Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Precedentele funeralii regale din Regatul Unit, marcate de reculegere si fervoare

Precedentele funeralii regale organizate în Marea Britanie după cel de-Al Doilea Război Mondial, înaintea celor dedicate Reginei Elisabeta a II-a, care au loc Luni, au fost evenimente grandioase, populare sau intime, informează AFP, scrie AGERPRES.

Omagiu silenţios adus Regelui George al VI-lea

Pe 6 Februarie 1952, Regele George al VI-lea a murit subit în urma unei tromboze coronariene, la vîrsta de 56 de ani. Funeraliile de stat au avut loc pe 15 Februarie. Sicriul său, plasat pe un afet de tun şi drapat cu un steag alb presărat cu steme reprezentînd lei, a fost tras de 150 de militari din Marina Regală.

Sicriul Suveranului, supranumit "Regele cel bun" şi devenit monarh în pofida propriei voinţe după abdicarea fratelui său mai mare, Edward al VIII-lea, a fost condus de la Westminster la Gara Paddington pentru a fi transportat pînă la Castelul Windsor şi Capela Saint George, unde a avut loc înmormîntarea.

Cortegiul funerar a avut nevoie de mai mult de trei ore pentru a parcurge acest traseu. Numeroşi oameni au asistat la ceremonie, în tăcere, pe trotuarele londoneze acoperite de ceaţă. Clopotul din Big Ben a răsunat de 56 de ori, pentru a marca vîrsta Suveranului.
Sicriul a fost urmat în acea procesiune de trăsura fiicei sale Elisabeta a II-a, devenită Regină la 25 de ani şi care a aflat vestea despre moartea tatălui ei în timp ce se afla într-o vizită oficială în Kenya.

Un an mai tîrziu, pe 24 Martie 1953, mama lui George al VI-lea, Regina văduvă Mary, a murit la vîrsta de 85 de ani. Timp de două zile, peste 120.000 de britanici i-au adus un ultim omagiu la Westminster.

Lordul Mountbatten, considerat erou după ce a fost asasinat

Pe 27 August 1979, Lordul Mountbatten, verişor al Reginei şi ultimul Vicerege al Indiei, a fost ucis de explozia unei bombe plasate pe iahtul său de Armata Republicană Irlandeză (IRA).

Asasinatul i-a bulversat pe locuitorii din Regat: Louis Mountbatten, amiralul Flotei britanice din Al Doilea Război Mondial, ajuns între timp la 79 de ani, era totodată unchiul prinţului Philip şi mentorul prinţului de Wales, Charles.

Pe 5 Septembrie, în faţa mai multor sute de mii de oameni reuniţi pe străzile din Londra, detaşamente din toate forţele militare britanice, precum şi marinari americani, soldaţi francezi, canadieni, indieni şi birmanezi i-au adus un ultim omagiu grandios.

După slujba religioasă de la Westminster, o escortă formată din şase maşini de luptă blindate au condus sicriul la Gara Waterloo şi l-au depus la Romsey, unde fostul amiral îşi doarme somnul de veci cu faţa spre mare.

Fervoare populară pentru Diana

Moartea prinţesei de Wales, petrecută pe 31 August 1997, la Paris, în urma unui accident de automobil, a avut parte de o mediatizare la nivel mondial. Regina a fost criticată pentru că a întîrziat să reacţioneze după decesul "Prinţesei poporului". Peste 1 milion de buchete de flori au fost depuse în faţa reşedinţei sale, Kensington Palace.

Organizarea funeraliilor a reprezentat o adevărată problemă. După divorţul ei de prinţul Charles, Lady Di nu mai avea dreptul să deţină titlul de Alteţă Regală şi nici dreptul la funeralii naţionale.

Pe 6 Septembrie, aproape 1 milion de persoane au asistat la trecerea cortegiului funebru, într-o tăcere profundă marcată de plînsete.

Cu capetele plecate, fiii prinţesei Diana, William şi Harry, au mers în urma sicriului pînă la Abaţia Westminster, urmăriţi de 2,5 miliarde de telespectatori din lumea întreagă.
Prinţesa Diana a fost înmormîntată în cavoul familiei Spencer, situat pe domeniul din Althorp, o localitate din centrul Angliei.

101 minute de bătăi de clopot pentru Regina-mamă

La doar şapte săptămîni după moartea fiicei sale mai mici Margaret, Regina-mamă Elizabeth a murit în somn la vîrsta de 101 ani, pe 30 Martie 2022.

Sicriul Reginei-mamă, considerată un simbol al rezistenţei împotriva naziştilor, a fost condus la Westminster, unde peste 200.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu timp de patru zile.

Funeraliile au avut loc pe 9 Aprilie. Clopotul principal al Abaţiei Westminster a bătut timp de 101 minute. Peste 1 milion de persoane s-au reunit de-a lungul traseului de 37 de kilometri parcurs de cortegiul funerar pînă la Windsor, unde Regina-mamă a fost înmormîntată alături de soţul ei, Regele George al VI-lea.

Omagiu adus Prinţului Philip: singurătatea unei Regine

Prinţul consort Philip, soţul mult iubit al Reginei britanice timp de 73 de ani, a murit în dimineaţa zilei de 9 Aprilie 2021, cu două luni înainte să împlinească vîrsta de 100 de ani.

Ducele de Edinburgh anunţase încă din timpul vieţii că dorea "să plece discret" din această lume, fără funeralii naţionale. Pe 16 Aprilie, sicriul său a fost transportat la Castelul Windsor şi depus la Capela Saint George de un vehicul militar Land Rover.
Din cauza restricţiilor sanitare asociate pandemiei de COVID-19, doar 30 de membri ai Familiei Regale au asistat la acea ceremonie, care a fost transmisă de posturile de televiziune.
Imaginea Reginei Elisabeta a II-a, îmbrăcată complet în negru, purtînd o mască sanitară şi aşezată singură pe o bancă din interiorul abaţiei, a impresionat profund opinia publică. Presa din Regatul Unit a relatat că Suverana, de obicei impasibilă în timpul apariţiilor sale publice, a fost văzută de această dată ştergîndu-şi de mai multe ori lacrimile de pe chip.