Autor: Vasile STATI, doctor habilitat în ştiinţe istorice 

Pe cine irită şi ce-i rău, dacă moldovenii vor şti, că meleagul lor străbun cu dulcele nume Moldova a fost cîndva o ţară independentă? Ce-i rău, dacă moldovenii vor şti că pe înaltul scaun al ţării s-au urcat 96 de domnitori? Cui ar face rău, dacă moldovenii vor şti că sarmana Moldovă a fost călcată în picioare de atîţia năvălitori barbari sau ocupată vremelnic cînd de un vecin, cînd de altul şi că bucăţi din trupul ei au fost furate...
C.Mihăescu-Gruiu. Bucureşti, 1998

Ţara Moldovei, Terra Moldaviae, Земля Молдавская, Moldavia potrivit gramotelor oficiale moldoveneşti, şi-a făcut apariţia şi s-a statornicit la răsărit de Carpaţi la mijlocul veacului XIV pe baza unor voievodate răzleţe din văile rîurilor Bistriţa, Moldova, Suceava, afluenţi de dreapta ai Siretului. «În aceste limite s-a constituit nucleul iniţial al Statului Moldovenesc. În aceste graniţi s-a format nucleul primar al poporului moldovenesc. Ulterior Ţării Moldovei şi comunităţei etnosociale – a moldovenilor le va reveni rolul de frunte în reunirea într-un tot întreg a altor teritorii dintre Nistru şi Carpaţi şi la consolidarea poporului moldovenesc pe sama locuitorilor din alte ţinuturi ale ţării» (P.Parasca, 1991).

Procesul de zămislire şi afirmare a statalităţii moldoveneşti este fixat în letopiseţele şi actele oficiale din acea perioadă. Cronica curteanului ungur Ioan Kukullo consemnează pentru anul 1359, «chiar mai înainte», că «regele Ungariei Ludovic de Anjou întreprindea aproape în fiecare an expediţii împotriva rivalilor şi rebelilor, mai adesea contra rachenos et moldavos» (împotriva sîrbilor şi a moldovenilor).

În martie 1360 regele Ungariei întăreşte feciorilor lui Dragoş cîteva sate din Maramureş ca recompensă pentru participarea la expediţiile întreprinse «mai ales pentru restaurarea ţării noastre moldovene» («restauratione terre nostre moldauane»). Dacă se recunoaşte documentar că la 1359 – 1360 regele Ludovic de Anjou organiza aproape în fiecare an expediţii «contra moldovenilor» pentru «restaurarea»– readucerea sub stăpînirea Ungariei – a «ţării moldovene», este firesc să deducem că Ţara Moldovei exista de acum la începutul anului 1359, cel puţin. Altfel ce rost ar fi avut campaniile războinice ungureşti la răsărit de Carpaţi?

Primul domnitor, după moda poloneză - господар şi воевод al Ţării Moldovei a fost Bogdan I (1359 - 1365). Mărturii despre funcţionarea cancelariei Statului Moldovenesc le avem de mai tîrziu. Prima gramotă domnească ajunsă pînă la noi este iscălită la 1.05.1384 de Petru I Muşat, care se intitula Petrus waiwoda, dei gratia, dux Terre Moldaviae.

Într-o perioadă relativ scurtă, pînă la începutul secolului al XV-lea, Ţara Moldovei (Земля Молдавская în majoritatea covîrşitoare a gramotelor î limba slavonă) şi-a întins marginile, iar moldovenii şi-au extins stăpînirea spre răsărit - pînă la Nistru, spre miazăzi - pînă la Marea Neagră. După cum ne spune D.Cantemir, la nord hotarul Moldovei se intindea pe pantele Carpaţilor Păduroşi, cuprinzînd întreaga Bucovină cu ţinutul Cernăuţi pînă la rîurile Ceremuş şi Colacin. Nistrul pînă la liman separa Ţara Moldovei de ceea ce pînă la sfîrşitul veacului XVIII se numea Дикое поле sau панская Украина pînă la Iagorlîc şi ханская Украина la sud de acest afluent al Nistrului. Carpaţii Răsăriteni formau graniţa Moldovei dinspre Transilvania. Rîul Milcov de la Curbura Carpaţilor pînă Dunăre, mai tîrziu, din pricina culoarului unguresc, va despărţi întotdeauna Moldova de ţara basarabilor/Ungrovlahia sau, cum s-a mai numit ea - Muntenia.

Acestea au fost hotarele istorice ale Statului Moldovenesc din veacul XIV pînă în 1940.

