Autor: Vasile STATI, doctor în ştiinţe istorice

«Parcă cine ştie ce nenorocire ar fi fost aceasta - împrumutarea de cuvinte slave/ruseşti - parcă n-am fi trăit
cu vecinii sute de ani şi n-o să mai trăim, parcă se făcuse o bortă în ceriu, dacă am primit noi cîte ceva de la ei şi ei de la noi»
Mihail Eminescu, 1880.

«... Trăieşte limba rusască în Moldova»

În consonanţă cu această constatare a autorului Luceafărului prestigiosul istoric român L.Boia întreba în captivanta sa sinteză Istorie şi mit în conştiinţa românească (ed. a III-a, 2011): «Ce s-ar întîmpla, dacă am afla că volohii au venit aici - în Moldova - după slavi?». Şi tot dînsul, îngăduitor şi înţelept, calma spiritele tare mari româneşti: «De fapt, nu s-ar întîmpla nimic». (În paranteze fie spus, aici, în Moldova, se întîmplau tragedii: războaie, pîrjoliri, jefuiri, silnicii, cînd năvăleau basarabii/ungrovlahii).

Astăzi nici un istoric demn de acest nume nu mai pune la îndoială sălăşluirea ruşilor (de prin veacurile XII - XIII slavii răsăriteni încep să se divizeze, individualizîndu-se: ruşi mari/moscoviţi, albi, mici, din Rusia Roşie - Червонная) la răsărit de Carpaţi înainte de strămutarea strămoşilor moldovenilor din Maramureş în această regiune. Dimitrie Cantemir în Hronicul... său ne aminteşte că «Hronicul Moldovenesc cel vechi (Letopiseţul Moldovenesc al lui Eustratie logofătul, folosit sîrguincios de Gr.Ureche) pomeneşte de nişte ruşi, ce au fost lăcuind la Suceava şi la Baia (Civitas Moldaviae) mai înainte de venire lui Dragoş vodă din Ardeal».

Istoricul român Dimitrie Onciul a argumentat vechimea ruşilor în nordul Moldovei pe bază de date toponimice: «Pe vremea luării în stăpînire (sec. XI - XII) a ţinutului est-carpatic volohii au mai găsit aici pe slavi, de la care au fost preluate denumirile slave ale localităţilor şi rîurilor. Vechea populaţie slavă, întărită prin emigrarea rusă trebuie să se fi menţinut» (Din istoria Bucovinei, 1891).

Realitatea este confirmată de actele cancelariei domneşti a Moldovei de la începutul veacului XV. Privilegiul de comerţ al gospodarului Moldovei Alexandru cel Bun sublinia că documentul este dat «neguţătorilor din toată Ţara Rusiei» (Rusia de Sud-Vest).

Numărul ruşilor din partea de nord a Moldovei era atît de mare, că pe vremea domniei lui Ştefan al III-lea cel Mare la Suceava, capitala Moldovei, exista o mahala întreagă locuită de ruşi neguţători şi meşteşugari (Исторические связи... т. 1. С.7; Р. 24): «Русская улица».

În urma campaniei de pedepsire a Ţării Leşeşti (iunie 1498), «mulţi oameni, bărbaţi, muieri, copii au scos, mai mult de 100 000, mulţi de aceia au aşedzatu Ştefan vodă în ţara sa, că pînă astăzi trăieşte limba rusască în Moldova, ales unde i-au descălecat, că mai a treia parte grăiescu ruseşte» (Gr.Ureche. Letopiseţul Ţării Moldovei, 1971. P. 111). Realitatea a fost confirmată două veacuri mai tîrziu. Pe la sfîrşitul secolului al XVII-lea Simion Dascălul într-un adaos la Letopiseţul... lui Gr.Ureche afirma: «pînă astăzi iaste ţara (Moldova) giumătate de ruşi...» (Gr.Ureche. Letopiseţul Ţării Moldovei, 1955. Ed. P.Panaitescu. P.64).

