O lege a impotenţei legislative şi incompetenţei totale?

Ion ŞIMAN,
vicedirector general al Departamentului Cinematografie, 2002-2006,
director general al S.A.Moldova-Film, perioada 2006-2011

Recent am luat cunoştinţă de conţinutul Legii Cinematografiei, publicată în M.O. al R.M. pe data de 01.08.2014, şi am constatat că legea menţionată a fost elaborată de către persoane absolut incompetente, de amatori, şi are menirea distrugerii definitive a celei mai importante ramuri a culturii naţionale, şi îndeosebi a unicului studiou de producere a filmelor din R.M., Moldova-Film, cu o istorie de 60 ani, care dispune de tehnica şi infrastructura necesară producerii de filme.

Dacă analizăm minuţios şi cu responsabilitate conţinutul legii amintite, atunci stabilim cu uşurinţă că, de fapt, scopul legii este şi de a impune o cenzură asupra producţiei cinematografice, lucru care nu şi l-a permis nici guvernarea comunistă, prin legea publicată în anul 2004, autor P. Palamarciuc. Să trecem la fapte concrete care demonstrează incompetenţa şi amatorismul autorilor legii:

1. Chiar în conţinutul art.1, alin.(2) al legii este scăpată noţiunea de “promovarea filmelor produse prin intermediul festivalurilor de film”. Din aceasta rezultă întrebarea firească: Producem şi punem filmele pe poliţe? Ori poate se cunoaşte de la bun început că se vor produce filme foarte proaste, care nu ar merita participarea la festivaluri? Asemenea intenţii oare nu sînt de spălare a banilor publici prin intermediul unui nou C.N.C ?

2. Prin alin. (3) al art. 1 al legii se stabileşte acordarea de către Stat a suportului financiar, tehnic şi juridic în realizarea celor propuse. Dacă ne amintim de perioada 2004-2012, atunci constatăm că pretinşii autori ai legii - S. Prodan, D. Marian şi alţi „cineaşti” din conducerea Uniunii Cineaştilor - mereu trîmbiţau că nu au nevoie de bani publici pentru realizarea producţiei cinematografice, ci doar de lege, care de fapt exista în toată perioada menţionată, şi care nu era pusă în aplicare tot la iniţiativa inşilor menţionaţi, în frunte cu E. Sobor, M.Poiată, A.Cozma, B.Focşa şi M.Babuc, viceministrul Igor Şarov, persoane care habar nu au de cinematografie şi care la direct au promovat distrugerea Cinematografiei Naţionale, fapt realizat cu succes în proporţie de 90-95%.

3. În privinţa autorilor de film (art.2) s-a luat-o cu totul razna. De cînd oare “orice altă persoană fizică care contribuie în mod creativ la realizarea filmului” este autor de film? Da, filmul este o creaţie colectivă, la producerea căreia participă creativ întreaga echipă constituită din sute de persoane fizice, cum ar fi actori, pictori de lumini, asistenţi ai regizorului şi operatorului, regizor de sunet, montori, pirotehnicieni, costumeri, machiori e.t.c. Şi ce, din conţinutul legii reiese că toţi sînt autori, au acelaşi statut şi au dreptul de a primi onorarii??? Cu o asemenea normă legală este imposibil de realizat o operă cinematografică, deoarece costul operei se va majora artificial şi ilegal de zeci de ori, iar acele persoane fizice care participă creativ la realizarea operei cinematografice nu pot fi puse pe un cîntar cu regizorul, scenaristul, operatorul şi autorul muzicii. Anume prin această normă se ţinteşte spălarea banilor şi diminuarea autorităţii persoanelor care cu adevărat merită calitatea de autori de film.