«Împrejmuită de Dumnezeu pe trei laturi cu ape de hotar, iar pe a patra cu un şir de munţi îmbrăcaţi în armura veşnic verde a codrilor de nepătruns» (C.Mihăescu-Gruiu, 1998), Moldova părea să fie bine ocrotită. Însă coridorul dintre Curbura Carpaţilor şi gurile Dunării a devenit ceea ce istoricul moldovan Gr.Ureche a numit «calea răotăţilor». Veacuri în şir prin această trecătoare, deci şi prin pămînturile Moldovei, au puhoit spre Balcani şi spre Europa de Sud slavii, bulgării de pe Volga, ungurii, mongolo-tătarii...

Din secolul al XV-lea trece şi un al drum al năpastelor - de la sud spre nord, bătătorit de hoardele otomane spre Polonia, mai ales după ce turcii au cotropit Balcanii şi ţara basarabilor/Ungrovlahia, prefăcînd Dunărea în «rîu turcesc».

«Apogeul Moldovei» (N.Iorga), avîntul şi afirmarea ei definitivă în familia statelor europene influente au avut loc în vremea domniei lui Ştefan III cel Mare (1457 - 1504). Despre această perioadă de glorie a Moldovei a scris cu o simpatie nesimulată şi adînc respect renumitul istoric rus N.M.Karamzin. «În acea vreme a apărut o nouă ţară vestită în vecinătate cu Lituania... Avem în vedere Principatul Moldovei, condus de voievozi ale căror nume abia de le cunoaştem pînă la Ştefan al III-lea cel Mare, care a cutezat să ridice sabia asupra groaznicului Mahomed al II-lea şi care cu biruinţe glorioase obţinute de el asupra numeroaselor hoarde turceşti şi-a înveşnicit numele în Istoria puţinilor Eroi... El a trezit mirarea regilor şi popoarelor cu mijloace modeste, făurind lucruri măreţe».

Dar, cum scria Ştefan cel Mare către Ivan al III-lea, Marele cneaz al Moscovei: «am rămas unul singur între păgîni».

În iunie 1484 hoardele turceşti împreunate cu cele valahe au năvălit asupra Moldovei, cotropind partea de sud a ţării - Basarabia cu porturile Cetate Albă şi Chilia - centre comerciale de mare însemnătate pentru Moldova.

Aceasta a fost prima răşluire a teritoriului naţional al Moldovei, întreprinsă de valahi şi turci.

În august 1538 Moldova este atacată concomitent de poloni dinspre miazănoapte, de tătari dinspre răsărit şi de turci din sud-vest; în septembrie Suleiman Magnificul cucereşte Suceava, capitala ţării. Basarabia, adică Bugiacul şi Tighina (rebotezată de turci Bender) sînt anexate de otomani.

Aceasta a fost a doua răşluire a unei părţi însemnate din pămînturile Moldovei.

Din 1538 pînă în 1807 o treime din teritoriul naţional al Moldovei pînă la linia Bender pe Nistru - Leova pe Prut a fost înstrăinată de la Statul Moldovenesc.

Din 1538 se instaurează dominaţia otomană asupra Moldovei. Din acest an turcii numesc domnitori la tronul Moldovei din boierii pămînteni. Moldova îşi păstrează un statut aparte: o independenţă esenţial limitată de tributară a Porţii Otomane.

În 1715 turcii prefac ţinutul Hotinului cu cetatea în centru în raia turcească.

Aceasta a fost a treia înstrăinare a teritoriului naţional moldovenesc.

În procesul tratativelor în vederea încheierii Păcii de la Carloviţ (1699), Poarta a declarat că nu poate ceda Poloniei Ţara Moldovei, pentru că ea «nu a fost cucerită cu sabia şi deci nu este o ţară anexată».

În baza Păcii de la Kuciuk-Kainargi, încheiate după războiul ruso-turc din 1768 - 1774, Rusia biruitoare a obţinut posibilitatea de a interveni în favoarea Moldovei, care rămînea sub turci. În septembrie 1774 Poarta Otomană a emis un hatişerif (act oficial), prin care confirma privilegiile anterioare ale Moldovei - de teritoriu aparte, neanexat.

Printr-o înţelegere din 7 mai 1775 dintre turci şi austrieci Poarta Otomană a cedat Imperiului habsburgic partea de nord a Moldovei - Bucovina cu vestitele ei monumente istorice, cu capitala ţării Suceava, cu ţinutul Cernăuţi pînă la Novoseliţa.

Aceasta a fost a patra răşluire dureroasă a teritoriului naţional al Statului Moldovenesc. Din 1775 pînă în 1920 partea de nord a Moldovei s-a aflat sub dominaţia Austriei, din 1867 - a Austro-Ungariei.

