HOROSCOP SAPTAMINAL

BERBEC. Această săptămînă va fi dedicată aspectelor sentimentale ale existenţei: relaţia de cuplu, familia, prietenii apropiaţi. Vă apucaţi de cîteva proiecte noi, fie că e vorba de muncă, casă sau chiar în dragoste. Relaţiile vor evolua, se vor aprofunda, conflictele vor fi soluţionate calm şi rapid şi există chiar probabilitatea creării unor legături noi. La locul de muncă, cineva nu vă vrea tocmai binele şi poate răspîndi tot felul de zvonuri şi acuzaţii grave.
TAUR. Sînteţi foarte preocupaţi de starea financiară. Zilele acestea aproape totul se învîrte în jurul banilor: tranzacţii, cumpărături, investiţii, datorii, speculaţii… nu prea vă mai rămîne timp şi de altceva. Cîştiguri mari nu se întrevăd în această perioadă, dar asta nu înseamnă că eforturile dumneavoastră de acum nu vor da roade pe termen lung.
GEMENI. Cariera e bine aspectată, sînteţi apreciat, lăudat, încurajat şi există posibilitatea serioasă a unei măriri de salariu. Acest lucru vă va atrage nişte invidii printre colegi şi se poate să auziţi tot felul de bîrfe, fără să vă daţi seama de unde vin. Relaţiile personale trec printr-o perioadă mai puţin bună, mai ales în ceea ce priveşte dragostea. Nemulţumirea care v-a cuprins este, în mare parte, din vina dumneavoastră.
RAC. Se pare că viaţa socială va fi plină şi interesantă: veţi avea multe ocazii să vă distraţi şi să străluciţi, veţi primi invitaţii la diverse evenimente şi veţi cunoaşte multă lume nouă. Asta, desigur, dacă veţi şti să vedeţi aceste ocazii. E posibil să primiţi nişte veşti bune de la o persoană pe care nu aţi mai văzut-o de mult. Mare grijă cu flirturile, s-ar putea să aveţi necazuri de pe urma lor.
LEU. E o perioadă extrem de favorabilă schimbărilor, aşa că ar fi bine să vă adunaţi şi să faceţi acele mutări pe care le tot amînaţi. Pot fi lucruri serioase, ca, de exemplu, să ieşiţi dintr-o relaţie care nu vă satisface sau să vă schimbaţi locul de muncă, sau lucruri mai mărunte, ca unele cumpărături, schimbări în locuinţă, călătorii etc. Să nu mai amînaţi nimic, veţi găsi timp şi energie să le faceţi pe toate. E foarte important să nu scăpaţi acest moment, pentru că aveţi toate şansele să luaţi decizii bune.
FECIOARĂ. Vă aşteaptă nişte emoţii: un răspuns legat de o relaţie, un examen, o veste importantă. Şansele de da sau nu sînt în proporţie egală, aşa că nu aveţi altceva de făcut decît să vă pregătiţi psihic. Atitudinea în faţa eşecului sau a succesului e foarte importantă, pentru că vă va influenţa nişte decizii viitoare.
BALANŢĂ. Aveţi parte de multe bucurii mărunte şi neaşteptate: mici cadouri, invitaţii la diverse evenimente, excursii spontane, petreceri-surpriză, reduceri la produsele preferate. Toate acestea vă vor reda sau vă vor consolida buna dispoziţie şi vă vor transforma într-o companie mai mult decît agreabilă pentru cei din jur, veselia dumneavoastră va fi molipsitoare. Vă întrebaţi ce vă doriţi din punct de vedere emoţional.
SCORPION. Sînteţi prinşi cu multe afaceri de familie, chiar dacă preferaţi să nu vă sîcîie nimeni cu tot felul de probleme. Acum puteţi demonstra că sînteţi persoane de bază şi veţi cîştiga respectul familiei. La serviciu există riscul unei greşeli majore, bazate pe o neatenţie sau pe ignorarea unei informaţii. Aveţi grijă, pentru că cineva aparent binevoitor abia aşteaptă să profite de orice greşeală.
SĂGETĂTOR. Aveţi posibilitatea să vă depăşiţi limitele: veţi întîlni oameni deosebiţi şi interesanţi, de a căror companie ar fi indicat să profitaţi din plin. Experienţele pe care le veţi avea, deşi se vor arăta sub forma unor distracţii, se vor dovedi mai mult decît atît, vă vor schimba, vă vor ajuta să evoluaţi şi să priviţi altfel viaţa. Stîrniţi fără să vreţi invidia unui prieten apropiat. Această invidie nu se va traduce concret în nici un fel, dar ar fi bine să menajaţi sentimentele celor mai puţin norocoşi ca dumneavoastră.
CAPRICORN. Puteţi să cîştigaţi mulţi bani în această perioadă şi toate energiile se vor canaliza în această direcţie. Astrele favorizează investiţiile şi speculaţiile financiare. Sînteţi foarte priceput la lucrurile care ţin de romantism şi viaţa socială; vă bucuraţi de susţinerea necondiţionată a partenerului de cuplu.
VĂRSĂTOR. Din păcate, calculele pe care le faceţi în aceste zile au foarte puţine şanse să iasă aşa cum vă doriţi, mai ales sub aspect sentimental. Veţi evalua situaţia de mai multe ori şi tot nu vă va ieşi socoteala. Nu e vorba de vreun incident nefericit, ci de grabă şi lipsa de profunzime. Preferaţi să mergeţi la ceea ce vă imaginaţi că e sigur, decît să riscaţi o nouă abordare. Mai bine să mai aşteptaţi puţin înainte să luaţi o hotărîre radicală şi să ascultaţi sfaturile primite.
PEŞTI. Sînteţi destul de nervos în perioada următoare, simţiţi că nu puteţi sta locului şi nu veţi avea prea multă răbdare cu cei din jur. Abilităţile analitice sînt ieşite din comun. Revederea cu un amic vechi vă va face bine, veţi afla noutăţi şi vă veţi mai înveseli. Primiţi şi cîteva cadouri modeste, dar oferite din suflet. Dragostea rămîne în umbră deocamdată.
Sursa: gds.ro












