Licbez pentru toromaci

Alături de alte, nenumărate, aiureli gen «Valah = romîn» (din anul 1000), în mediul, intelectual adică, dîmboviţean se ventilează basna cum că, cică, «romîna ar fi cea mai frumoasă şi corectă limbă din lume». Romînul de acolo D. Spineanu prin 1990 scria că «basaraghenii» nu vor fi demni de «unire» pînă nu vor vorbi «corect romîneşte». Romînul de aici M.Conţiu crede că tinerii moldoveni «n-au reuşit să înveţe romîna». Pîrliţii «ăştia» de basaragheni au rămas la moldovenească, la blin şi blinele, atestat de DEX.

Moni (mold.: Манеа) Stănilă, îngrijorată de cultivarea moldovenilor, le-a îngăduit «să-şi inventeze o limbă, ca să nu fie învinuiţi că nu pot vorbi corect». Rromîneşte, evident.

Punîndu-se «cu burta pe carte», dl Viorel Mihail a mai găsit «un argument în plus că limba trebuie să se numească romînă, deoarece... dicţionarele moldoveneşti nu atestă cuvîntul infam...». Domnia sa face referire: «în ECM, vol.3», care nu este un lexicon explicativ general, cum e, de pildă, cel al lui V.Breban, ce ne spune că «infam» e din franceză». Deci e tot atît rromînesc,ca şi rromesc.

În continuare Viorel Mihail compătimitor se întreabă: «De ce se varsă atîta sînge nobil pentru termenul limba moldovenească, odată ce...». Urmează extrem de redutabila dihotomie nemţi – austrieci, pe cît de uzată, pe atît de nepotrivită (rom.: nerelăvantă), de ridicolă... Odată ce şi în Olanda se studiază neederlandeza, ca şi în Belgia flamanda, ca şi în Republica Sud-Africană – africaans, adică aceeaşi limbă... Ca şi în India urdu, ca şi în Pakistan hindi. Ş.a.m.d., etc., и т.д.... Şi nimeni «nu se zgîrîe pe faţă», cum scrie deosebit de elegant şi, ca totdeauna, ironizînd – satirizînd, dl Viorel Mihail. Doar romînii în 1918 – 1940 şi romînobetegii în 1991 – 1992 au bătut, au pedepsit folosind armele pentru limba lor «cea romînă...». Şi ucrainenii pentru limba lor cea malorusă, pe care de nu demult o numesc «ucraineană...».

Din păcate, dl Viorel Mihail nu precizează: cine, cît «sînge nobil» a vărsat pentru «limba cea romînă»: cîte articole, studii, culegeri, monografii au fost scrise/publicate; cîte conferinţe, simpozioane, congrese, seminare au fost organizate, cîte recomandări, curiculle, dispoziţii, ordine, îndrumări, hotărîri au fost adoptate întru îmflarea limbii celei tare «romîneşti»... Cîte gazete, reviste, emisiuni radio/tv, cîte universităţi, institute, şcoli cîntă osanale «limbii romînilor» în Republica Moldova...

Şi cîte pentru limba maternă, naţională - moldovenească, a moldovenilor, fondatori ai Statului Moldova. Limbă maternă a 3 000 000 de moldoveni, limbă cu stagiu istoric de 700 de ani, limbă/glotonim fixat scris din 1591, limbă oficială a moldovenilor dintre Prut şi Nistru din 1818!...

Dl Viorel Mihail cunoaşte bine această situaţie de batjocură. Şi dacă o cunoaşte, de ce o distorsionează, ca să ocolim un cuvînt mai pe măsură?... Dînsul doar nu este deputat, adică toromac... Este greu de explicat, în urma cărei răbufniri intelectuale personale dl Viorel Mihail a intuit în exprimarea unei păreri, în reactualizarea unui adevăr multisecular «zgîrîeli pe faţă»?! Înţelegem că un «proprietar de revistă» (R.Rosetti, 1913) îşi poate permite orice. În tot cazul, mai multe decît nişte fabricanţi de «paraştiinţă». Bunăoară, închipuindu-şi că ştie «dispoziţia de moment a poporului» (rătăcit), dl Viorel Mihail îndeamnă preşedintele ţării «să nu se lege cu nişte perdanţi vetuşti («primitivi, mucegăiţi, impregnaţi de ură viscerală» - vezi şi alte opere ale domniei sale) alde Agamemnon Dandanache».

