HOROSCOP 2016!

Cum va fi anul viitor pentru fiecare zodie în parte

Anul 2015 se apropie cu paşi repezi de sfîrşit, iar 2016 vine cu noi planuri şi dorinţe ce par de neatins? Află ce surprize te aşteaptă în viitorul an pe toate planurile.

BERBEC. Berbecii vor avea noroc în sfera profesională în prima parte a anului. Astfel, vor continua să abordeze sarcinile de serviciu cu entuziasm şi optimism, iar această conjunctură astrală este suficientă pentru a genera activitate care să-i mulţumească. Pericolul implicit este să vrei să-ţi asumi prea multe sarcini, să uiţi că eşti doar un simplu om şi că o zi are doar douăzeci şi patru de ore. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, trimite CV-urile pînă în ziua de 9 septembrie 2016, pentru că este perioada cea mai bună ca să te întîlneşti cu oportunităţi şi noroc profesional.

A doua parte a anului le aduce acestora noroc în dragoste şi ar putea fi o perioadă a angajamentelor pentru mulţi Berbeci necăsătoriţi, în timp ce Berbecii aflaţi în cupluri vor reaprinde focul pasiunii şi vor redescoperi sensul comuniunii.

Berbecii se grăbesc să îşi atingă obiectivele, însă trebuie să aibă mai multă răbdare. Anul 2016 poate fi unul dintre cei mai importanţi ani din viaţa ta, deoarece vei fi foarte deschis spre schimbare. Vei avea puterea de a-ţi reafirma personalitatea şi locul pe care îl ocupi în lume.

 

TAUR. Pentru zodia Taur anul 2016 se va concentra pe dragoste, bani, spiritualitate şi prieteni. În 2016 oportunităţile de natură romantică şi socială vor figura în vîrful listei de priorităţi, prima parte a anului avînd potenţialul să fie una dintre cele mai bune perioade din viaţa ta dacă nu eşti implicat într-o relaţie de cuplu.

Influenţa protectoare a lui Jupiter te va menţine în rîndul celor favorizaţi în acest an în planul profesional. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, trimite CV-urile începînd cu ziua de 9 septembrie 2016, pentru că este perioada cea mai bună ca să te întîlneşti cu noi oportunităţi şi noroc profesional.

Dacă nu ţi-ai făcut ordine pînă acum în plan financiar, nu este nici acum prea tîrziu să o faci, mai ales în ceea ce priveşte lichidarea datoriilor, una dintre cele mai bune utilizări ale acestui tranzit. Este indicat să-ţi stabileşti un buget şi nişte termene limită de la care să nu te abaţi şi să începi cu cei la care ai cele mai mari datorii.

Este posibil să stîrneşti duşmanii ascunse şi să fii atacat pe la spate atunci cînd nu te aştepţi deloc, tocmai din cauză că ai tendinţa să refuzi să renunţi la unele concepţii depăşite, putînd lăsa impresia că eşti nedeschis faţă de nou şi progres. Pe de altă parte, Pluton plasat în segmentul cunoaşterii superioare este o poziţie foarte favorabilă pentru aprofundare şi dezvoltare personală, astfel încît poate fi un an potrivit ca să te pui serios pe studiu, să te înscrii la o facultate care să-ţi mărească şansele de reuşită în carieră.

 

GEMENI. Planetele vor "lucra" şi pentru Gemeni, care vor resimţi schimbări majore în familie, dragoste şi relaţiile cu prietenii. În primele opt luni ale anului norocul tău se va afla, în continuare, în preajma familiei tale, în apropierea casei. Perioada în care Jupiter va fi retrograd în Fecioară va fi între 7 ianuarie şi 9 mai 2016, cînd ar putea să-ţi fie de ajutor să consolidezi proiectele pe care le-ai început şi să faci ajustările necesare.

În a doua jumătate a anului un nou hobby sau o nouă distracţie ţi s-ar putea prezenta şi, în general, vei încerca să te bucuri de tot ceea ce viaţa îţi poate oferi mai bun. Este indicat să foloseşti aceste luni pentru proiecte creative şi, dacă este necesar, să înveţi noi modalităţi de a-ţi hrăni fericirea şi bunăstarea în viaţă. Este o perioadă potrivită ca să-ţi consolidezi încrederea în sine şi să priveşti înainte cu optimism şi bucurie.

