Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

Italia a devenit prima ţară membră a UE care instituie certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru angajaţi, atît în sectorul public, cît şi în cel privat, o decizie cu caracter general care deschide o breşă în blocul comunitar, unde s-a recurs la această măsură de combatere a pandemiei într-un mod mai selectiv, cum ar fi de pildă pentru sectorul HoReCa sau cel de cultură-divertisment, scrie agenţia EFE, potrivit agerpres.
Decizia Guvernului italian de a obliga toţi angajaţii să dispună de certificatul sanitar COVID-19 provoacă şi semne de întrebare asupra modului în care va fi aplicată în marile companii şi a reacţiei unor angajaţi, întrucît sunt milioane de persoane cu vîrste de peste 30 de ani care încă nu s-au vaccinat.
Totuşi, un sondaj recent arată că aproximativ 75% dintre italieni sunt de acord cu obligativitatea certificatului sanitar COVID-19, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară.
Prin acest certificat, premierul italian Mario Draghi evită impunerea vaccinării obligatorii a populaţiei, măsură cu care el este de acord, dar care ar crea probleme constituţionale şi o ruptură cu partenerii de guvernare din formaţiunea de dreapta Liga.
Conform deciziei adoptate de Guvernul său pentru a ţine sub control valul patru al pandemiei COVID-19 provocat de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului, începînd din 15 Octombrie, accesul italienilor la locul de muncă va fi permis numai pe baza certificatului sanitar.
Pentru cei care nu doresc să se vaccineze, testele vor costa 8 euro în cazul minorilor şi 15 euro pentru adulţi şi vor putea fi efectuate în farmacii, care de asemenea le vor furniza certificatele.
Pînă în prezent, 74,61% din populaţia italiană în vîrstă de peste 12 ani a fost vaccinată anti-COVID-19, iar instituirea certificatului sanitar obligatoriu a impulsionat interesul pentru vaccinare.
Ceea ce preocupă însă este categoria nevaccinaţilor, mai ales că aceasta reprezintă în special populaţia activă. De asemenea, dintre cei circa 10,6 milioane de cetăţeni italieni nevaccinaţi, 3,3 milioane sunt în vîrstă de peste 50 de ani, aceştia avînd şi cel mai mare risc de spitalizare.