La 1791 marginile Rusiei ajung pînă la Nistru. Satele moldoveneşti, existente în preajma stîngă a Nistrului din secolele XV, dar, mai ales, din veacurile XVI - XVII, intră în componenţa Imperiului Rus.

La 1806, după eliberarea Moldovei, toate pămînturile moldoveneşti cotropite, de la Novoseliţa pînă la Marea Neagră intră sub stăpînirea gospodarului Moldovei, sub ocîrmuirea Divanului Moldovei (consiliu de stat). După biruinţa în războiul ruso-turc (1806 - 1812), Rusia pentru prima dată, după 1484, ELIBEREAZĂ ŞI UNEŞTE MOLDOVA DE RĂSĂRIT, DINTRE PRUT ŞI NISTRU.

Examinînd relaţiile moldo-ruse din cele mai vechi timpuri, juristul şi istoricul D.Gramă a tras concluzia: «Trebue menţionată contribuţia Rusiei la reîntoarcerea în componenţa Moldovei de Răsărit a teritoriilor istorice ale acesteia, cotropite de turci în secolele XV - XVIII. Prin decizia împăratului Alexandru I din mai 1807 teritoriile raialelor Bender, Akkerman, Chilia, Hotin au fost trecute sub conducerea nemijlocită a Divanului Moldovei. Astfel Rusia şi-a onorat angajamentele luate faţă de Statul Moldova de guvernele ţarilor Alexei Mihailovici la 1656, Petru I la 1711 etc. ... Teritoriile fostelor raiale turceşti au redevenit componente ale Ţării Moldovei, care, în aspect politico-juridic, în perioada anilor 1806 - 1812, era stat suveran sub protecţia Rusiei» (D.Gramă, 1994).

După Pacea de la Bucureşti (16.05.1812) Turcia învinsă cedează Rusiei o parte din teritoriul vasal, şi anume Moldova dintre Prut şi Nistru.

«România în acea perioadă nu exista nici în proiect» (N.Iorga).

În timpul războiului din 1806 - 1812 comandanţii militari ruşi, apoi şi politicienii încep a întinde noţiunea «Basarabia» (partea de sud) asupra întregii Moldove de Răsărit cu scopul de a îndepărta propagandistic, de a justifica politic, de a şterge legătura istorică a teritoriului dobîndit cu întreaga Moldovă.

Potrivit rescriptului împăratului Rusiei Alexandru I din 29.04.1818 ţinutul eliberat de sub turci a început să fie numit oblastea Basarabia şi pentru prima dată, după 1538, a fost învestit cu «statut deosebit de ocîrmuire - autonomie», populaţia «îşi păstra a sa ALCĂTUIRE DE NOROD». Limba moldovenească a devenit limbă oficială, alături de cea rusă. Perspectivele erau ademenitoare: moldovenilor li se recunoştea statutul etnic multisecular de moldoveni şi limba lor naţională - moldovenească; Moldova (dintre Prut şi Nistru) păşea pe făgaşul renaşterii şi afirmării statale. Însă din 1829 şi, mai ales, după 1842 prerogativele autonomiei, sfera de funcţionare a limbii moldoveneşti au fost restrînse. «Direcţia principală a politicii ţarismului, - constată istoricul Iachim Grosul, - în ocîrmuirea ţinutului rămînea cea precedentă şi comună pentru toate periferiile naţionale - lichidarea treptată a particularităţilor locale şi introducerea în locul lor, ca şi în alte regiuni alipite, a formelor de administrare general-imperiale...» (Ia.Grosul, 1982).

În 1873 «Basarabia» a devenit gubernie rusească. Hotarul pe Prut a fost închis definitiv.

«Ocrotitor (şi păstrător) al temeliilor naţionale (şi statale) a rămas poporul». - Constata academicianul V.F.Şişmariov.

Moldova de Vest (Pruto-Carpatică), fără Bucovina, rămînea sub dominaţie otomană, colonie turcească.

În temeiul hotărîrilor Conferinţei de la Paris din 19.08.1858 Moldova Pruto-Carpatică cu denumirea «Principatul Moldovei» a intrat în componenţa Principatelor Unite Moldova şi Valahia unite în 1862. După 1862, în urma unei asurzitoare campanii propagandistico-ideologice românizatoare şi a unei sforăitore presiuni politico-militare din partea camarilei bucureştene - scăldarea în sînge la Iaşi (mai 1866) a Mişcării moldoveneşti separatiste - Moldova «principat» a fost lichidată, dezolvată în alcătuirea, ticluită la repezeală, cu numele de «România».

