Azi, eu chiar ştiu nişte lucruri care sînt adevărate, fapt confirmat de viaţă şi soartă. Azi, eu chiar ştiu că în această lume nimic nu este întîmplător. Toate ţi se dau şi ţi se trimit dintr-o anumită cauză, datorită sau în pofida a ceva. Nimic şi nimeni nu este întîmplător – cineva e dat pentru a te deştepta, iar altcineva – pentru a te face să ridici capul, să prinzi la curaj şi să înţelegi că tot tunelul, oricît de lung, are lumină la capăt.

În urma unui concurs de împrejurări, mai puţin fericit, s-a făcut că deja şapte ani eu circul la serviciu în capitală de la Căuşeni. Dimineaţa vin şi seara mă întorc. Mulţi fac ochii mari cînd aud de acest lucru, dar numai aşa pare straşnic, pentru că omul chiar are mare potenţial şi se deprinde cu de toate. La început părea că e doar o măsură temporară, dar bine se ştie că „nimic nu este mai stabil decît cele vremelnice”. Cu foarte mici excepţii, în toţi aceşti şapte ani de regulă mă deplasez cu ruta Carahasani-Chişinău, gestionată şi administrată de un carahasanean de treabă şi cumsecade, Eugen Talchiv. Poate dacă nu era acest băiat, nu puteam spune cu atîta uşurinţă despre cum te deprinzi cu drumul, care nu întotdeauna este o povară etc. Nu e povară deatîta că e Jenică, altfel sigur ar fi fost mult mai grea şi mai complicată această obligaţie.

Jenică, pentru că rar cine i se adresează altfel, este modelul de om care face sărbătoare doar numai cu prezenţa sa. Atîta energie pozitivă şi sufletism are omul acesta în el şi o împarte cu atîta generozitate celor din jur că greu îţi vine să crezi că azi, în aceste vremuri grele şi complicate, se poate întîmpla. Eu l-am cunoscut într-o perioadă deosebit de cumplită prin care treceam pe-atunci. Nu ştiu cum se făcuse că se produceau în lanţ trădări, înşelăciuni, dezamăgiri, porcării de tot felul şi culoarea. Şi iată în această cloacă demoralizantă, o putere, care nu de noi depinde, s-a gîndit că e destul şi la Autogara din Chişinău l-a scos în cale pe Jenică. Jenică care are atîta înţelegere şi înţelepciune autentică cît n-au o droaie din vorbitorii cu simbrie de pe la TV, care are caracter, dar şi un rîs sănătos şi sincer, aşa cum le face de fapt pe toate. Cu sinceritate şi fără jumătăţi de adevăr. Pe fundalul unei perioade destul de urîte acest Jenică apăruse ca o revelaţie. Ca o descoperire şi o speranţă – că nu-s chiar toate într-atîta de proaste şi urîte, şi dacă se mai întîlnesc aşa oameni înseamnă că şanse mai există să rămînem oameni şi nu altfel.

Şi de atunci se ţine o prietenie, practic o frăţie. De sînge să fi fost nu ştiu dacă ne înţelegeam mai bine. Azi îmi pare că ştiu de cînd lumea satul Carahasani şi pe Jenică. Îi apreciez tot ce face şi îmi pare că tot ce ţine de el este ireproşabil. Vreau foarte mult să-i meargă bine mereu şi oriunde, să-i trăiască mult şi cu noroc soţia şi copiii, rude şi prieteni, pentru că merită tot ce e frumos. Fratele meu Jenică, trimis de Dumnezeu într-o gară aglomerată ca un semn că în bine trebuie să crezi pînă la urmă şi că acesta poate apărea de unde nici nu te aştepţi.

În ultima duminică din octombrie în Moldova se sărbătoreşte Ziua automobilistului şi drumarului. Cînd le spunem mulţi ani şi drum uşor celor cununaţi cu traseul şi care au făcut din volan meseria vieţii. Şi atunci cînd cu acest prilej se vor organiza mai multe evenimente festive, Baza de transport auto BTA-7 din Ştefan Vodă merită cuvinte frumoase, inclusiv pentru mulţi colaboratori ai săi. În special mă refer la Eugen Talchiv şi Igor Cujbă, care sînt o mîndrie pentru această întreprindere. Pentru că în şapte ani, băieţii aceştia au demonstrat doar profesionalism, care costă prea puţin dacă nu vine la pachet şi cu multă omenie şi cumsecădenie. Cale uşoară să aveţi, fraţilor, cu multă lumină verde şi pericole oarbe, care să nu vă găsească niciodată.

Lilia GRUBÎI