După cum scrie cel mai însemnat cronicar muntean C.Cantacuzino (stolnicul), «rusasca limbă» se folosea tradiţional şi în ţara de la sud de Carpaţi. În a sa Istoria a Ţării rumîneşti, încheiată pe la 1716 (veacul XVIII!), dînsul consemnează că valahii/muntenii: «Şi rusască limbă şi slovenească a o ţinea obiciuescu, căce li-s prea vecini şi au multă amestecătură cu ei...» (Cronicari munteni, 1988. P. 25).

A fost în firea lucrurilor, ca moldovenii, locuind veacuri în şir împreună cu ruşii, să preia de la dînşii nu numai sute de denumiri de localităţi, de rîuri, dealuri, văi: Rusca, Ruşi, Rusaia, Ruscani ş.a., chiar şi antroponime: «Rusca, sora lui Bonceac» (vezi M.Costăchescu. Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, 1931 - 1932; I.Bogdan. Documentele lui Ştefan cel Mare, 1913). Nu numai termeni, să zicem, sociali-politici: княз, рада, пристав, грамотэ, староста, запис, писар ş.a., dar şi cuvinte de întrebuinţare cotidiană: рэдь, зэподие, стакан, рэспынтие, трубэ, блидар, волок, поянэ, врэжмаш, завистие, припас, одраслэ ş.a.

Avem astfel toate temeiurile de a afirma, că în acea epocă nu numai tagma bisericească, unii boieri, dregătorii de la curtea Moldovei, inclusiv gospodarii, mînuiau limba rusască, dar şi moldovenii de la ţară o cunoşteau într-o măsură sau alta.

Respingînd pretenţiile solului polon Firley privind Pocuţia (textul e în limba latină, 3 - 5. 11. 1503), Ştefan III cel Mare a replicat hotărît: «Взяли есми ту букату земле хочу щоби ми ся ней достало!». Comentînd acest răspuns, academicianul român Ioan Bogdan scrie: «Pe moldoveneşte această frază rusească înseamnă: «Ам луат ачастэ букатэ де пэмынт, вряу сэ-мь рэмынэ мие». Şi trage concluzia: «Această citaţie ad litteram a cuvintelor lui Ştefan cel Mare e o dovadă că el vorbea ruseşte» (I.Bogdan. Documentele... II. P. 479).

Probabil, au dreptate autorii proiectului www. moldovenii.md afirmînd «că limba noastră străveche – moldovenească are puţine împrumuturi din limbile slave, însă multe cuvinte comune cu ale slavilor. Cuvintele comune cu ale slavilor nu sînt împrumuturi reciproce, ele fac dovadă rădăcinilor indoeuropene şi sarmato-trace comune ale moldovenilor şi slavilor» (www. moldovenii.md).

«Influenţa armatelor ruseşti asupra limbii moldoveneşti»

În veacul al XIX-lea în Europa de Sud-Est au avut loc radicale evenimente juridico-politice şi administrativ-teritoriale, care au afectat adînc şi sub toate aspectele soarta Moldovei istorice, a moldovenilor dintre Prut şi Nistru.

Indiferent de opiniile şi declaraţiile «făcute în perioade diferite, slujind scopuri diferite, în publicaţii diferite», cercetători de netăgă­duit prestigiu au menţionat rolul campaniilor ruseşti împotriva oto­manilor, operaţiuni militare, «care au adus la slăbirea jugului econo­mic şi politic al Porţii Otomane, la intensificarea contactului moldo­venilor cu poporul rus, fapt ce a condiţionat o simţitoare înviorare şi primenire a vieţii social-culturale a ţării».

