Demnitatea şi decadenţa preşedinţilor. Petru Lucinschi, un model de ex-preşedinte

Autor: Mihai CONŢIU

În modelul democratic autentic din SUA, foştii preşedinţi, iar aici vorbesc despre cei în viaţă, devin repere morale şi politice nu doar pentru întreaga societate americană, ci şi pentru preşedinţii aflaţi succesiv în funcţie. În situaţii deosebite pentru ţară, preşedintele în exerciţiu nu ezită să se consulte cu predecesorul sau predecesorii săi.

După încheierea mandatului, fostul deja preşedinte al americanilor nu concepe că este moral, logic şi corect din perspective politice să-şi dorească să mai aibă o funcţie politică oficială activă, să devină senator, de exemplu, atîta vreme cît a deţinut funcţia supremă în stat. Este absurd să-şi dorească o funcţie inferioară celei deţinute, iar asta în contextul în care a exercitat obligatoriu, în majoritatea cazurilor, aceste demnităţi care l-au propulsat în fotoliul prezidenţial.

O dată cu încheierea mandatului, în materie de politică, un preşedinte a făcut şi a spus americanilor absolut tot ceea ce a putut şi ştiut în toate etapele devenirii lor politice pînă la alegerea lor în funcţia supremă în stat. Asta nu înseamnă, însă, că devin inutili, ci extrem de preţioşi prin experienţa acumulată. Astfel, cei mai mulţi dintre ei efectuează turnee naţionale şi internaţionale. În contextul acestora participă la simpozioane, sesiuni de comunicări, congrese etc., la care ţin discursuri, fac rapoarte sau prezintă analize la universităţi prestigioase, fundaţii renumite, forumuri internaţionale ş.a.m.d.

Preşedinţii din „Moldova, ţară de minune”

În R. Moldova, ne aflăm la cel de-al patrulea preşedinte în funcţie. Dintre primii trei – Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi Vladimir Voronin –, singurul care a înţeles moralitatea şi demnitatea obiceiului foştilor preşedinţi americani, care nu pot admite să mai facă politică activă după încheierea mandatului, a fost Petru Lucinschi.

Primul preşedinte, Mircea Snegur, după eşecul recîştigării unui nou mandat prezidenţial, n-a rezistat tentaţiei de a-şi continua activitatea politică activă. A eşuat lamentabil cu fosta formaţiune Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PCRM) al cărei preşedinte a fost. Ulterior, a intrat în anonimat politic total ca preşedinte de onoare al Partidului Liberal de atunci rezultat în urma fuziunii PCRM cu Uniunea Social-Liberală "Forţa Moldovei" şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat.

Cel de-al treilea preşedinte, Vladimir Voronin, după două mandate prezidenţiale, nu a înţeles cît de degradant şi lipsit de demnitate politică şi socială a fost şi este încăpăţînarea de a fi deputat simplu, după ce a deţinut funcţia supremă în stat. Nici acum nu înţelege cît îşi automutilează imaginea morală de politician în contextul în care, deputat fiind, este pus la colţ de cei pe care pînă mai ieri îi considera nedemni să discute cu ei. Indiferent de popularitatea de care se bucură Voronin, calitatea sa actuală tot decădere şi lipsă de demnitate este! Aici este de menţionat faptul că averile lui Voronin sînt cu mult mai mari decît cele ale lui Snegur şi Lucinschi. Deci, Voronin nu de grija ţării luptă, ci pentru păstrarea bogăţiilor neruşinate într-o ţară atît de săracă.

UE, R. Moldova, Petru Lucinschi şi Rusia

Nu greşim deloc dacă afirmăm că Petru Lucinschi este un model de ex-preşedinte. Perioada cît a fost şef al statului a avut părţi nefaste care nu-i pot fi reproşate decît într-o foarte mică măsură. Să ne amintim de criza economică din Rusia din anul 1998 (criza rublei), de dependenţa economică, comercială aproape totală de Rusia…

După ce i-a expirat mandatul de preşedinte, Lucinschi a înţeles cît de demn şi curajos este să nu se mai implice în politică. Alta este situaţia în care egocentricul preşedinte Voronin nu a înţeles că o consultare permanentă cu predecesorul său, Lucinschi, ar fi fost mai preţioasă şi eficientă decît toate sugestiile consilierilor pe care i-a avut vreme de opt ani. Lucinschi a urmat modelul democratic şi moral din SUA, iar Voronin a dorit să se transforme pe sine în model şi a eşuat amarnic.

Petru Lucinschi iese rareori în spaţiul public, iar cînd o face ne demonstrează că este un fost politician versat, un om ale cărui sfaturi sînt preţioase pentru societate, dar şi că este o personalitate a timpurilor actuale. Ne-a demonstrat acest lucru şi în seara zilei de Vineri, 20 Iunie, invitat fiind în studioul emisiunii „Fabrika” de la „Publika” TV.

Nici unul din foştii preşedinţi şi actualul nu are experienţa şi luciditatea politică ale lui Lucinschi, un om care cunoaşte Rusia cel mai bine, care i-a cunoscut sau a fost în preajma unor mari lideri ruşi. În emisiunea amintită, s-a discutat despre etapele decisive parcurse de R. Moldova în contextul integrării europene. Vorbind despre progresul democratic, despre destinul european al ţării, Lucinschi a amintit şi despre o serie de inconsecvenţe ale clasei politice în acest proces (sigur că poate fi o aluzie şi la duplicitatea guvernării comuniste), dar şi despre factorii externi, din imediata apropiere – situaţia din Ucraina, Transnistria, Rusia etc.

