INCE A LANSAT CEA MAI OPTIMISTA PROGNOZA PRIVIND EVOLUTIA ECONOMIEI MOLDOVENESTI IN ANUL 2015

Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) prognozează o creştere economică de 0,6 la sută în anul 2015, în cazul „unei gestiuni adecvate a riscurilor iminente”. INCE este mai optimist decît Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, care estimează o scădere cu 1 şi respectiv 2 la sută a economiei Republicii Moldova.
Autorii publicaţiei „Tendinţe în Economia Moldovei”, lansată de Institut, apreciază însă că în cazul lipsei unei gestiuni adecvate a riscurilor, „economia naţională ar putea intra în anul curent în recesiune, conform scenariului pesimist estimîndu-se o contractare a PIB în termeni reali cu 2% comparativ cu anul 2014”.
„Economia Republicii Moldova a fost afectată în anul trecut atît de factori externi, cît şi interni, cum ar fi conflictul armat din Ucraina, stagnarea economiei ruseşti, înăsprirea politicii comerciale ruse pentru importurile din Republica Moldova”, a menţionat directorul INCE, Alexandru Stratan. El a adăugat că un impact negativ au avut perturbările sectorului bancar, volatilitatea cursului de schimb al monedei naţionale faţă de principalele valute de referinţă, dar şi alegerile parlamentare.
Potrivit publicaţiei, riscurile ce au afectat economia în anul 2014 vor persista, în mare parte, şi în 2015, la care se mai adaugă alegerile locale, creşterea presiunilor inflaţioniste, înăsprirea politicii monetare, precum şi alte constrîngeri care ar putea rezulta din cele deja existente.
Institutul Naţional de Cercetări Economice anticipează o stabilizare a cursului de schimb la o medie de 17 lei pentru un dolar şi o inflaţie de 5,7 la sută, potrivit scenariului optimist, şi respectiv 18,5 lei pentru un dolar şi o creştere a preţurilor cu 8,5 la sută, în cazul scenariului pesimist. Se prevede că în cel mai bun caz volumul producţiei globale agricole va atinge nivelul anului precedent, iar industria va creşte cu 2,6 la sută. O eventuală scădere în agricultură, majorarea ratelor dobînzilor la credite, care vor afecta activitatea investiţională, în contextul altor constrîngeri ale mediului de afaceri ar putea determina o reducere anuală de 5 la sută a producţiei industriale.
„Ne bucură faptul că de cîţiva ani sînt făcute tot mai multe astfel de studii, care reprezintă o sursă alternativă de informare. În situaţia economică în care ne aflăm este foarte important să vedem cauzele şi recomandările şi să facem tot posibilul pentru a obţine un trend mult mai pozitiv de dezvoltare durabilă a economiei naţionale”, a declarat viceministrul Economiei Octavian Calmîc.
Ministerul Economiei şi FMI prognozează pentru anul 2015 o scădere a economiei cu 1 la sută, după o creştere cu 4,6 la sută. Banca Mondială anticipează o recesiune de 2 la sută a economiei moldoveneşti, ca urmare a crizei regionale, reducerii cererii externe, a transferurilor băneşti şi finanţărilor. Experţii Centrului Analitic Independent Expert-Grup prognozează o scădere cu 0,2 la sută a Produsului Intern Brut în cazul unor evoluţii optimiste, în timp ce previziunile pesimiste arată o reducere de 1,8 la sută. Experţii IDIS ”Viitorul” se aşteaptă la o scădere a PIB-ului de 4 la sută.












