În locuri extrem de pitorești, flancate de coline împădurite, nu departe de un rîuleț zgomotos care străbate șerpuitor cetatea de scaun a Mușatinilor, orașul Suceava, pe fundalul azuriu al văzduhului încărcat de istorie, se proiectează o emblematică construcție. E un templu al ortodoxismului moldovenesc ce pune în lumină fabuloasa epocă de început a Țării Moldovei, care ne oferă demnitate și rol în istorie. Amplitudinea prezenței sale seculare e sincronizată cu imperativele unor timpuri înveșnicite în legende. E un vechi lăcaș de cult a cărui construcție a confirmat imuabil că noul stat apărut pe harta Europei prezintă o forță politică în Sud-Estul Europei cu propria sa viață bisericească. În acest complex arhitectural fiecare piatră reprezintă o filă neîngălbenită de timp, o filă dintr-un vechi letopiseț, metaforic vorbind, vechiul letopiseț fiind Biserica Mirăuți. Istoria ei e o frescă cu pagini vii, pline de însemnătate și istorie pentru trecutul nostru.

Biserica Mirăuți a fost ctitorită de întemeietorul dinastiei Mușatinilor – Petru Mușatin (1375-1391). În conformitate cu tradițiile statului moldovenesc, voievodul țării era recunoscut drept adevăratul stăpîn, de la munte pănă la mare, doar atunci cînd era uns sau miruit în calitate de domnitor de către mitropolitul țării. Biserica de la curtea domnească din Suceava, biserica mitropolitană, era acel lăcaș de cult unde se miruiau voievozii Moldovei. Prin urmare, biserica în care se miruiau domnitorii țării s-a numit Mirăuți de la datina de a mirui.

Ea a primit hramul de Sfîntul Gheorghe – purtătorul de biruințe. Aici a fost uns ca Domn al Moldovei și voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica Mirăuților a fost construită sincronic cu înălțarea Curții Domnești de la Suceava și a vestitei cetăți de piatră – Cetatea Suceava. Ctitorul acestor edificii de temelie din istoria țării Moldovei a fost Petru I Mușatinul, personalitate capabilă să simtă ritmul epocii în care trăia. În 1388, Petru I Mușatin (fiul Mușatei) a schimbat capitala țării de la Siret la Suceava. Evident, domnitorul țării înțelegea perfect că viitorul lăcaș de cult care va servi drept nucleu coagulant pentru energiile divine va trebui să întreacă în splendoare și măreție pe toate celelalte lăcașe spiritual, pentru a corespunde înaltului titlu de biserică mitropolitană. 

În conformitate cu aspirațiile și idealurile acelor timpuri, consolidînd puterea domnească și prestigiul internațional al țării, Petru Mușatin a avut discernămîntul și curajul de a cere Patriarhiei de la Constantinopol să recunoască Moldovei dreptul de a avea o Mitropolie proprie, independentă. De asemenea, în pofida tendințelor celor de la Constantinopol de a înscăuna în fruntea viitoarei Mitropolii un reprezentant de-al lor, un grec, așa cum au procedat în Valahia, Petru I Mușatinul a insistat ca mitropolitul țării sa fie un reprezentant al clerului autohton. Prin urmare, Voievodul respinge cu vehemență candidații Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, care după ce au făcut drum lung pentru a ajunge la Suceava au fost nevoiți sa facă cale întoarsă și l-a desemnat în această funcție pe Iosif Mușatinul, membru al familiei domnitoare.

El a fost hirotonisit în calitate de Mitropolit al Moldovei cu scaunul la Suceava de către Mitropolitul rutean al Haliciului. Sfidat cu impertinență, patriarhul de la Constantinopol s-a supărat foc și a afurisit biserica moldovenească. Abia la 1401, pe timpul lui Alexandru cel Bun, biserica Mirăuți a devenit oficial în actele Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol Biserica Mitropolitană a Moldovei. Înțeleptul și cumpătatul domnitor, ghidat de rațiuni strategice diplomatice a reluat legăturile cu patriarhia de la Constantinopol, care a anulat afurisenia bisericii moldovenești.

La cererea lui Alexandru cel Bun, însuși Patriarhul de la Constantinopol a trimis în Moldova un reprezentant al său pentru a elabora un raport detaliat despre situația în biserica moldovenească. Acest delegat a fost distinsul erudit și scriitor bisericesc Grigore Țamblac, originar din Tîrnova, Bulgaria. În baza investigațiilor sale efectuate în Moldova, el a dat aviz favorabil bisericii moldovenești, în baza căruia patriarhul de la Constantinopol a emis un hrisov prin care patriarhia ecumenică de la Constantinopol îl recunoștea pe Iosif drept întîistătător în scaunul Mitropoliei Moldovei de la Suceava.

Grigore Țamblac a ținut în biserica Mirăuți 14 predici în limba slavonă prin care s-a referit la organizarea vieții bisericești și la morala creștină. În perioada aflării lui Grigore Țamblac în Moldova, la cererea lui Alexandru cel Bun, la biserica mitropolitană Mirăuți au fost aduse moaștele Sfîntului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă. Acest Ioan cel Nou, originar din Trebizund, era un negustor grec. A fost luat prizonier de tătari, care după ce l-au maltratat l-au omorît pe motiv că nu a acceptat să se dezică de credința creștină. La mormîntul lui de la cetatea Albă a apărut un izvor cu apă făcătoare de minuni care curge pînă în prezent. De atunci Sfîntul Ioan cel Nou a fost considerat drept protectorul și apărătorul Moldovei.

Tot în biserica Mirăuți a fost îngropată în 1467 soția lui Ștefan cel Mare, Evdotia Olelkovici de Kiev, despre care cronicarii scriau: ”acest tînăr vlăstar de mare rudă”. Evdotia de Kiev era sora cneazului Semion Olelko (1420-1470) și nepoata faimosului cneaz al Moscovei Vasilii Donskoi (1371-1425).

Ştefan cel Mare a reconstruit și a împroprietărit Biserica Mirăuți cu nenumărate mori, prisăcării, iazuri și alte danii. Nicolae Iorga ne spune precum că Ștefan cel Mare a fost al doilea mare ctitor al Bisericii Mirăuți și că „a ridicat pe ruinele vechii bisericuțe o clădire mai nouă, avînd ca semn deosebitor, în loc de pridvor, turnul clopotniței împărțit în două rînduri, turn care strică armonia zidurilor”. În 1513, catedrala mitropolitană e devastată catastrofal, încît fiul lui Ștefan cel Mare Bogdan Orbul (1504-1517) a fost nevoit să înceapă, în 1514, reconstrucția ei capitală, lucrări care se finalizează cu mult după moartea lui, în 1522. Noul complex mitropolitan s-a numit Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, păstrîndu-i-se hramul vechi de Sf. Gheorghe Biruitorul.

Anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic s-a repercutat dramatic și nefast asupra destinului vechiului lăcaș de cult. Ignoranța urmașilor și trecerea nemiloasă a anilor au ruinat-o încetul cu încetul. Abia în secolul trecut, grație eforturilor unor cercetători, s-a reușit reconstruirea fundamentalei citadele bisericești a statului moldovenesc feudal. Astăzi, fostul nucleu integrator în jurul căruia gravita viața spirituală și politică a țării, deși si-a estompat valoarea și importanța strategică de pe timpuri, ramînînd mai mult cu titlul de obiectiv turistic, biserica de la Mirăuți se înalță elegantă și sobră, cu tunuri și cupole semnificative, abordînd un aer distins plin de mistere și taine.

Diana EŢCO, doctor în istorie