In luna Septembrie, preturile mondiale la alimente si-au continuat scaderea

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în luna Septembrie, pentru a şasea lună consecutivă, graţie unui declin semnificativ al preţurilor la uleiurile vegetale, care a compensat o uşoară creştere a preţurilor cerealelor, a anunţat, Vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite AFP, potrivit agerpres.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna Septembrie 2022, acest indice a scăzut cu 1,1% comparativ cu luna August, pînă la 136,3 puncte, faţă de valoarea revizuită de 137,9 puncte atinsă în luna August. Chiar dacă a scăzut timp de şase luni la rînd, acest indice este cu 5,5% mai mare decît era în luna Septembrie 2021.
Reculul din luna Iulie al preţului alimentelor se datorează în principal unei scăderi de 6,6% a preţului uleiurilor vegetale, „care au coborît la cel mai redus nivel de după luna Februarie 2021”, potrivit FAO, în condiţiile în care au scăzut cotaţiile internaţionale pentru toate tipurile de uleiuri. Creşterea producţiei de ulei de palmier în Asia de Sud-Est a dus la scăderea preţurilor, în timp ce cantităţile mari de ulei de soia disponibile la export în Argentina, precum şi creşterea livrărilor de ulei de floarea-soarelui din regiunea Mării Negre au contribuit la scăderea acestui indice.
De asemenea, preţurile internaţionale la zahăr, lactate şi carne au scăzut şi ele, chiar dacă este vorba de un declin mai mic de un punct procentual în toate cele trei cazuri, ceea ce a contribuit la diminuarea presiunilor inflaţioniste.
În contrast, preţul cerealelor calculat de FAO a crescut cu 1,5% de la o lună la alta, în condiţiile în care preţurile internaţionale la grîu au revenit pe o creştere de 2,2%, ca urmare a incertitudinilor cu privire la seceta din SUA şi Argentina, a exporturilor rapide din Uniunea Europeană, dar şi a incertitudinilor cu privire la prelungirea coridorului maritim din Marea Neagră, care a permis scoaterea de cereale din Ucraina, dincolo de luna Noiembrie.
Tot Vineri, FAO şi-a revizuit estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 pînă la 2,768 miliarde de tone, de la 2,774 miliarde de tone cît estima anterior. Noua estimare este cu 1,7% sub producţia realizată în 2021. Pe de altă parte, în cazul grîului, FAO şi-a îmbunătăţit estimările în luna Septembrie privind producţia mondială în 2022 pînă la 787,2 milioane de tone, cu 1% mai mult decît producţia din 2021, graţie unor producţii peste aşteptări în Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.