Referindu-se la perioada anilor 1768 – 1812 ce s-a marcat prin trei războaie ruso-turce şi prin administraţii ruseşti îndelungate ale Moldovei, N.Iorga a menţionat că «Moldova a trăit în această epocă jumătate de viaţa sa aproape supt stăpînirea Divanurilor (consilii de stat), conduse şi controlate de comandanţii ruseşti, sub influenţa ide­ilor şi sentimentelor de care erau călăuziţi ruşii din acest timp. Aşa încît, – conchide N.Iorga, – putem zice că Moldova a făcut parte în timp de vreo 20 de ani din 50, dintr-un stat a cărui organizare politică şi orientare culturală, ale cărui forme materiale şi spiri­tuale erau europene» (1901).

Influenţa rusă, prin comandanţii militari, dar şi prin administraţia civilă a contribuit nu numai la pătrunderea în mediul moldo­venesc a unor idei iluministe, democratice, generate de Marea Re­voluţie Franceză (1789 – 1794). Acest climat menţinut de ofiţerimea şi administraţia rusă a influenţat chiar şi dezvoltarea limbii moldo­veneşti, cel puţin sub aspect terminologic. Academicianul S.Berejan şi V.Bahnari afirmă, că «terminologia nouă ce se formează la înce­putul secolului XIX se caracterizează printr-un număr neînsemnat de calchieri şi prin numeroase împrumuturi lexicale din franceză şi latină (deseori prin intermediul limbii ruse). Cu alte cuvinte, cel mai esenţial ce determină lexicul limbii moldoveneşti literare de la începutul secolului trecut este pătrunderea masivă în el a neologismelor neolatine».

Reputaţii lingvişti moldoveni îşi argumentează concluzia în felul următor: «O astfel de cale a fost condiţionată de scuturarea domina­ţiei fanariote (1821) în Moldova, precum şi de creşterea sporindă a rolului Rusiei în lume în general şi în Balcani, în particular».

Pentru a-şi sprijini şi mai mult concluzia, academicianul S.Berejan şi V.Bahnari adaugă cu multă convingere: «Este de asemenea cunoscută influenţa pozitivă a prezenţei armatelor ru­seşti în Moldova, care a contribuit în mare măsură la dezvolta­rea politică, economică şi culturală a ţinutului, fiindcă în rîndurile armatei ruseşti dislocate (1828 – 1834) pe teritoriul Moldovei şi Valahiei, după cum afirmă M.Kogălniceanu, se aflau oameni mulţi de origine socială modestă, adepţi ai decembriştilor, care-şi împărtăşiră cunoştinţele moldovenilor şi astfel «rupseseră vălul prejudecăţilor care ascundea de noi civilizaţia Europei şi ne puseră în contact cu ideile liberale şi drepte ale Apusului» (С.Бережан. Молдавская терминология. Москва, 1987).

Aceste convingeri erau împărtăşite, într-o măsură sau alta, de scriitorii moldoveni C.Stamati, Al.Hîjdău, Gh.Asachi, Al.Donici, Al.Russo, C.Negruzzi, V.Alecsandri, M.Eminescu...

Limba rusă nu numai că era cunoscută în Principatul Moldovei, rămas în stăpînirea turcilor. Ea era înţeleasă aici ca o necesitate pentru continuitatea şi păstrarea tezaurului cultural moldovenesc, făurit în veacurile precedente în limba slavonă, pentru a rezista grecismului înăbuşitor, pentru a nu pierde legătura cu spiritualitatea europeană. «Gheorghe Asachi a fost cel dintîi om de cultură moldovan, care a înţeles necesitatea învăţării limbii ruse pentru lărgirea culturii tineretului moldovan» (Din istoria pedagogiei româneşti, 1957).

Limba rusă se preda la Academia Mihăileană de la Iaşi întemeiată în 1835. Unul din profesorii de limbă rusă ai acestei şcoli a fost Vasile Pelteki, care a publicat la Iaşi în 1831 un Абецедарю русо-ромынеск. Vasile Pelteki a tradus din limba rusă în moldoveneşte poemul Ермак кучериторул Сиберией (Н.Корлэтяну. Студиу асупра системей лексикале молдовенешть. Кишинэу, 1964).

Respingînd tendinţa înlăturării din limbă a cuvintelor din limba slavonă, autorul Luceafărului scria (Timpul, 6.05.1880):

«Au căutat să ne silească să dovedim că fiece vorbă e latină şi că toţi fără osăbire ne coborîm de-a dreptul de la romani. De prisos aceasta pentru că nu originea face pe un popor să fie trainic, ci mun­ca lui proprie, fie cu mîna, fie cu mintea... Pierderea cea mare era că întreaga comoară a limbii, ce sta în zicători, proverbe, inversiuni, adică din fraze gata făcute, moştenite din neam în neam, de la stră­moşi, se aruncă în apă, pentru că în ele nu erau cuvinte de origine latină. Parcă cine ştie ce nenorocire ar fi fost aceasta, parcă n-am trăit cu vecinii sute de ani şi n-o să mai trăim, parcă se făcuse o bortă în ceriu, dacă am primit noi cîte ceva de la ei şi ei de la noi».

Influenţa obiectivă, firească, avînd în vedere convietuirea multiseculară, a limbii ruse asupra vorbirii moldovenilor a fost totdeauna recunoscută şi apreciată, inclusiv de filologii români, pînă în 1990.

Într-o lucrare consacrată limbii literare filologul român P.Haneş, autorul Gramaticii moldoveneşti (Iaşi, 1917), se alătura concluziilor formulate anterior de M.Kogălniceanu, Gh.Asachi, N.Iorga, I.Bogdan: «Influenţa rusească a accelerat şi a adîncit influenţa franceză asupra limbii noastre literare de pînă la 1850 şi, totodată, a contribuit la diferenţierea limbii moldoveneşti de cea muntenească» (1906).

Ofensiva armatelor româneşti de ocupaţie împotriva limbii ruse

Chiar din primele zile ale primei ocupaţii româneşti (1918 - 1940) cotropitorii au purces la românizarea totală a Republicii Democratice Moldoveneşti, depunînd toate silinţele la discreditarea şi interzicerea limbii ruse. Prin impunerea forţată a limbii româneşti, inclusiv cu ameninţarea armelor, ocupanţii români «năzuiau să şteargă din memoria «basarabenilor» amintirile despre Rusia» (D.Cazacu. Cuvinte relative la frămîntările din Basarabia..., Tighina, 1925. P. 26).

Revizorul şcolilor din judeţul Soroca în aprilie 1920 a dispus să fie extrase din biblioteci «toate cărţile ruseşti cu conţinut istoric, care ar cultiva ruşilor sentimente naţionale» (ANRM, F. 339, dosarul 2, foaia 179).

Văzînd că lupta cu «duhul rusesc» nu dă rezultate, că moldovenii nu acceptă, agramaţia, lăudăroşenia şi jefuirea, politica naţionalistă românomare, ministrul românesc al învăţămîntului I.Petrovici a îngăimat la 1.05.1927 la Chişinău un congres cu un titlu pompos-agresiv Începutul ofensivei culturale pe frontul basarabean. Toate aceste strădanii tare româneşti au fost în zadar. Gazeta Cuvînt Moldovenesc constata (16.08.1931): «Cu toate silinţele depuse funcţionarii socot limba rusă limbă oficială».

Sforăitorul românizator Onisifor Ghibu constata (în 1936!): «Basarabia după caracterul ei este mai rusească decît în 1918. Faptul că aproape toţi cunosc limba moldovenească nu schimbă situaţia, pentru că dominantă pestetot rămîne limba rusă. În oraş vorbesc ruseşte, citesc presa rusească, iar aceasta foarte mult împiedică la afirmarea românismului» (Universul, 13.09.1936). Atunci de salvarea românismului s-a apucat armata românească de ocupaţie.

