Elvetia este in pragul colapsului sanitar: Renunta la resuscitari, iar pacientii virstnici nu vor mai fi dusi la reanimare

Cu o medie de aproape 6.000 de cazuri în ultimele zile, în Elveția spitalele din cele mai afectate zone încep să nu mai aibă unde să interneze pacienții în stare gravă. Spitalele Universitare din Geneva au făcut apel la voluntari cu instruire medicală și la personalul pensionat pentru a ajuta la îngrijirea numărului record de pacienți pe care îl așteaptă în următoarele zile.
Autoritățile sanitare estimează că locurile la ATI vor ajunge la saturație între 6 și 18 Noiembrie.
Se apropie, așadar, acel moment în care trierea se va face la sînge. În cazul lipsei paturilor la terapie intensivă, nu va mai fi făcută nici o resuscitare, arată planul pentru astfel de situații.
Pacienții în vîrstă de peste 85 de ani și cei de peste 75 de ani cu boli grave și supraviețuire estimată la mai puțin de 24 de luni nu vor mai fi internați la reanimare.
Alexandru Dobrinov, medic român stabilit în Elveția, a explicat, la Digi24, că situația încă nu este la limită, dar că în două – trei săptămîni, dacă curba de infectare va crește în ritmul actual, măsurile prevăzute în acest plan ar urma să se aplice.
"Avem foarte multe cazuri de infectare, s-au mărit exponențial în două săptămîni. Explicația pentru această situație este că măsurile de protecție au fost ridicate, se trăia în mod normal, la evenimentele sportive, stadioanele și sălile de sport permiteau ocuparea a două treimi din locuri. Au fost evenimente culturale, se relaxase foarte mult situația. Au fost foarte multe contaminări, situația a scăpat de sub control”, a povestit medicul.
El a precizat că documentul a fost emis în Martie de Academia Medicală din Elveția, dar a fost publicat acum din cauza situației pandemice.
"Aceste măsuri erau prevăzute a se aplica în caz de război, de catastrofă aeriană, cînd se preciza că trebuie făcut un triaj dacă nu mai sunt paturi la terapie intensivă. Triajul nu ține de vîrstă, acolo scrie că ceea ce contează este speranța de viață după resuscitare, dar e specificat că speranța de viață ține și de vîrstă", a explicat Alexandru Dobrinov.












