IN STRATUL ARABIL UMIDITATEA SOLULUI A AJUNS LA NORMA NECESARA PENTRU ACEASTA PERIOADA

Precipitațiile din ultima perioadă sînt suficiente pentru culturile agricole, cel puțin la această etapă. În stratul arabil umiditatea solului a ajuns la norma necesară pentru această perioadă. „Oricum, ne așteptăm să avem instabilitate atmosferică și în următoarele zile. Și e posibil să mai acopere cîte ceva din această secetă”, a declarat Ghennadii Roșca, șeful Centrului de Prognoze Meteorologice. În următoarele zile, sînt prognozate ploi pe arii extinse, în special în partea de nord a țării.

La adîncimi mai mari, situația e mai proastă. În partea de nord a țării umiditatea este de 100-115 mm, ceea ce constituie între 74 și 60% din normă. În partea de centru și sud, indicatorul atinge 40-90 mm sau 30-60% din normă. Potrivit lui Ghennadii Roșca, cît timp vor rămîne aceste surse de apă în sol depinde de temperaturile de afară, dar și de vînt, care contribuie la evaporarea umidității din sol.

În perioada ianuarie-aprilie, cantitatea de precipitații, în cea mai mare parte a teritoriului țării, nu a depășit 40-65 mm sau 35-50% din normă, situație înregistrată o dată în 10-20 de ani.

Sursa: IPN