Marea Britanie estimeaza la 55.000 numărul real al cazurilor de coronavirus in aceasta tara

Guvernul de la Londra a estimat Marţi că numărul real al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în Marea Britanie este în acest moment de circa 55.000, menţionînd totodată că obiectivul său este ca pandemia să nu provoace în final mai mult de 20.000 de decese în această ţară, relatează agenţiile AFP şi EFE, scrie agerpres. Numărul oficial al cazurilor de Covid-19 în Marea Britanie era de 1.950, conform bilanţului publicat Marţi dimineaţă, dintre care 55 de decese provocate de această boală, în cursul zilei murind alte 14 persoane. Însă cifra de 1.950 reprezintă numai cazurile testate şi confirmate, iar testele au fost efectuate numai pentru persoanele suspecte de îmbolnăvire, astfel că în realitate numărul lor este considerabil mai mare.
Întrebat în faţa Comisiei de sănătate a Parlamentului britanic despre estimarea privind cele circa 55.000 de cazuri reale din prezent, consilierul ştiinţific al Guvernului condus de Boris Johnson, Patrick Wallance, a răspuns: ”Este un mod rezonabil de a vedea lucrurile”. Cît despre bilanţul final al victimelor epidemiei, ”dacă putem limita numărul deceselor la 20.000 sau mai puţin, acesta ar fi un rezultat bun, dar chiar şi aşa este teribil, un număr enorm de morţi şi o presiune enormă asupra serviciilor sanitare”, a adăugat oficialul britanic.
Guvernul de la Londra a anunţat Luni măsuri drastice pentru a limita numărul îmbolnăvirilor de Covid-19, cerînd cetăţenilor să evite orice contacte care nu sunt necesare, să lucreze de acasă dacă au această posibilitate şi să nu mai intre în locuri publice precum baruri sau săli de spectacole.
Criticat pentru abordarea sa prea slabă în combaterea coronavirusului, Guvernul condus de Boris Johnson pare să-şi fi revizuit atitudinea, mai ales după ce un studiu întocmit de Imperial College London a avertizat că Marea Britanie riscă pînă la 260.000 de decese provocate de coronavirus din cauza saturaţiei sistemului ei medical.