4. Articolele 3, 4, 6 şi 7 ale legii demonstrează controlul total şi posibila cenzură asupra ramurii cinematografice din partea Ministerului Culturii şi influenţa altor organe de stat asupra politicilor din domeniu. Dacă s-a format Organul Public Central de specialitate în persoana C.N.C., atunci anume acest C.N.C. şi ar trebui să deţină toate pîrghiile de promovare şi de dezvoltare a domeniului cinematografic, şi nimeni altul. Dacă şi în continuare Ministerul Culturii va realiza politica de stat în domeniul cinematografiei, atunci nu este necesar un alt Centru. Se dublează funcţiile şi atribuţiile celor două (2) instituţii publice centrale (minister şi c.n.c.), fapt care va duce la învinuiri reciproce, la instabilitate şi blocarea procesului producţiei.

5. Din conţinutul legii aşa şi nu este clară denumirea corectă a aşa-zisului „Centru”. La art. 3, lit.b) al legi întîlnim sintagma de C.N.C, iar conform art. 5 alin. (1) C.N.C. se numeşte „în continuare Centru”. Poate ar fi corect C.N.C.? Conform prevederilor art. 5 al legii, ”Centrul” se află în subordinea Ministerului Culturii, efectivul-limită al „Centrului” se aprobă de Guvern, iar directorul la fel se numeşte de către Guvern, conform prevederilor art. 7 al legii, ceea ce este absolut ilegal. Guvernul este în drept să numească în funcţii doar persoanele direct subordonate Guvernului. Dacă “Centrul” este subordonat direct ministerului, atunci doar ministerul este în drept să numească directorul “Centrului” şi să aprobe efectivul-limită.

6. Art. 7 al legii este de tot rîsul, contradictoriu şi de nerealizat. Conform alin. (1) “Centrul este condus de către un director, numit de către Guvern, la propunerea Ministerului Culturii, pe un termen de 4 ani, în urma uni concurs organizat şi desfăşurat (de către cine?), iar activitatea Centrului este coordonată de către un Consiliu alcătuit din 5 membrii”. Deci, revenind la cele enumerate mai sus, constatăm că, de fapt, nu este clar cine anume este împuternicit să aprobe Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.C şi cine va organiza concursul. Este clar că ramura cinematografică va fi condusă, coordonată şi se vor elabora politici în domeniu de către 3 factori de decizie, de către minister, de Consiliu şi de către Centru, ceea ce este inadmisibil şi ilegal. Dar cine va răspunde pentru nerealizări şi pentru proasta gestionare a cinematografiei ? Reiese de aici că toţi conduc şi nimeni nu răspunde de nimic. Conform art. 7, alin. (2) al legii, în cadrul Consiliului Centrului vor fi delegate persoane de la Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor cîte 1 persoană, şi 2 persoane de la uniuni şi asociaţii profesionale. În cazul dat, cînd 3 din 5 persoane vor fi străine cinematografiei, diletanţi ori funcţionari ai autorităţilor străine cinematografiei, cine va adopta decizii şi care vor fi aceste decizii ? Nu cumva aici se şi ascunde cenzura ? Cred că da. Mai cred că anume cineaştii profesionişti trebuie să adopte decizii în privinţa producerii operelor cinematografice, promovării cinematografiei, şi nimeni altul. Să o terminăm cu amatorismul. Faptul că noul Centru va fi o instituţie politizată şi sub călcîiul politicului o demonstrează chiar art. 7 a legii, care stabileşte că „directorul Centrului este numit pentru o perioadă de 4 ani de către Guvern”, adică pentru perioada guvernării. Dacă s-ar fi dorit nepolitizarea instituţiei încă necreată, atunci trebuia stabilit faptul că directorul instituţiei este numit pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, aşa cum prevede şi Codul Muncii.

