IGOR DODON A EFECTUAT O VIZITA LA COMPLEXUL MEMORIAL „CAPUL DE POD SERPENI”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, cu veteranii și detaşamentele de căutare, a depus flori la Complexul Memorial „Capul de Pod Şerpeni” și a participat la ceremonia solemnă de reînhumare a osemintelor a 26 de ostași, căzuți în luptele pentru eliberarea Moldovei în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Acest teritoriu a fost luat sub control de trupele sovietice în aprilie 1944 şi deţinut timp de 4 luni sub tirurile neîntrerupte ale inamicului. Acţiunile militare de la Şerpeni au avut un rol de diversiune înainte de lansarea operaţiunii ofensive Iaşi-Chişinău, în cadrul căreia a fost eliberată definitiv Moldova, și scoasă din război România, astfel fiind schimbată fundamental situaţia din Balcani.

”Noi nu-i vom uita nicicînd pe cei care, cu prețul propriilor vieţi, ne-au eliberat pămîntul. Vitejia și eroismul soldaților căzuți pentru eliberarea de sub ocupația fascistă nu trebuie ignorate, ele constituie o mîndrie națională a noastră”, a menționat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului a invitat toţi cetățenii să participe la acţiunile organizate cu prilejul aniversării a 73-a a Marii Victorii.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova