În dimineaţa zilei de 15 ianuarie, cînd s-a întîmplat odiosul accident de la Todireşti, care a luat într-un moment viaţa a cinci persoane, m-au sunat mai mulţi colegi. Aceştia, de cum au aflat tragica noutate, s-au gîndit în primul rînd la faptul că era vorba de segmentul de timp şi de traseu cînd vin eu dimineţile la serviciu de la Căuşeni spre Chişinău. Or, chiar ştiind (pentru că-şi cîştigă pîinea din informaţie) că n-aveam eu treabă cu nefasta întîmplare, oricum au sunat să se convingă încă o dată şi pentru orice eventualitate că n-a intervenit nimic, totul e în regulă şi n-am păţit nimic. Spirtul de colegialitate şi prietenie corporativă mai există încă.

În acea zi de luni aveam liber pentru un week-end lucrat şi eram acasă, dar m-am gîndit imediat la fratele Jenică, cu care vin de obicei la muncă. Din primele surse care apăruse pe net, ştiam detaliile accidentului, dar, după principiul „sfecla iepuraşului”, îl telefonez să mă conving şi eu că e ok. Iar acela cu glas sugrumat îmi spune că s-a întîlnit pe drum cu acel Audi care venea pe contrasens: „Eram pe lîngă Moldcarton şi maşina deja venea cu o viteză nebună pe contrasens, nu ştiu cum am reuşit să cîrnesc într-o parte şi am scăpat întreg. Dar i-am văzut de-aproape şi clar chiar faţa acelui şofer - cu un zîmbet ciudat, de parcă într-o batjocură faţă de această lume, pe care avea s-o lase cîteva minute mai tîrziu, mai luînd cu sine şi nişte suflete nevinovate. Un moment…îţi închipui…un moment (!) să fi întîrziat cu reacţia şi Dumnezeu ştie ce s-ar fi întîmplat. Ce mai e şi cu puterea unui moment cîteodată…”

Ce să zic, cu anii înţeleg şi eu tot mai mult şi mai bine forţa clipei. Fiecare secundă poate schimba viaţa, uneori cardinal sau fatal. Sîntem peste şapte miliarde pe această planetă. Cineva se trezeşte, iar altcineva abia se culcă. Cineva şi-a sărutat pentru prima dată omul iubit, altcineva – pentru ultima. Cineva urlă neomeneşte de disperare lîngă un pat de spital, iar altcineva, în altă parte plînge de fericire.

S-ar putea să fie că în această clipă cînd scriu aceste rînduri a murit cineva de care nimeni nu-şi va aminti vreodată, iar în altă parte s-a născut cineva care va duce după sine zeci de mii de oameni. Cineva a fost părăsit, altcineva stă pe o muchie de deznădejde, cineva minte ori fură, altcineva salvează o viaţă. Cineva termină de scris o carte, care va îndrepta pe calea cea dreaptă sute de mii de oameni, altcineva face o mîrşăvie care va intra în manualele de istorie.

Cineva întîlneşte zorile cu viitoarea soţie, altcineva pleacă ca să nu se mai întoarcă niciodată, lăsînd o inimă zdrobită care nu se va mai recupera nicicînd. Cineva pleacă departe, lăsînd ce are mai scump acasă, iar altcineva s-a întors, dar încă nu ştie că va găsi o clasică trădare, de toată ruşinea.

Cineva bea pentru dragoste, altcineva – din cauza ei. Cineva visează, cineva triumfează, iar altcineva îşi linge rănile. Cineva e într-un moment cu stea norocoasă, iar altcineva, dimpotrivă, cu mare ghinion. Cum se va face alegerea ori, mai corect, selectarea naturală? Pentru că, vorba lui Bulgakov, „Annuşka a vărsat deja uleiul”, iar un bezmetic X a îmbrăcat zîmbetul diabolic şi tocmai a ieşit în viteză pe contrasens.

Ce-am vrut să spun scriind aceste rînduri: viaţa noastră toată constă din momente. Fiecare moment este important în felul său, de aceea chiar merită să fie apreciată orice clipă. Mai ales momentele fericite, acestea se întîmplă mai rar, de unde şi sînt mai preţioase.

Lilia GRUBÎI