Strădaniile Manei, pardon - Moni Stănilă, ale lui V.Mihail şi ale tare multor altora de a lustrui şi îmfla limba cea/cea/cea (romînească) în comparaţie cu «primitiva», «săraca», «necorecta», «inventata» limbă moldovenească sînt lipsite de orice temei, realitate demonstrată de acum de D.Cantemir (1716). Faptul că romînii pînă acum nu au aflat de aceste, şi multe alte, adevăruri dezgoleşte gradul lor de cultură şi competenţă.

Nici vorbă, limba naţională a poporului moldovenesc - moldovenească, şi limba naţională a poporului romînesc - romînească au o formă literară comună. Dar împrejurările politico-geografice, condiţiile etnoculturale de dezvoltare şi statornicire au fost diferite. Ceea ce demonstrează cu evidenţă ortoepia şi, mai ales, vocabularul ambelor limbi naţionale: moldovenească şi romînească.

Desigur, cum scria inspirat marele poet moldovan Victor Teleucă, orice limbă maternă

«E-n lumea cerului o stea».

Pentru purtătorii ei. Dar nu şi pentru purtătorii altor limbi!

Cunoscutul istoric romîn Lucian Boia ne aminteşte: «Trebuie să ştim despre ce scriem...». De necrezut, dar povaţa ar putea fi de folos şi lui V. Mihail, cititor pătrunzător al lucrărilor faimosului istoric romîn. Dacă ar fi răsfoit «dicţionarele moldoveneşti», ar fi aflat, că infam, infamant, infamie sînt atestate în ДMP, apărut în 1961, înainte de ECM, 3 şi în ДEЛM, I, 1977, dacă ştie de ele. Dacă aceste galicisme sînt atestate în dicţionare moldoveneşti, atunci «argumentul» în plus al lui V.Mihail că limba trebuie să se numească «romîna» rămîne fără temei!

Cercetător veritabil şi principial, dl Viorel Mihail este conştient: «De fapt limba romînă trebuia să se numească moldovenească, căci moldovenii au făurit-o ş-au împodobit-o cu idei şi imagini: cronicarii moldoveni, paşoptiştii moldoveni, Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Labiş...». Acest adevăr cunoscut tare demult a fost confirmat în 1956 de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, care, sub preşedinția academicianul M.Sadoveanu, a stabilit: «Sub raportul conţinutului de idei, cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a sec. al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei «Dacia literară», în centrul lor se situează M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Al.Russo, C.Negruzzi - toţi moldoveni!... Limba folosită de aceşti scriitori - limba moldovenească, evident! - s-a impus ca limbă a literaturii noastre, fiindcă ea are la bază izvorul viu al graiului popular». Din Moldova, evident!

Cum va înveşnici mai tîrziu Victor Teleucă:

«Izvoarele vorbesc moldoveneşte!...»

Astfel, corelînd constatarea lui V.Mihail cu concluzia Consiliului ştiinţific bucureştean, observăm completarea esenţială: autorii moldoveni «au împodobit literatura noastră nu numai «cu idei şi imagini», ci au înveşnicit-o şi «ca limbă»».

Au recunoscut-o mari somităţi ale culturii şi ştiinţei romîneşti:

«Eminescu, moldovan fiind, va arăta o predispoziţie firească pentru formele sale..., formele moldoveneşti».

Perpessicius, 1939.

«Eminescu... dădea preferinţă formelor moldoveneşti... Pentru că graiul său matern - moldovenesc, evident! - convenea mai bine poeziei sale. Vorbirea moldovenească are o gamă în do minor, blîndă şi molcomă, creatoare sigură a unei atmosfere de reverie, de vis».

Iorgu Iordan, academician, 1983

«Prin întrebuinţarea unui număr mare de cuvinte şi de expresii din limba moldovenească vorbită... Eminescu a lărgit graniţele stilului artistic al limbii literare şi în acelaşi timp i-a dat caracteristicile geniului».

Al.Rosetti, academician, 1956

«Graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu de aşteptat...».

G.Călinescu, academician, 1941

«Cei mai buni scriitori ai nostri - Neculce, Negruzzi, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu sînt cei mai buni cunoscători ai limbii».

