şi multe altele.

Îşi imaginează cineva că, de dragul integrării europene, Parlamentul ar vota o astfel de lege menită să transforme Moldova într-un stat legal? Miram-aş!

Mă opresc aici, iar asta pentru că sînt mult prea multe acţiunile pe care politicienii moldoveni ar trebui să le iniţieze şi să le pună în practică dacă ar dori cu onestitate integrarea ţării în UE. Nici măcar nu vor încerca, iar asta pentru că în spatele blocării acestor reforme, care, de altfel, sînt benefice în exclusivitate pentru toţi moldovenii, STĂ PUTEREA LOR! Întotdeauna vor avea la îndemînă pretexte, vor găsi tot felul de argumente prin care să explice de ce nu se poate face aia şi ailaltă, iar aceiaşi moldoveni îi vor vota în continuare. Nu Igor Dodon sau Renato Usatîi vor duce Moldova în haosul tiranic şi necivilizat al Uniunii Vamale, ci „proeuropenii” făţarnici ca Iurie Leancă, Ghimpu, Chirtoacă sau Plahotniuc.

„Diversioniştii proeuropeni” nu s-au gîndit nici măcar o clipă să-i dea un termen de graţie de măcar o sută de zile Guvernului Gaburici, aşa cum au făcut-o cu predecesorii săi, inclusiv cu Vasile Tarlev, atacîndu-l bizar doar pentru că a fost propus de Vlad Filat, împotriva căruia toţi „plahotniucii” din Moldova au declanşat cea mai deşănţată campanie de distrugere. Ţinîndu-se seamă de sprijinul occidental faţă de acest Guvern, logic ar fi fost ca aceşti „proeuropeni moldoveni” să fi cerut, public, ca lui Gaburici să i se dea mînă liberă spre a transpune în practică absolut toate reformele naţionale proeuropene. Atunci, cine dă ţara în mîna ruşilor?