Saturn te va îndemna să te gîndeşti serios la cum vrei să arate viitorul tău relaţional. Lecţiile pe care ţi le va aduce profesorul Saturn se vor aplica tuturor tipuri de relaţii, indiferent dacă este vorba de relaţii de muncă, cu prietenii, cu familia sau cu partenerul de viaţă.

În 2016 ai putea avea multe surprize din partea prietenilor şi vei fi răsplătit cu multe cunoştinţe şi prieteni noi. Unele dintre aceste persoane ţi-ar putea lămuri diferite chestiuni în mod surprinzător.

În 2016, va trebui să fii extrem de precaut în privinţa chestiunilor financiare şi să încerci să eviţi împrumuturile şi alte angajamente majore legate de contractarea unor credite.

 

RAC. Racii se vor bucura de un an în care şcoala, familia, munca, spiritualitatea, cariera şi căsătoria vor forma un melanj care îi va împlini. Primele opt luni ale anului îţi vor oferi posibilitatea de a stabili nenumărate contacte cu oamenii din apropiere (vecini, rude, fraţi/surori), care îţi vor purta şi noroc, într-un fel sau altul.

Este un tranzit deosebit pentru zodia ta, întrucît planeta norocului şi a oportunităţilor îţi trimite razele binefăcătoare asupra celui mai important sector din viaţa ta: casa şi familia. Pentru unii Raci ar putea însemna mărirea familiei cu încă un membru.

Dacă pînă acum ţi-ai neglijat sănătatea, din indulgență sau datorită unui stil de viaţa sedentar, e timpul să-ţi faci ordine în alimentaţie şi să adopţi o altă rutină, una mai sănătoasă, care să cuprindă şi un program regulat de exerciţii.

Urmează 2 ani în care va trebui să te maturizezi în privinţa modului în care înţelegi munca, asumarea responsabilităţilor de zi cu zi şi sănătatea.

Anul 2016 poate să-ţi aducă noi posibilităţi de dezvoltare personală. De exemplu, ai putea să te simţi motivat de a obţine o diplomă sau o calificare care să te ajute să-ţi împlineşti visele. Este recomandat să cîntăreşti argumentele şi contraargumentele cu atenţie, mai ales dacă eşti implicat într-o situaţie de natură juridică. Aşadar, Racii să-şi urmeze inspiraţia şi să se încreadă în Univers, dar să nu uite de prudenţă - uneori ceea ce pare a fi ideal nu este aşa şi în realitate.

 

LEU. Banii, studiile, dragostea şi copiii, călătoriile şi profesia sînt domeniile în care Leii vor simţi influenţa planetelor în anul 2016.

În primele opt luni ale anului este posibilă o creştere salarială considerabilă sau obţinerea unei prime, precum şi ivirea unei şanse financiare. Deşi vei atrage cu mai multă uşurinţă banii, te vei afla şi într-o dispoziţie de a cheltui nesăbuit. Poate mai mult decît oricînd, pentru tine iubirea va echivala cu seriozitatea, încrederea şi loialitatea. Nu vei mai dori să-ţi pierzi vremea cu distracţii de o noapte, sau cu flirturi doar de dragul de a te juca şi de a te simţi bine. Vrei angajamente serioase, lucruri trainice şi de durată.

Este indicat ca Leii să se concentreze asupra posibilităţilor existente şi să depisteze oportunităţile care le vor ieşi în cale. Ele vor apărea ca din senin şi din orice sursă posibilă: o persoană pe care ai cunoscut-o în trecut, o rudă, un prieten, o cunoştinţă nouă sau o organizaţie. Şi fiecare dintre aceste persoane te va încuraja să faci pasul din prezent în viitor.

Provocarea căreia trebuie să-i faci faţă constă în a exploata plusurile lui Neptun pentru a înmulţi zerourile din coada sumei de cont, în timp ce încerci să tragi pe sfoară aspectele cele mai puţin favorabile. Într-un plan diferit, Neptun te va împinge să descoperi ceea ce valorezi cel mai mult la ceilalţi oameni, la viaţă şi la nivelul spiritual al existenţei. Atenţie însă, nu te lăsa influenţat, gîndeşte pe cont propriu în loc să-i laşi pe alţii să te forţeze să le accepţi convingerile!

 

FECIOARĂ. Fecioarele vor fi influenţate de astre în următoarele domenii: exprimarea personalităţii, bani, familie, căsătorie, dragoste şi copii. Jupiter te va ajuta să atragi de partea ta oportunităţi deosebite pentru dezvoltarea personală şi pentru adoptarea unor direcţii noi de orientare.

Este recomandat să eviţi tranzacţiile financiare riscante, împrumuturile (cum ar fi acordul de a acţiona ca girant) şi alte acţiuni riscante care ţi-ar putea afecta situaţia financiară. Altfel te-ai putea întîlni cu surprize neplăcute. Pune întrebări, evită să faci presupuneri, insistă pentru a obţine răspunsuri clare şi apoi susţine toate acestea prin propria cercetare. Dacă ai îndoieli cu privire la chestiunile de importanţă minoră, cere o opinie sinceră de la o persoană pe care o respecţi. Vei avea o doză suplimentară de farmec care-i va atrage pe oameni în jurul tău. Desigur, asta poate funcţiona în două sensuri. Deci n-ar trebui să te arăţi prea surprins atunci cînd oamenii îşi vor îndrepta farmecul personal în direcţia ta!

Este posibil, de asemenea, să ai de făcut faţă şi unor cheltuieli suplimentare care-i implică pe copii. Ar trebui să fii pregătit să tragi linia şi să spui nu dacă solicitările lor nu sînt rezonabile. Acelaşi lucru este adevărat şi dacă, de exemplu, vei simţi dintr-odată impulsul de a face "un tur în jurul lumii" sau de a cumpăra maşina cea mai scumpă dintr-un anumit lot. Deci atenţie la cheltuielile pe care le faci pentru satisfacerea plăcerilor, este poate mai indicat să-ţi propui cheltuieli mai mici şi să economiseşti diferenţa de bani.

 

BALANŢĂ. Pentru zodia Balanţă influenţa planetelor în 2016 se va concentra preponderent asupra următoarelor domenii din viaţa lor: spiritualitate, exprimarea personalităţii, educaţie, călătorii, căsătorie, profesie şi familie.

Balanţele sînt şi îndemnate să-şi asculte mai mult intuiţia şi să cerceteze mai mult latura spirituală a vieţii. Jupiter îţi va amplifica cel de-al şaselea simţ, inspirîndu-te să ai mai multă compasiune şi să-i ajuţi pe cei aflaţi în situaţii mai grele.

Pentru tine această schimbare reprezintă un context memorabil, care te va ajuta, timp de 1 an, să atragi în viaţa ta oportunităţi pentru evoluţia personală în toate domeniile vieţii. Ca şi nativ Balanţă uneori duci lipsa de încredere în sine, dar sub influenţa planetei expansivităţii şi optimismului, Jupiter, credinţa în propria persoană şi în capacităţile tale vor fi amplificate, iar acest lucru te poate ajuta ca în 2016 să obţii unele realizări importante.

Comunicarea va fi importantă pentru tine în acest an, la fel şi relaţiile cu cei aflaţi în mediul tău apropiat, însă Saturn fiind profesorul zodiacului, te-ai putea întîlni şi cu unele lecţii care să-ţi genereze o stare de perplexitate.

Nu există nici o îndoială că viaţa ta domestică ar putea fi destul de provocatoare pentru tine în acest an, aceasta aliniere planetară putînd genera o ruptură, mai ales din cauza faptului că evoluezi şi devii o persoană "nouă", redefinindu-te în raport cu obiective noi şi cu ambiţii personale noi faţă de vechiul tău stil de viaţă.

 

SCORPION. Scorpionul va fi mai afectat de planete pe următoarele domenii din viaţa lor: bani, profesie, educaţie şi călătorii.

Peste ani poate că îţi vei aminti de această perioadă că fiind una dintre cele mai bune în plan social. Jupiter fiind o planetă care extinde, este foarte probabil să observi că cercul tău de cunoştinţe se va îmbogăţi cu multe figuri noi. Unii dintre aceştia îţi vor deveni prieteni. Dacă eşti în căutarea dragostei există şi posibilitatea aceasta, să-ţi întîlneşti dragostea vieţii cu ajutorul unui prieten comun.

Şi în anul 2016 va trebui să planifici în avans fluctuaţiile financiare, pe cît de mult posibil. Este bine să faci eforturi spre moderaţie, să încerci să economiseşti mai mult, să cheltuieşti cumpătat şi să-ţi stabileşti să trăieşti în limitele unui buget.

Foloseşte-ţi cel de-al şaselea simţ, ascultă şi observă ce se petrece în jurul tău, mai ales dacă domeniul profesional nu este atît de prosper pe cît te-ai aştepta. Întîlnirea cu dragostea vieţii tale s-ar putea produce chiar în acest an, cînd o persoană nouă ar putea să intre în viaţa ta - domeniul dragostei ar putea aduce promisiuni extraordinare.

Te vei adînci mai mult în subconştient şi te vei strădui să înţelegi de ce gîndeşti şi acţionezi în felul în care o faci. Caută răspunsuri realiste şi acţionează pentru a îndepărta orice regrete care ar putea ieşi la suprafaţă.

 

SĂGETĂTOR. Pentru zodia Săgetător influenta planetelor în 2016 se va concentra preponderent asupra următoarelor domenii din viaţa lor: bani, exprimarea personalităţii, dragoste, carieră, copii şi familie.

În prima parte a anului, vei beneficia de avantajele planetei Jupiter care aduce expansiunea şi care poate determina oportunităţi norocoase, făcîndu-te să te numeri printre favorizaţii acestui an pe plan profesional.

Norocul va interveni în viaţa ta prin intermediul altor oameni, mai ales al prietenilor.

Este un an în care trebuie să creşti, să devii mai serios în privinţa vieţii tale şi să dai dovadă de disciplină şi organizare. Numai în felul acesta vei reuşi să-ţi faci viaţa mai uşoară, fără să resimţi piedici la fiecare pas în calea ta.

S-ar putea să resimţi deja o insatisfacţie majoră faţă de viaţa ta în general. Şi deşi ai putea să pui acest sentiment pe seama serviciului, carierei, locuinţei, familiei, prietenului, mamei, soţului/soţiei, în realitate nemulţumirea are legătură în primul rînd cu tine însuţi, de fapt totul se reduce la tine, la persoana ta. Ceea ce a funcţionat în trecut s-ar putea să nu mai funcţioneze acum, poate că priorităţile tale s-au schimbat, la fel şi dorinţele şi scopurile personale. Gîndeşte-te cum îţi doreşti să arate viaţa ta, stabileşte-ţi scopuri realiste şi elaborează un plan de acţiune precis pentru a le îndeplini.

Ar trebui să-ţi iei un angajament faţă de tine însuţi de a trăi în limitele unui buget atent calculat şi să nu mai arunci banii pe distracţii.

 

CAPRICORN. Nativii din Capricorn vor simţi influenţe în domeniile: călătorii, carieră, spiritualitate, familie, personalitate.

În cazul tău se poate spune că în prima parte a anului 2016 ar fi bine să te duci să-ţi cauţi norocul în lume, pentru că ar putea fi pe undeva departe de locul în care te afli acum.

În a doua parte a anului, începînd cu ziua de 9 septembrie 2016, Jupiter, planeta oportunităţilor şi norocului, se va muta în zodia Balanţă, unde va străluci cu putere în zona carierei tale. Prin urmare, vei beneficia de avantajele acestei planete care aduce expansiunea şi determină oportunităţi norocoase, făcîndu-te să te numeri printre favorizaţii zodiacului pe plan profesional. Pe parcursul acestui an va trebui să încerci să-ţi asculţi mai mult intuiţia, pentru a beneficia în toate ariile vieţii tale. În același timp, lucrurile ar putea să nu meargă aşa cum ţi-ai dori dacă vei încerca să le împingi mai departe, atunci cînd circumstanțele sugerează că nu este momentul potrivit pentru a face acest lucru. Lecțiile pe care Saturn ţi le aduce te vor pregăti pentru următorul ciclu de 28 de ani din viaţa ta.

Trebuie să fii prudent cu privire la a da crezare la tot ce auzi şi de a avea încredere în oricine. Unii oameni poate că îţi vor promite marea cu sarea dar nu vor reuşi să-şi ţină cuvîntul, spre dezamăgirea ta. Ai putea să cazi şi în capcana autoînşelării, să crezi doar ceea ce vrei să crezi, în loc să iei o anumită situaţie aşa cum este. De aceea ar fi bine să obţii şi o opinie obiectivă înainte de a lua decizii de viaţă semnificative.

 

VĂRSĂTOR. Banii, călătoriile, prietenii, educaţia şi spiritualitatea sînt domeniile influenţate de astre pentru nativii din Vărsător.

Jupiter este planeta oportunităţilor şi a norocului, motiv pentru care a doua parte a anului se anunţă a fi una dintre cele mai bune din viaţa ta pe plan financiar. Posibilităţile sînt multiple, poate că vei obţine un bonus financiar important sau o să faci nişte bani grămadă printr-un noroc, impulsionat de ceva de genul unei investiţii sau de încercarea de a fi jucat un bilet la loterie.

În a doua parte a anului norocul tău va avea legătură cu educaţia, străinătatea, călătoriile, mai ales în ceea ce priveşte călătoriile care sînt la mare distanţă de casă. Însă influenţa lui Jupiter se extinde dincolo de sfera călătoriilor. El îţi va stimula curiozitatea şi te va motiva să asimilezi noi cunoştinţe şi să cercetezi alte culturi şi stiluri de viaţă. Te afli într-o perioadă în care ai tendinţa să fii mai serios în ceea ce priveşte prietenia şi viaţa socială. 2016 ar putea reprezenta un an în care vor fi testate relaţiile de prietenie şi doar cele care au profunzime, care sînt bazate pe încredere, respect şi loialitate vor reuşi să supravieţuiască.

Vei avea parte, de asemenea, de un an plin de idei creatoare, inedite, dacă îţi vei descătuşa curiozitatea şi îţi vei permite să laşi mintea să hoinărească în alte direcţii. Într-un plan mai practic, este recomandat ca în 2016 să fii mai atent cu ceea ce spui sau scrii. Eşti susţinut astral pentru a te debarasa de obiceiurile proaste care se repercutează în mod negativ asupra vieţii tale şi în mod special asupra sănătăţii.

 

PEŞTI. Peştii sînt influenţaţi de zodii în relaţii, bani, carieră, prieteni şi spiritualitate. Primele opt luni să fie printre cele mai bune din viaţa ta pentru dragoste şi relaţia de cuplu. Dacă eşti gata să avansezi o relaţie sentimentală la un nivel superior sau dacă te afli în căutarea unui partener alături de care să-ţi trăieşti viaţa, dorinţa ta s-ar putea îndeplini în aceste luni. Nici că se putea să-ţi doreşti un tranzit mai bun pentru relaţiile tale.

Este posibil să primeşti o moştenire, să obţii un bonus financiar important sau să faci bani grămadă printr-un noroc neaşteptat, impulsionat de ceva de genul unei investiţii sau de încercarea de a fi jucat un bilet la loterie. Dacă simţi că încă mai ai mult de lucru pentru a-ţi îndeplini obiectivele, fă din asta o prioritate în acest an. Dacă vei fi organizat, perseverent şi vei fi dispus să munceşti din greu, Saturn te va recompensa pe măsură. Chiar dacă răsplata nu va fi imediată, acţiunile tale vor produce rezultate în timp. Nu vei mai beneficia de o asemenea oportunitate de a avansa social, aşa că nu este indicat să iroseşti darul universului.

Tendinţa generală pe termen mai îndelungat este de a intra în contact cu oameni importanţi, foarte influenţi, dar şi cu unele persoane care dispun de capacitatea de a-ţi transforma viaţa într-un fel sau altul.

Sursa: 2016.horoscopbun.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40