IGOR DODON A PREZIDAT SEDINTA ORDINARA A CENTRULUI UNIC DE COMANDA PENTRU GESTIONAREA CRIZEI CORONAVIRUS

Președintele țării, Igor Dodon, a prezidat ședința ordinară a Centrului unic de comandă pentru gestionarea crizei coronavirus, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății astăzi au fost confirmate 6 persoane depistate cu COVID-19. Din 34 de cazuri pe care le avem la moment, 29 de pacienți au o stare de sănătate satisfăcătoare, iar 5 - medie sau medie spre gravă. Astfel, avem cea mai mică rată de creștere a cazurilor confirmate din regiune și din Europa. Oficialii au constatat că măsurile întreprinse la timp, unele poate prea dure, dau rezultate corespunzătoare.

Șeful statului a făcut un apel către reprezentanții mass-media, dar în special către acele site-uri care publică știri false și care se tot înmulțesc într-un mod suspect de coordonat. Igor Dodon a menționat că toate instituțiile implicate în combaterea COVID -19 dau dovadă de o deschidere totală în ceea ce privește comunicarea și că în pofida acestui fapt, în continuare sînt promovate multe știri false care creează panică în societate.

Din acest considerent, conducerea țării este pe cale să propună măsuri de penalizare, inclusiv răspundere penală pentru promovarea fake-news-urilor și pentru provocarea panicii în societate. „Am cerut deja instituțiilor responsabile să verifice sursa acestor știri false și să identifice în mod special pe cei care coordonează site-urile ce promovează fake news. Pedepsele pentru aceștia trebuie să fie pe măsură, în conformitate cu legislația”, a specificat Președintele.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a reiterat că în această situație de criză, împreună cu Guvernul se află la etapa elaborării unor măsuri de susținere a agenților economici, sectorului real al economiei, inclusiv a cetățenilor care stau acasă. Totodată, Președintele țării a observat că la unele produse alimentare au fost neîntemeiat majorate prețurile. „Cunoaștem că nu sînt premise de majorare a prețurilor din care motiv mă adresez agenților economici să stopeze această practică. În caz contrar vom fi nevoiți să recurgem la plafonarea prețurilor la unele produse de strictă necesitate și sancționarea agenților economici care au admis astfel de cazuri”, a atenționat șeful statului.

Pe final, Președintele țării a subliniat că mîine vor fi desfășurate cinci ședințe zonale unde, împreună cu prim-ministru, reprezentanți ai MAI, vor discuta cu conducerea Comisiilor Situații Excepționale din fiecare raion situația din raioane cu privire la combaterea și prevenirea răspîndirii virusului de tip nou.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova