HOROSCOP SAPTAMINAL
BERBEC. Se pare că săptămîna aduce pentru tine numai lucruri bune, iar astrele sînt de partea ta, oriunde ai merge. Dacă ai o afacere proprie, este foarte posibil să ți se alăture noi parteneri, unii foarte ambițioși!
TAUR. În această săptămînă va trebui să dovedești unor persoane că ești alături de ei așa cum promiți. Ai grijă cum te comporți sau ce atitudine adopți, s-ar putea să dezamăgești sau să superi, ceea ce sigur nu îți dorești.
GEMENI. La locul de muncă nu sînt limpezi apele, dar cu toate acestea ar fi bine să nu le tulburi și mai mult. Dacă vezi că mereu iese foc fără nici o urmă de scînteie, ar fi bine să nu contribui la creșterea lui.
RAC. Ești în lumina reflectoarelor, iar acest lucru se datorează bunelor calități pe care le ai atunci cînd vine vorba de soluționarea problemelor de ultim moment. Dacă știi că poți oferi o mînă de ajutor, în cursul acestor zile o vei face de multe ori.
LEU. Privirile invidioase ale celor din jur nu vor întîrzia să apară, însă ești conștient că trebuie să te pui pe primul loc și reușești să le ignori. Nu te consumi pentru orice lucru nesemnificativ, în special atunci cînd vezi că unele lucruri se nasc din lipsuri apărute pe mai multe planuri.
FECIOARĂ. Săptămîna aceasta ești pus serios pe treabă. Nu mai lași pe nimeni să te supere sau să te pună într-o lumină proastă, așa că iei atitudine și te ții tare pe poziții. Dacă vrei să obții ceva de o perioadă bună de timp, momentul se apropie.
BALANȚĂ. Dacă cineva va încerca să te ducă de nas pe parcursul acestei săptămîni, nu va avea mare succes. Ești atent la orice detaliu, ești cu ochii în patru și nu mai lași pe nimeni să îți pună bețe în roate.
SCORPION. Nimic nu reușește să îți strice buna dispoziție. Ești calm, lipsit/ă de orice grijă sau urmă de stres. Dacă cineva vrea să îți strice una din zile, încearcă să-l împiedici.
SĂGETĂTOR. Numeroase evenimente vor avea loc pe parcursul săptămînii și nu vei rata aproape niciunul dintre acestea. Vrei să iei parte la activități care sînt în folosul tău și vrei să cunoști oameni noi.
CAPRICORN. Iată că acum este momentul să „investești” economiile făcute în lucruri noi, în special în cele care te ajută să îți atingi o parte din obiective. Stabilești noi strategii de acțiune și încerci să îți găsești și un partener pentru a face aceste lucruri.
VĂRSĂTOR. Dacă vrei să faci o schimbare majoră în această săptămînă vei avea mari șanse de reușită, așa că nu mai trebuie să stai pe gînduri. Stabilește, acționează și bucură-te de rezultatele care vor apărea…
PEȘTI. Nu prea pari a te simți în largul tău nicăieri unde mergi, iar acest lucru îți va crea o ușoară stare de disconfort. Focalizează-te asupra lucrurilor pozitive din jur și încearcă să nu intri într-o stare depresivă.
Sursa: yve.ro