Ordinul comandantului corpului 4 de armată despre interzicerea de a se adresa organelor administrative în alte limbi decît românească. 5 aprilie 1938. Confidenţial.

«Au trecut 20 de ani de la unire (în realitate – ocupare războinică – V.S.), cu toate acestea în teritoriile ocupate limba românească nu se întrebuinţează ca limbă oficială. Atare practică aduce daune sentimentelor naţionale, căci este vorba de limba poporului dominant (???). S-a stabilit, că limba românească nu o folosesc minorităţile. Această stare de lucruri urmăreşte scopul de a alimenta sentimentele de neîncredere în caracterul definitiv al unirii (= ocupaţiei). Pornind de la aceasta, luaţi următoarele măsuri:

1. Interziceţi funcţionarilor de stat în procesul executării sarcinilor de serviciu şi în relaţiile cu persoanele particulare în incinta instituţiei să vorbească în altă limbă – rusească – în afară de cea românească.
2. Se interzice persoanelor particulare să se adreseze funcţionarilor de stat în altă limbă – adică, în rusească – în afară de cea românească.
3. Orice petiţii adresate instituţiilor de stat sau firmelor particulare trebuie să fie scrise în limba românească; cererile scrise în altă limbă – rusească să nu fie primite...

În sfîrşit, din proprie iniţiativă luaţi orice măsuri, dacă socotiţi că acestea vor contribui la românizarea provinciilor româneşti.

...6. Conducătorii administraţiilor, prin serviciile în subordine, sînt obligaţi să urmărească îndeplinirea acestei datorii naţionale.

Prezentul ordin va fi trimis în toate garnizoanele».

Comandantul Corpului 4 de armată, general de brigadă F.Ţenescu.

Copia corespunde originalului.

Şeful Secţiei a 2-a a diviziei a 3-a (contraspionaj) căpitan Răuţ».

Potrivit documentului publicat în ziarul Neamul românesc, un oarecare căpitan D.Petrescu a cerut «intensificarea rolului armatei româneşti de ocupaţie la românizarea Basarabiei prin cultură» (Neamul românesc, 27.07.1938).

Dovezi de intensificare a rolului armatei româneşti de ocupaţie la opera de derusificare, de demoldovenizare a Moldovei cotropite sînt rugurile, aprinse în 1939 la ordinul generalului N.Ciupercă, guvernator românesc al ţinutului, în care au fost arse cărţile editate în limba rusă (С.Брысякин. Культура Бессарабии, 1978. С. 33).

În acelaşi an, 1939, un grup de cetăţeni din Comrat au încercat să salveze de pojar biblioteca rusească. Ei au fost arestaţi de jandarmii români, torturaţi şi băgaţi în puşcărie.

Naţionalismul de peşteră, antirusismul şi antimoldovenismul românesc din anii primei ocupaţie 1918 - 1940 se manifestă din plin şi în cea de-a doua ocupaţie românească a Republicii Moldova (1990 - 2015). În 1994 în Republica Moldova, stat de drept şi suveran, neoromânii în piaţa centrală au dat foc culegerii documentare Moldovenii în istorie. În 2003 neoromânii, încurajaţi de puterea vîndută, au dat foc în faţa Preşedenţiei Dicţionarului moldovenesc-românesc...

Rămîne de văzut, cum va suporta românimea de un românism respingător (= sordid) lansarea pe site-ul www. moldovenii.md a operei lexicografice de o excepţională valoare ştiinţifică Dicţionarul Rus - Moldo - Român.

Ştie Uniunea Europeană ce se întîmplă în Moldova?

Amintim celor care au jurat credinţă României, dar conduc Republica Moldova la înalt nivel: (vicepremier!), hăţuiesc ministere, au acaparat securitatea de stat, sistemul judecătoresc şi bancar, că pe teritoriul Statului Moldovenesc, în conformitate cu Legea Supremă, limba rusă este limbă de comunicare între naţiuni. Legea funcţionării limbilor prevede că limbă rusă, alături de limba moldovenească, se foloseşte în cele mai diverse domenii de activitate.

