CEDO i-a făcut să le tremure curul de furie

Potrivit publicaţiei culturavietii.ro, pe 9 Iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Chapin şi Charpentier contra Franţa (nr. 40183/07). Reclamanţii contestau decizia instanţelor franceze de a anula o căsătorie încheiată în anul 2004 între doi bărbaţi, prin violarea legii franceze de atunci, care nu permitea ca două persoane de acelaşi sex să se căsătorească.

În decizia luată în unanimitate, CEDO decide că nu poate permite dreptul juridic la mariaj pentru cuplurile de acelaşi sex, nici sub dreptul la respectul pentru viaţa privată şi de familie (art. 8), nici sub dreptul de a se căsători şi a fonda o familie (art. 12). Mai precis, noua decizie confirmă o serie de alte hotărîri, iar în particular reaminteşte că:

• Problema căsătoriei între persoane de acelaşi sex este „subiect al legilor naţionale ale Statelor contractante” (§ 36, cu referire la decizia din cauza Schalk şi Kopf c. Austria (nr. 30141/04);
• Articolul 12 confirmă conceptul tradiţional de căsătorie, care este uniunea între un bărbat şi o femeie şi „nu impune asupra guvernelor Statelor contractante o obligaţie de a oferi cuplurilor de acelaşi sex acces la căsătorie„ (§ 36, cu ref. la decizia din cauza Gas şi Dubois c. Franţa, nr. 25951/07, § 66);
• Articolul 12 „nu poate fi interpretat ca impunînd asupra guvernelor Statelor contractante o obligaţie de a oferi cuplurilor de acelaşi sex acces la căsătorie” (§ 39). Această reamintire a recentelor decizii din cauzele Hämäläinen c. Finlanda (nr. 37359/09) şi Oliari şi alţii c. Italia (nr. 18766/11 şi 36030/11) are un impact puternic deoarece recunoaşte limitele teoretice ale interpretării dreptului la căsătorie;
• Cu privire la dreptul la respectul pentru viaţa privată (garantat sub art. 8) şi la principiul non-discriminării (art. 14), „Statele sînt (…) libere (…) să restricţioneze accesul la căsătorie la cuplurile de sexe diferite”, (cu referire la decizia din cauza Schalk şi Kopf , § 108 şi Gas şi Dubois, § 66);
• Statele „se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la statutul exact conferit de mijloacele alternative de recunoaştere” a relaţiilor de acelaşi sex şi a diferenţelor între acestea şi drepturile şi obligaţiile conferite de căsătorie (§ 58).

Gregor Puppinck, directorul Centrului European pentru Lege şi Justiţie, un ONG juridic cu sediul la Strasbourg, salută decizia ca fiind „interpretarea corectă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului” şi precizează că „problema căsătoriei între persoane de acelaşi sex împinge Curtea la limita abilităţii sale de a interpreta Convenţia. Această limită este marcată de însăşi formularea tratatului (Convenţiei) şi de voinţa explicită a majorităţii Statelor membre”.

Din cele 47 de state semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, doar 12 recunosc „căsătoria” între persoane de acelaşi sex. Articolul 12 al Convenţiei stipulează că„Începînd cu vîrsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.” Puppinck mai apreciază, făcînd referire la repetatele încercări ale grupurilor juridice favorabile lobby-ului homosexual de a forţa o decizie favorabilă lor din partea Curţii pe motivul unei „evoluţii” a societăţii, că „deşi este potrivită aplicarea Convenţiei la schimbările din societate, dimpotrivă, este total nepotrivit să se pretindă schimbarea însuşi conţinutului Convenţiei”.

Trebuie să recunoaştem că, prin această decizie, CEDO le-a aplicat cuplurilor homosexuale care-şi doreau legalizată „căsătoria” o lovitură dură în faţă, nu pe la spate, făcîndu-i să le tremure curul de furie. Îşi dă seama cineva ce-o fi în sufletele răvăşite ale lui Mircea Surdu, directorul Televiţiunii Moldova 1, şi partenerului său de zbenguieli homosexuale nevinovate şi pasionale?