Garabet Ibrăileanu, 1925

«Maimuţăreală... Constatăm că ne-am stricat limba, anchilozînd-o şi înpestriţînd-o cu fel de fel de străinisme. Curată maimuţăreală... Fiindcă ce-i, dacă nu maimuţăreală, încercarea unor moldoveni de a vorbi munteneşte, olteneşte... Nu spune nimeni, că trebuie să vorbim limba lată a ţăranului rămas încă la limba veacului al XVIII-lea... Dar asta nu înseamnă că sîntem obligaţi să zicem «pă», «cîrlan» în loc de mînz, «câine» în loc de «cîne», «baftă» (ţigănism) în loc de «noroc»... Cînd este încurajată de intelectuali, boala maimuţărelii face ca eroii lui Caragiale să apară în carne şi oase... Datoria noastră, a intelectualilor, şi fiindcă noi sîntem în majoritate absolută moldoveni, este de a păstra şi cultiva limba noastră moldovenească...».

V.Ţepordei, 1937

«Limba moldovanului este pe o treaptă superioară... Într-un cuvînt: sevele limbii vin din Moldova».

G.Călinescu, academician, 1941

«Limba noastră literară s-a format la începutul veacului al XIX-lea... Şi dacă ar fi vorba să dăm precădere unei regiuni, apoi această întîietate s-ar cuveni Moldovei, care a avut mai multe idei de exprimat...».

C.Hogaş, 1944

«De cîtăva vreme se observă un fel de antimoldovenism literar, care se observă mai cu samă în privinţa limbii. Se pare că unii ar voi să pună la index graiul de dincoace de Milcov, moldovenesc, din Moldova».

C.Hogaş, 1944

«Şi după 1900 se contesta «primatul» graiului muntenesc, dovadă că discuţia rămîne deschisa... În 1913 Radu Rosetti publică articolul În chestia limbii literare (răspuns lui C.Stere), demonstrînd că la baza limbii noastre literare ar trebui să stea graiul moldovenesc».

R.Rosetti, 1913

«Cel mai dulce grai... Aici, la Madrid, foarte rar am prilejul să savurez graiul moldovenesc. Să ştiţi, e cel mai blînd, cel mai muzical, cel mai dulce grai. Ar fi o mare eroare, dacă voi, basarabenii, aţi încerca să vă deziceţi de el, să-l substituiţi cu cel muntenesc... Ştiu că există asemenea intenţii la unii. Dar aceia sînt NIŞTE RĂTĂCIŢI ÎN MATERIE DE LINGVISTICĂ. V-o spun cu toată seriozitatea».

G. Uscătescu, profesor de limbi romanice, Universitatea din Madrid. 2001

... Au trecut vreo 15 ani... Astăzi chiar în Parlamentul Moldovei s-au oploşit mai bine de jumătate de deputaţi rătăciţi, vînzători.

Nişte toromaci, care vînd şi cinstea, şi obrazul, şi buna cuvinţă, şi ţara şi memoria strămoşilor... Şi izvoarele nesecate ale credinţei noastre moldoveneşti...        

Mai dulce şi mai bună decît toate

e pentru mine limba mea

şi pentru tine – limba ta,

şi pentru dînsul – limba lui.

O altă limbă mai fumoasă nu-i,

din care omul cîntecul îşi scoate.

Auzi! În limba mea

în cer răsare prima stea,

şi-n toate limbile la fel

Luceafărul răsare clar, fidel.

Izvoarele vorbesc moldoveneşte,

Moldoveneşte fiica îmi vorbeşte,

(Moldoveneşte Prutul îmi grăieşte,

Moldoveneşte Nistrul voroveşte),

Moldovenesc e viitorul meu,

ca şi trecutul tatălui ateu.

Aici, pe-acest picior de plai,

vin rodnici ani cu glas de nai,

cu cer senin în evantai.

Şi-n limba mea ca-ntr-un izvor

e-un răsfrînt multicolor.

Şi-n limba asta dac-o ştiţi,

pămîntul, pînea i-o sfinţiţi

şi truda omului ce-o face.

Cu ea cîntăm frăţia, pacea.

Cînd spune unul că-i săracă,

sărac îi el, nu-s limbi sărace,

lui poate limba să nu-i placă,

dar mie orice limbă-mi place.

Şi pentru mine limba mea

e-n lumea cerului o stea.

Atingi o frunză-n codrul ei

şi frunza scapără scîntei,

cînd vii în codrul ei umbros,

te faci mai tînăr, mai frumos;

cînd bei din apa ei adîncă,

se prinde rod pe vîrf de stîncă.

E limba mea, pe care mama

mi-a pus-o-n suflet pentru drum

şi-aşa-i de nouă şi bogată,

că n-o ştiu bine nici acum.

Victor Teleucă     

Cutremurătoare, adîncă cugetare pentru existenţa Moldovei.

Vasile STATI