Foto: Imigranţi în Franţa

Efectul de bumerang al liberei circulaţii asupra UE

Autor: Mihai CONŢIU

În Tratatul de la Maastricht, referitor la UE, nu este specificat nici un drept individual, ci se limitează la o stabilire a ţelului Constituţiei UE, care este formulată ca o clauză generală: Uniunea (Europeană) respectă drepturile fundamentale, aşa cum sînt ele garantate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – semnată la Roma, pe 4 Noiembrie 1950 – şi cum rezultă ele, ca principii generale ale dreptului comunitar, din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre.”

Dreptul la libera circulaţie este un drept care asigură libertatea de mişcare a cetăţeanului, adică posibilitatea acestuia de a circula în mod liber pe teritoriul unui stat. Orice persoană, indiferent dacă are cetăţenia acelui stat sau are calitatea de străin ori cea de apatrid, apare ca titular al acestui drept. În doctrină, se face referire la faptul că dreptul la libera circulaţie cuprinde trei drepturi distincte: dreptul la libera circulaţie în interiorul frontierelor unui stat, dreptul unei persoane de a-şi stabili liber reşedinţa pe acelaşi teritoriu şi dreptul la libera circulaţie între state.

Este ameninţată Europa de o criză identitară la nivelul statelor naţionale?

Exceptînd amalgamul etnic din SUA, Europa, în special cea occidentală, este singurul continent care se confruntă cu o criză de proporţii în privinţa zecilor de milioane de emigranţi pe care „îi absoarbe” permanent. Aici este vorba, mai cu seamă, despre emigranţii din Africa de Nord, cei din ţările angajate în conflicte armate şi, oarecum contradictoriu, emigranţii din ţările mai sărace ale UE spre statele occidentale europene prospere. Numeroşi analişti occidentali fac predicţii sumbre cu privire la pericolul islamizării Europei.

În particular, deşi nu putem vorbi despre o statistică precisă, există cîteva sute de mii de moldoveni emigraţi în ţările dezvoltate ale UE, iar numărul românilor stabiliţi în aceste state se situează între 2 şi 3 milioane. În pofida pericolului real de islamizare a Europei, politicienii britanici, francezi sau italieni, de exemplu, de cele mai multe ori în scopuri electorale, fac cel mai mare caz de „pericolul” pe care-l reprezintă cetăţenii români. Într-o oarecare dimensiune, poate că şi acesta este un truc politic spre a ţine România (ca şi Bulgaria, de altfel) într-o poziţie subalternă, de rudă săracă.

Ca român, sînt întru totul de acord cu revolta englezilor, francezilor, italienilor etc. faţă de nelegiuirile săvîrşite în ţările lor de hoardele de ţigani români puşi pe tîlhării, omoruri, violuri, cerşetorie şi altele. Numai că în acest context această pată de ruşine se repercutează şi asupra românilor performanţi, care lucrează în aceste ţări şi de care marile companii nu se pot lipsi. Pentru eliminarea acestui flagel, nu trebuie decît să fie înăsprită legislaţia naţională şi cea europeană. Pur şi simplu, oricărui infractor ţigan român sau român get-beget trebuie să i se interzică irevocabil dreptul de a mai intra pe teritoriul ţării europene în care a săvîrşit o nelegiuire. Aceleaşi interdicţii ar putea fi aplicate şi în cazul celorlalte categorii de emigranţi.

Dreptul la libera circulaţie pe teritoriul unui stat, dreptul unei persoane de a-şi stabili liber reşedinţa pe acelaşi teritoriu şi dreptul la libera circulaţie între state nu trebuie să limiteze drepturile şi libertăţile băştinaşilor, nu trebuie să atenteze la cultura, religia şi normele sociale din statul-gazdă.

În vremuri de criză acută şi cu perspective sumbre pentru viitorul identitar al statelor europene, se impun măsuri adecvate. Astfel, Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului ar fi trebuit de mult să elaboreze un nou Protocol de securitate în acest sens. Ţiganii români doar murdăresc, vulgarizează marile metropole occidentale, dar nu atentează la viitorul identitar al Europei la fel cum o fac cei care o pot islamiza. Dreptul la libera circulaţie statuat de UE se întoarce ca un bumerang împotriva sa. Practic, statele europene occidentale par să fie neputincioase în faţa valurilor de emigranţi veniţi din afara continentului, inclusiv Marea Britanie, cu toate măsurile restrictive preconizate.

