Intr-o Evanghelie de acum 1500 de ani se scrie ca Iisus Hristos nu a fost crucificat

În anul 2000, la Muzeul Etnografic din Ankara a fost descoperită o carte de aproximativ 1500 – 2000 de ani, care conține Biblia lui Barnabas, unul dintre discipolii lui Hristos. Existența Evangheliei a fost menținută secretă, deoarece textul său conține informații controversate pentru Creștinism. Conform noii Evanghelii, Iisus nu este fiul lui Dumnezeu, ci doar un Profet, prin urmare, nu a fost crucificat. Se pare că s-a ridicat la ceruri viu, iar Iuda Iscarioteanul a fost crucificat în locul său. Mai mult, cartea îl numește pe Apostolul Paul Impostorul.

Un raport al National Turk afirmă că Biblia a fost găsită asupra unui grup de hoți de antichități, într-o operațiune în zona Mediteranei. Cartea are o valoare de circa 40 milioane lire turcești, reprezentînd aproximativ 28 milioane dolari.

Autenticitatea Evangheliei lui Barnabas

Se pare că anumiți experți și autorități religioase susțin că Biblia este originală. Aceasta este scrisă cu litere aurite pe piele în aramaica, limba vorbită și de Iisus Hristos. Textul cărții propune o viziune similară Islamului, care contrazice învățăturile creștine din Noul Testament. Evanghelia susține că Iisus a prevăzut venirea cu 700 de ani înainte a Profetului Muhammad, cel ce va deveni fondatorul Islamului.

În timpul Conciliului de la Niceea, reprezentanții Bisericii Catolice au ales personal Evangheliile care formează Noul Testament așa cum îl știm astăzi. Astfel, aceștia au exclus, în mod deliberat, Biblia lui Barnabas și altele, în favoarea Evangheliilor canonice, precum cele binecunoscute ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. De-a lungul timpului, aceste texte au reapărut sub forma scrierilor de la Marea Moartă sau Evangheliilor Gnostice, dar se pare că scrierile lui Barnabas îngrijorează Vaticanul în mod deosebit.

Biserica Catolică vrea să intervină

Însă, ce înseamnă în mod real descoperirea Evangheliei lui Barnabas pentru religiile creștine? Este destul de greu de identificat posibilele urmări ale noii situații create în interiorul Creștinismului.

Vaticanul a reacționat cerînd autorităților turcești permisiunea de a analiza cartea în cadrul Bisericii. Cu toate acestea, rămîne întrebarea Ce va face Vaticanul? Va accepta Evanghelia și informațiile așa cum sunt? Sau le va denunța, numindu-le “minciuni musulmane” cum a făcut revista Truth în anul 2000?

Pentru mulți, Evanghelia lui Barnabas este o speranță care va demonstra credincioșilor că obiectul venerării lor este, în fapt, arbitrar; de asemenea, aceștia cred că se va înțelege, în fine, că textele religioase pot fi supuse interpretării.

Dar, ce va însemna pentru atei sau agnostici? Vor considera textul real, fals sau nu va conta? Poate că această descoperire îi va inspira pe cei religioși să cerceteze, decît să găsească vinovați sau să creadă orbește în orice.

Sursa http://higherperspective.com