Subliniem în mod deosebit pentru acei care luptă vîrtos - în ochii nepăsători ai Parlamentului, Guvernului, ai Procuraturii şi securităţii de stat - pentru LICHIDAREA STATULUI MOLDOVENESC: limba rusă pe teritoriul Republicii Moldova este limbă de stat în republicile autonome Nistrenia şi Găgăuzia, alături de limbile găgăuză şi ucraineană.

În Republica Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului, mai bine de 1 000 000 de cetăţeni socot limba rusă limbă maternă.

După datele incomplete ale etnodemografului Gh.Melnic în 2007 în Republica Moldova erau la evidenţă 60 325 nume de familii moldoveneşti Rusu, Rusnac, Rusanovschi şi altele.

Domnilor smintiţi unionişti! «Ce facem cu rusăraia noastră din Moldova noastră, ce facem cu găgăuzii? Ce facem cu Benderul? Îl vom ocoli cu graniţa sau îl vom integra cu tunurile?» (Săptămîna, 19.02.2016).

Nimeni, nici toată românimea în frunte cu românii Iohannis-Cioloş, nici Mişa Ghimpu, nici chiar trisfetitele Vitalia, Corina şi Maia d’Arc (pardon, de FeMeI), năucite de casandra Ana Guţu cu multe şi diferite experienţe, nu pot anula tuturor purtătorilor de limbă rusă, de limbă moldovenească dreptul la autodeterminare naţională şi conştiinţă lingvistică.

Este mai mult decît regretabil, chiar periculos faptul că înalţii reprezentanţi ai Uniunii Europene, astăzi dl P.Tapiola, predecesorii săi, orbiţi de «guvernările de succes», ani în şir cu îndăratnicie se fac a nu vedea agravarea situaţiei etnopolitice din Moldova: încălcarea grosolană, faţişă la nivel de guvernare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale 3 000 000 de moldoveni, ale minorităţilor naţionale. Reprezentanţii UE în Moldova cu îndăratnicie se fac a nu şti, a nu vedea ceea ce în scurt timp a văzut şi s-a convins dna ambasadore a SUA Pamela Smith:

1. Neoromânii în Moldova formează o minoritate mai mică decît a romilor (ţiganilor);
2. Moldova este unica ţară în care intelectualitatea cumpărată de români luptă cu poporul suveran;
3. România întotdeauna a manifestat pofte teritoriale faţă de Moldova dintre Prut şi Nistru (din 1883: tratativele dintre Bismark şi I.C.Brătianu).

Uniunea Europeană, reprezentanţii săi din Moldova, încurajează, tacit şi chiar deschis, expansionismul românesc: pretenţiile teritoriale ale României faţă de Republica Moldova, nu contează sub ce paravan: cotropire, boită «unire»; drepturi ale «românilor» inexistenţi ş.a.

Stimulînd pretenţiile teritoriale ale României faţă de Republica Moldova, prin atitudinea nepăsătoare faţă de tendinţele ei expansioniste făţişe, Uniunea Europeană împinge situaţia spre un nou conflict, fie la sud, fie la Nistru...

Desigur, furtul miliardului, corupţia totală, lichidarea justiţiei sînt crime monstuoase. Dar ele, într-un fel sau altul, vor fi lichidate. Înjosirea grosolană permanentă, faţişă a unei naţiuni de 3 000 000 – a moldovenilor ruinarea faţişă a temeliilor Statului Moldovenesc, încurajarea expansionismului românesc pot avea urmări fatale. Poate, profitabile pentru România, dar dezonorante şi chiar periculoase pentru Uniunea Europeană.

În jurul României există şi alte state...