După ce a cîştigat alegerile în Marea Britanie, deja, premierul David Cameron a demarat discuţiile cu omologii săi europeni pentru a recupera, pentru ţara sa, cît mai multe dintre prerogativele pe care, treptat, guvernele britanice le-au cedat Bruxelles-ului, iar asta în conformitate cu promisiunile făcute de către conservatori în campania electorală.

Este ştiut că David Cameron a promis un referendum cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE, inteţionînd să-l organizeze la finele anului 2017. Fireşte că majoritatea companiilor britanice doresc rămînerea în cadrul UE, la fel şi majoritatea populaţiei, însă ameninţarea cu un referendum îi aduce lui Cameron un avantaj în negocierile cu Bruxellesul. În primul rînd, Cameron doreşte să negocieze chestiunea legată de libera circulaţie şi drepturile de care se bucură imigranţii.

Premierul britanic vrea ca aceştia să nu aibă dreptul la o locuinţă socială şi la ajutoare din partea statului decît după patru ani de şedere în Anglia. ”Potrivit unei surse apropiate lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, acesta este gata să răspundă solicitărilor Marii Britanii legate de modul în care imigranţii abuzează de o serie de ajutoare sociale”, scrie The Sunday Times, care mai notează că aceste iniţiative britanice vor avea ecou şi în alte state, în special Germania şi Olanda, unde ”turismul sărăciei” a devenit o temă politică importantă.

Pe de altă parte, în Estul Europei, iniţiativele premierului Marii Britanii nu sînt privite cu ochi buni, potrivit Financial Times, care îl citează pe ministrul Afacerilor Europene slovac, care a declarat că se teme deoarece vor fi astfel atinse drepturile de care se bucură imigranţii care muncesc. O reacţie în acelaşi ton a venit şi din Ungaria: ”Nu ne place cînd muncitorii unguri sînt numiţi ”imigranţi”. Sînt cetăţeni europeni care au dreptul să lucreze în alte ţări europene”, a declarat ministrul Afacerilor Europene de la Budapesta. Şi ministrul polonez al Afacerilor Europene este extrem de ferm în ce priveşte libertatea de circulaţie şi transmite Londrei că aceasta este o ”linie roşie” pentru Varşovia.

În ceea ce-i priveşte pe imigranţii extra-comunitari, opţiunile sînt altele, la fel şi orientarea posibilelor alianţe. Un nou plan al Comisiei Europene prevede stabilirea unor cote de imigranţi pe care fiecare ţară UE trebuie să-i primească, pentru a limita numărul tragediilor ce au loc tot mai frecvent în Mediterana. Germania cu cea mai mare fermitate susţine un astfel de plan, iar asta pentru că această ţară este una dintre destinaţiile preferate ale imigranţilor. De cealaltă parte, însă, Ungaria se opune vehement, la fel şi ţările baltice, alături de Danemarca sau Olanda.

La fel ca şi ţările europene occidentale dezvoltate, şi ţările mai mici ale UE sau cele extra-comunitare sînt victime ale procesului de depopulare prin emigrarea băştinaşilor şi scăderea natalităţii, aşa cum, de exemplu, sînt România europeană şi Republica Moldova extra-comunitară. Cu toate acestea, şi aceste ţări sînt ţinte ale emigranţilor din Africa de Nord, din ţările angajate în conflicte armate, din China etc. Pe termen lung, dacă lucrurile vor evolua ca şi pînă acum, şi aceste ţări vor fi supuse aceloraşi riscuri ca şi cele din Europa occidentală. Republicii Moldova, în particular, îi va fi mai uşor – încă o etnie-două sau încă o religie sau două în plus vor fi asimilate din instinct. C-aşa-i moldoveanul – primitor şi nemofturos cînd este vorba despre identitatea naţională!

Totuşi, quo vadis, Europa? Încotro, Europa?