7. În opinia mea, articolul 8 al Legii Cinematografiei este unul de lux, de suportarea cheltuielior nejustificate şi care nu va contribui în nici un fel la realizarea celor propuse. Care oare este necesitatea creării noilor instituţii subordonate Centrului şi ce vor realiza aceste instituţii ? Conform prevederilor art. 8 vor fi create încă două instituţii subordonate Centrului, conduse de doi directori, care vor avea în subordine adjuncţi, contabili-şefi, contabili, ingineri, tot felul de specialişti, personal auxiliar, şoferi, edificii e.t.c. şi toţi plătiţi. Din care surse ? Ale Statului ?                                                                                 

La art. 18 al legii mai găsim că în subordinea Centrului se află şi Cinematograful „Odeon”, care la ora actuală face parte din structura Stutdioului Moldova-Film. Prin urmare, apare încă o instituţie, a treia la număr, separată şi subordonată Centrului, care va dispune de director, adjunct, contabil şi personal, şi la fel nu ştim din care surse va fi finanţată şi această instituţie.

8. Este important să ne întrebăm, în baza la ce se va forma Arhiva Naţională de Film? Dacă se doreşte formarea arhivei în baza Filmotecii Moldova-Film, atunci este extrem de grav. Care este necesitatea fărîmiţării Moldova-Film, prin văduvirea acesteia de Cinematograf şi Filmotecă? Persoanele incompetente trebuie să înţeleagă un lucru extrem de important şi anume că Moldova-Film este o Societate pe Acţiuni şi că sînt emise acţiuni asupra tuturor activelor Moldova-Film, inclusiv asupra Cinematografului şi a Filmotecii. În cazul dat, pentru a realiza prevederile acestei legi dubioase este necesar de reorganizat Moldova-Film, prin separarea unor active şi diminuarea valorii acţiunilor, iar această afacere este extrem de costisitoare şi nemotivată. O reorganizare a Moldova-Film a fost iniţiată de către teribil de deşteptul ministru al culturii Cozma încă în 2008, şi nu este finisată pînă în prezent nici de succesorii lui, marii oameni de cultură Focşa şi Babuc.

Reorganizarea Moldova-Film şi separarea unor active este promovată pentru a ascunde cumva managementul defectuos al acestei instituţii, management care a dus la sistarea totală a producţiei cinematografice, la generarea de datorii enorme şi la eliberarea din funcţii a c.ca 60% de salariaţi.

9. Dacă analizăm pe larg conţinutul legii, atunci găsim şi unele lucruri bune, cum ar fi finanţarea de către stat printr-o poziţie distinctă, taxe de eliberare a certificatului de clasificare, taxe de înregistrare în Registru şi taxe de activitate, taxa pentru vize de exploatare e.t.c., dar toate au fost preluate, plagiate din legea veche, autor P.Palamarciuc. Ce-i drept, pretinşii autori (Prodan şi finul Marian care ţinteşte funcţia de director al Centrului) şi autorii reali ai legii ( Chi.Lucinschi şi G.Ciobanu) au uitat să impună prin lege formarea Fondului de dezvoltare a Cinematografiei. Au mai uitat să includă în lege conflictele de interese, care vor apărea neapărat în decursul distribuirii banilor publici. S-au făcut a uita şi în privinţa sediului C.N.C. din str. Mihai Eminescu nr.50 şi de S.A.Moldcinema din str. Munceşti, şi cred că nu întîmplător. Persoanele interesate pot verifica şi stabili că edificiul din str. M.Eminescu este gestionat fraudulos şi în continuare de către membrul P.D. şi finul lui Diacov Boris Focşa, şi fiicele lui D.Diacov, iar pe teritoriul S.A.Moldcinema deja se efectuează, se înalţă o construcţie capitală, fără de nici un concurs public. Deci, în opinia mea, aceste edificii sînt pregătite pentru prihvatizare, la fel caşi Moldova-Film, şi de atîta nu sînt luate în seamă, dar fărîmiţate şi reorganizate. Mă întreb şi vă întreb, cît oare se vor mai elabora şi adopta legi după ureche, în defavoarea societăţii, dar în favoarea hoţilor şi raiderilor?

