La New York, s-a deschis un muzeu dedicat istoriei Broadway-ului

De la „Hair”, un produs al contraculturii hippie, la „The Lion King”, care-şi sărbătoreşte cea de-a 25-a aniversare, New Yorkul nu ar fi New York fără musicalurile sale, cărora de acum le este dedicat un muzeu în inima Broadway-ului, informează AFP, potrivit agerpres.
În pofida multitudinii de muzee şi de atracţii culturale din metropola americană, nu a existat niciodată un loc dedicat în întregime istoriei Broadway-ului şi teatrelor sale, care au modelat identitatea New Yorkului şi care generează în medie 30 de milioane de dolari încasaţi din bilete în fiecare săptămînă.
„Noi stăm pe umerii celor care au venit înaintea noastră”, a declarat producătoarea de teatru Julie Boardman, co-fondatoarea acestui muzeu, care se întinde pe trei niveluri, la o aruncătură de băţ de Times Square şi de ecranele sale gigantice.
„The Museum of Broadway” spune povestea a circa 200 de ani de existenţă a acestui gen şi trece în revistă peste 500 de producţii prin intermediul afişelor, costumelor de epocă, portretelor fostelor sale glorii şi al unei cafenele reconstituite a unui teatru vechi.
Unele săli sunt dedicate unor opere care au marcat istoria musicalurilor, cum ar fi „The Phantom of the Opera” (care va coborî cortina la New York în Februarie 2023, după 35 de ani pe scenă, un record de longevitate), „The Lion King”, „The Wizard of Oz”, „Rent” (inspirat de opera „La Boheme” de Puccini), „Hair” sau „Show Boat”.
Pandemia de coronavirus, care a îngenuncheat New Yorkul şi a forţat cele aproximativ 40 de teatre de pe Broadway să se închidă timp de 18 luni, a supus industria la o presiune severă. În ultimul an, însă, sălile s-au umplut din nou.
Potrivit organizaţiei profesionale Broadway League, circa 270.000 de persoane s-au înghesuit săptămîna trecută la unul dintre cele 34 de spectacole, faţă de puţin sub 290.000 în aceeaşi perioadă din 2019, anul de dinaintea pandemiei.
Unele musicaluri, precum „The Phantom of the Opera”, „MJ: the Musical”, un musical despre Michael Jackson, sau „Hamilton”, marele succes al lui Lin-Manuel Miranda, sunt sold out.