Şi în opinia lui Lucinschi, integrarea europeană a R. Moldova este o necesitate şi un proces ireversibil, spunînd că chiar şi Rusia s-a împăcat cu această idee. Ex-preşedintele a făcut un apel justificat la calm, la multă prudenţă în raport cu paşii politici pe care trebuie să-i facă actualii lideri politici din R. Moldova, mai ales în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE. Statutul de neutralitate, în opinia lui Lucinschi, este o necesitate pentru Moldova, mai cu seamă că mai sînt state neutre, nemembre ale NATO, cum este Austria sau Finlanda, care fac parte din UE. Neutralitatea este şi o condiţie ca Moldova să aibă relaţii diplomatice şi economice fireşti cu UE, dar şi cu Rusia, în mod tradiţional.

Constant, Lucinschi invocă respectarea obligatorie şi aplicarea legislaţiei şi Constituţiei, iar aici este vorba şi despre tentativele separatiste, extremiste, dar şi dreptul conducerii ţării şi Parlamentului de a decide parcursul european al ţării. Integrarea europeană a ţării (ca şi multe alte acţiuni decisive pentru viitorul Moldovei) trebuie decisă de cei competenţi şi desemnaţi de popor prin alegeri, nu prin referendumuri la subiecte ale căror esenţe nu pot fi percepute de populaţie, căci pentru aceasta sînt şi aleşi deputaţii şi Guvernul pe care-l formează majoritatea. Prin lege, Guvernul are dreptul să semneze Acordul de Asociere cu UE şi Parlamentul să-l ratifice.

„Pînă acum ni s-a impus din afară ce să facem, acum noi sîntem cei care putem decide, mai ales că sîntem şi încurajaţi, aşteptaţi. Ne ducem în Europa păstrînd relaţii bune cu Rusia”, a spus Lucinschi.

O observaţie pertinentă făcută de Lucinschi se referă şi la opţiunile pro-europene majoritare şi pro Uniunea Vamală a unora. În acest context Lucinschi a amintit despre cele peste două miliarde de euro acordate Moldovei, din care 56% sînt granturi, bani nereturnabili UE, despre sutele de proiecte europene de investiţie în Moldova – drumuri, învăţămînt, medicină, alimentarea cu apă la sate, reforma justiţiei etc. –, despre faptul că în majoritatea teritoriului Moldovei se simte prezenţa benefică şi de modernizare a UE. Dacă refuzăm aceste ajutoare ale UE, cu ce umplem aceste goluri şi de unde?

Presiunile anti-europene continuă

Petru Lucinschi crede că Rusia s-a împăcat cu ideea că destinul R. Moldova este Europa, mai ales că acum, crede domnia sa, această ţară este prea ocupată cu Ucraina pentru a mai reuşi să împiedice semnarea Acordului de Asociere. Cu toate acestea, acţiunile anti-europene ale unor forţe ruseşti continuă. În aceste momente, chiar îţi vine să întrebi: Dragă Rusia, de ce ne aduci atîtea patimi, căci nu ţi-am făcut nimic?

În cadrul celui de-al treilea Forum Uniunea Europeană – R. Moldova, desfăşurat în perioada 19-20 Iunie la Bălţi, preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, printre altele, a declarat că ,,procesul de integrare europeană trebuie să fie înţeles şi acceptat atît în Chişinău, cît şi în alte zone ale Republicii Moldova şi, pe termen lung, chiar şi în Tiraspol”.

Legîndu-se de acest aspect, agenţia de ştiri „REGNUM” din Rusia scrie că regiunea transnistreană şi Găgăuzia trebuie exceptate de la parcursul european, conform „aspiraţiilor acestor regiuni”. ,,Transnistria nu a participat la negocierile privind un acord de asociere cu UE şi nu intenţionează să adere la zona de comerţ liber în cadrul acestui acord. În acelaşi timp, în conformitate cu estimările autorităţilor transnistrene, crearea unei zone de liber schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană va perturba situaţia economică critică a Transnistriei”.

În acest context, la sfîrşitul săptămînii trecute, Evgheni Şevciuk, liderul de la Tiraspol, a declarat într-un interviu următoarele: „Dacă sîntem de acord că viaţa este cel mai valoros lucru, atunci, în opinia noastră, nu putem fi obligaţi, nu putem fi o rezervaţie în centrul Europei, nu va avea loc un sfîrşit bun. Vom obţine independenţa şi vom trăi într-o ţară prosperă paşnică.”

Despre ameninţările lui Mihail Formuzal cu „independenţa Găgăuziei” în cazul semnării Acordului de Asociere se ştie, iar apelul făcut de Lucinschi la aplicarea legilor ţării în această conjunctură este cît se poate de actual, oportun.

Da, are dreptate Petru Lucinschi atunci cînd afirmă că pînă acum au dictat Moldovei ce să facă alţii din afară, dar acum ţara se află în situaţia în care îşi poate decide singură viitorul european, mai ales că avem atîtea încurajări şi atît sprijin.

„Moldova are o perspectivă europeană. Moldova a fost mereu parte a istoriei europene. Moldova este şi viitorul istoriei europene. Germania susţine Republica Moldova şi vrem să vă ajutăm să modernizaţi ţara voastră”, a spus ministrul federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Gerd Müller, felicitînd R. Moldova pentru realizările sale în parcursul european, cu prilejul celui de-al treilea Forum Uniunea Europeană – R. Moldova, desfăşurat în perioada 19-20 Iunie la Bălţi. Ce trebuie să facem, aşadar, în continuare? Să urmăm sfatul oamenilor înţelepţi. Pentru că-i avem, totuşi!