In Marea Britanie, se pregateste primul medicament anti-COVID-19

La aproape doi ani de zile de la declanșarea crizei COVID, încă nu a fost aprobat niciun medicament pentru prevenirea sau tratarea bolii care a răpus peste 4 milioane de oameni, la nivel mondial. Vești bune vin însă de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care a început procesul de evaluare în regim de urgență a unui medicament anti-COVID-19, Evusheld, pentru adulți, dezvoltat de compania AstraZeneca, informează The Pharmaletter.
În comunitatea științifică, medicamentul mai este numit AZD7442, o combinație de doi anticorpi monoclonali, tixagevimab și cilgavimab. Potrivit rezultatelor preliminare din studiile clinice, medicamentul este eficient în protejarea de COVID-19, informează EMA.
Cum funcționează medicamentul anti-COVID-19 de la AstraZeneca
Cei doi anticorpi au fost concepuți pentru a se atașa la proteina spike a SARS-COV-2 în două locuri diferite. Prin atașarea lor la proteina respectivă se așteaptă ca medicamentul să oprească virusul să pătrundă în celulele corpului, deci să prevină infecția. Astfel, pentru că anticorpii se atașează la diferite părți ale proteinei care cauzează boala, utilizarea tixagevimab și cilgavimab în combinație poate fi mai eficientă.
Pe măsură ce vor mai apărea date privind calitatea, siguranța și eficacitatea medicamentului, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) ar urma să se pronunțe, de asemenea, asupra beneficiilor Evusheld, pentru ca mai apoi, AstraZeneca să poată să depună o cerere oficială de autorizare de introducere pe piață.












