Ai auzit de cîntăreaţa Björk? Este faimoasă pentru vocea ei superbă. Nimeni nu a vorbit, însă, vreodată despre ea folosind numele ei întreg. Nu este un moft ci, pur şi simplu, ea nu are nume de familie. De altfel, nimeni din ţara ei nu are, scrie Click pentru femei.ro.

Într-un mic stat din Nordul Europei, nimeni nu are nume de familie. Doar prenume, plus numele tatălui sau al mamei, pentru a nu crea confuzie. Tot în această naţie, femeile nu iau numele soţului atunci cînd se mărită – nici n-ar avea ce, de altfel. Iar cînd apar copiii, numele celor mici trebuie aprobat de Guvern.

 Cin' să fie, cin' să fie?

Islanda! Spre deosebire de celelalte ţări occidentale, islandezii nu folosesc nume de familie. La naştere, copilul primeşte un prenume şi, dacă este băiat, numele tatălui, iar dacă este fată – numele mamei, considerate nume mijlocii. Astfel, nu descendenţa familiei contează la islandezi, ci doar numele părintelui. La numele tatălui se adaugă sufixul -son, care înseamnă "fiu" sau -dóttir, care înseamnă fiică. Astfel, un nume tipic islandez este Örvar Grímsson, care s-ar traduce Örvar, fiul lui Gríms sau Tinna Ólafsdóttir, adică Tinna, fiica Ólafs-ei.

Există şi excepţii de la această regulă. Emigranţii, de exemplu, îşi pot păstra sistemul numelui, chiar dacă devin cetăţeni ai Islandei. Iar, în situaţii cu totul excepţionale, o persoană poate adopta încă un prenume. Înainte de 1925, cînd legea permitea acest lucru, un islandez putea chiar să renunţe la numele părintelui în favoarea unui nume de familie. A fost cazul laureatului Nobel pentru literatură Halldór Laxness.

Un obicei bizar, este totuşi o tradiţie veche de sute de ani, iar islandezii nu sunt singurii care o au, dar sunt singurii care o mai păstrează. Cu mulţi ani în urmă, toate ţările nordice, cu excepţia Finlandei, foloseau sistemul numelui mijlociu. Numai că în Suedia, Norvegia şi Danemarca această moştenire culturală s-a pierdut, în timp. Islanda, însă, nu numai că a păstrat tradiţia, dar a mai adăugat şi alte bizarerii legate de nume.

Prenumele aprobate de Guvern

O consecinţă a acestei tradiţii este că femeile islandeze nu pot lua numele soţului după căsătorie, nu de alta, dar nu ar avea ce nume să ia. În plus, conform principiului acestui sistem de nume, femeia nu poate fi fiul cuiva, ci doar fiica cuiva şi nu ar fi tocmai cuvenit ca ea să devină fiica soţului. Ar fi ca şi cum Maria, fiica Elenei, proaspăt căsătorită cu Ion, fiul lui Gheorghe, ar deveni Maria fiica lui Ion. N-ar avea nici o logică.

Iar atunci cînd apar copiii, prenumele noului născut trebuie ales dintr-o listă aprobată de Comitetul Islandic al Numelui, o autoritate guvernamentală. Stabilit în 1991 pentru a păstra integritatea lingvistică şi culturală a Islandei, Comitetul are înregistrate peste 1.700 de nume pentru băieţi şi peste 1.800 pentru fete.