10. Este cazul ca presa să ridice toate declaraţiile făcute pe parcursul ultimilor 10 ani de către conducerea şi de către unii membrii ai Uniunii Cineaştilor, şi de către mine în privinţa producerii şi promovării artei cinematografice, pentru ca să vă convingeţi că eu am fost şi sînt mereu consecvent, că pretinşii cineaşti azi spun una, iar mîine alta, şi că uşurel se încearcă revenirea la principiile mele privind dezvoltarea Cinematografiei Naţionale.

Este cazul să găsiţi în arhivele PRO TV declaraţiile lui S.Prodan făcute în emisiunia doamnei Ciorănică, că ”Moldova nu a avut şi nu are cinematografie,” ceea ce este fals şi neadevărat.        

Declar cu toată responsabilitatea că Legea “cu privire la cinematografie” din 2004 (autor Petru Palamarciuc) acordă deplina autonomie Organului Public Central în domeniul cinematografiei, este una profesionistă, mult mai actuală, mai amplă şi mai clară decît legea din 2014, şi sînt gata în orice moment să demonstrez oricui şi public acest fapt.

Ar fi cazul ca Parlamentul R.M. să realizeze faptul că în anul 2014 au adoptat o lege defectuoasă şi păguboasă Cinematografiei Naţionale, să adopte o Hotărîre de anulare a legii menţionate, cît nu e prea tîrziu, şi să se revină la legea din 2004, varianta iniţială, dacă cu adevărat îşi doresc dezvoltarea cinematografiei, promovarea filmului moldovenesc şi a tinerilor cineaşti.

11. Amintesc că în baza legii vechi, în perioada 2005-2010 au fost produse la Moldova-Film circa 40 titluri de film, inclusiv artistice de scurt şi lung metraj, documentare şi filme în coproducere. În anul 2010, în baza legii din 2004 eu am semnat un contract şi o intenţie de a produce 2 filme artistice de lung metraj, costul fiecăruia fiind de aproximativ 3-5 mln. Euro, însă am fost blocat de către B.Focşa în realizarea lor, pentru că acest Focşa nu-şi dorea filme, ci visa şi promova mereu prihvatizarea studioului. Problema nu a fost în lege, dar în diletantismul, incompetenţa şi impotenţa persoanelor din conducerea ramurii cinematografice, impotente şi incompetente şi în punerea în aplicare a legii, persoane care s-au opus producerii filmului şi dezvoltării artei cinematografice, printre care A.Cozma, B.Focşa, M.Babuc, Şarov, E.Sobor, S.Prodan şi lăturaşii lor din cadrul conducerii U.C.

12. Pentru a pune în aplicare această lege, făcută după ureche, este necesar de elaborat de către Ministerul Culturii (Babuc, Şarov şi Stratulat) şi de aprobat de către Guvern undeva 8-10 Regulamente. Din cîte cunosc, încă nu a fost elaborat nici un Regulament, deşi au trecut aproape 2 luni de zile şi cred că nici nu vor fi elaborate în timpul apropiat, fiindcă la minister nu există substanţă cenuşie la capitolul dat, iar persoanele menţionate, responsabile de cinematografie şi de problemele juridice pur şi simplu sînt incapabile să elaboreze actele normative necesare punerii în aplicare a legii.

Sincer, îmi pare rău că deputaţii în Parlament Chiril Lucinschi şi Ghenadie Ciobanu s-au dat pe mîna amatorilor şi au promovat o lege atît de retrogradă.

Apropo, în perioada 2006-2007 şi în 2010 în lipsa oricărui “Centru” şi contrar voinţei Ministerului Culturii, Moldova-Film a realizat circa 35 titluri de film, a inaugurat pentru prima dată Muzeul Cinematografic, şi tot pentru prima dată a fost editată filmografia în limba română şi altă literatură de specialitate, inclusiv revista jubiliară „Moldova-Film – 55 ani”.