MADELEINE ALBRIGHT: PUTIN ESTE «UN BUN TACTICIAN, DAR UN PROST STRATEG»

Uniunea Europeană (UE) a fost «ştearsă şi ineficientă» în situaţia cu criza din Ucraina, a declarat fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Revoluţiei de Catifea din Cehoslovacia, informează postul de radio Vocea Americii, potrivit Unian.

Madeleine Albright a subliniat că aşteptările, conform cărora Europa va deveni parte a deciziei şi nu a problemei însăşi, au eşuat.

De asemenea, Albright a subliniat că eforturile SUA în acest domeniu nu au fost extrem de reuşite, inclusiv pentru că promovarea democraţiei a început să se asocieze cu un aspect militarizat al acesteia.

Fostul secretar de stat al SUA a subliniat că acţiunile preşedintelui rus, pe care l-a calificat drept «bun tactician, dar prost strateg», au avut un efect exact contrar celui pe care îl aştepta Vladimir Putin. «Prin acţiunile sale, Putin a unit Europa în loc să o dezbine», a subliniat Albright.

Încercînd să anticipeze viitorii paşi tactici ai preşedintelui rus, Madeleine Albright a declarat: «Desigur, el nu va intra în Europa cu o mare armată. El va încerca prin toate mijloacele să o «hărţuiască», pentru a provoca haos şi a dezorienta».

Opinia lui Madeleine Albright este împărtăşită de fostul ministru de externe al Cehiei, Karel Schwarzenberg. «Putin este suficient de deştept pentru a nu declanşa un mare război, pentru a nu implica în el mulţi oameni. În aceasta constă acum arta politicii externe ruse», a subliniat fostul şef al diplomaţiei cehe.

Sursa: Agerpres