Evenimentele geopolitice dramatice, deşi se desfăşurau departe de meleagul pruto-nistrean, au predeterminat apariţia unei perioade scurte de statalitate amînată de la mijlocul secolului al XIX-lea pînă în 1917.

Continuitatea conştiinţei naţional-statale a moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, a temeliilor spirituale, a tradiţiilor cultural-lingvistice şi de drept, a structurii bisericeşti au supravieţuit datorită aplicării pînă la începutul veacului XX în «Basarabia» a normelor dreptului naţional, păstrării structurii administrativ-teritoriale, caracteristice întregii Moldove istorice, ocrotirii şi folosirii în Moldova dintre Prut şi Nistru a atributelor şi simbolurilor istorice, naţional-statale: limba moldovenească, capul de zimbru...

Aceşti şi alţi factori au contribuit la protejarea şi păstrarea conştiinţei naţional-statale, a credinţei fără istov în renaşterea statalităţii moldoveneşti. Acest adevăr a fost constatat chiar şi de activişti obşteşti şi istorici din România interbelică. «Ideea autonomiei la poporul nostru - moldovenesc - n-a murit cu desăvîrşire, - afirma Pan Halippa, fost fruntaş al mişcării naţionale, - pentru că au rămas hrisoave vechi şi mărturii» (Testament pentru urmaşi, 1991). Istoricul românesc Leon Boga conchidea la 1932, în perioada ocupaţiei româneşti a Republicii Moldova: «Din mărturiile vremii rezultă că la cei rămaşi în Basarabia există luminoasă conştiinţa unei PATRII MOLDOVA, A UNUI NOROD - MOLDOVENESC, a unui NEAM - MOLDOVENESC, şi mai presus decît toate a UNEI LIMBI MOLDOVENEŞTI».

În ciuda tuturor strădaniilor şi încercărilor tragice, «... Marele miracol în asta constă, - sublinia în 2004 academicianul H.Corbu, - populaţia dintre Prut şi Nistru a rezistat tuturor urgiilor, venind la capătul celor peste o sută de ani de oprimare socială şi naţională cu o limbă păstrată şi cu tradiţii spirituale ocrotite cu cinstire şi credinţă. Încununarea acestui secol de restrişte cu inspiratul şi inegalabilul poem Limba noastră de Alexei Mateevici constituie cea mai strălucită dovadă ce demonstrează viabilitatea şi puterea de rezistenţă a acestui popor în retrospectiva istorică» (H.Corbu. Deschideri către valori, 2004).

Aceste concluzii şi generalizări multilateral întemeiate confirmă constatarea istoricului românesc Al.Boldur: Moldova dintre Prut şi Nistru «are multe trăsături cu totul specifice... Istoricul trecutului basarabean sub ruşi nici un moment nu trebuie să uite că Basarabia şi-a păstrat înfaţişarea sa deosebită etnic, social-politică şi juridică întotdeauna cu un aspect naţional» (Al.Boldur. Istoria Basarabiei. Bucureşti, 1992. P. 267).

Astfel avea tot temeiul şi era pe deplin îndreptăţită Rezoluţia Congresului ostaşilor moldoveni din toată Rusia, întrunit la Chişinău la 20 octombrie 1917: «Avînd în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc, trecutul său istoric şi pornind de la principiul, că fiecare norod are dreptul să hotărască de soarta sa, Congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a-i chezăşlui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui etnică şi culturală a hotărît: se declară autonomia teritorială şi politică a Basarabiei. Pentru apărarea drepturilor şi intereselor autonomiei Basarabiei pe lîngă stăpînirea vremelnică a Rusiei să fie un împuternicit al neamului moldovenesc».

La 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, îndeplinind rezoluţia «ostaşilor moldoveni din toată Rusia», «sprijinindu-se pe trecutul său istoric, a proclamat REPUBLICA DEMOCRATICĂ MOLDOVENEASCĂ, care va intra în componenţa Republicii Democratice Federative Ruse ca părtaş cu drepturi egale» (Şt.Ciobanu. Unirea...).

2 decembrie 1917 marchează începutul noii statalităţi moldoveneşti.

La 6 decembrie 1917 a fost format guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti. S-a încheiat perioada statalităţii moldoveneşti amînate.

La 7 decembrie 1917 un regiment românesc a tăbărît asupra orăşelului Leova din stînga Prutului. Au jefuit, au siluit, «prin mitraliere au împuşcat 5 cetăţeni» (Şt.Ciobanu. Unirea...). A fost prima năvălire a României regale asupra Republicii Democratice Moldoveneşti şi asupra Rusiei, aliată a României.

La 20 decembrie 1917 unităţi româneşti s-au năpustit asupra raionului moldovenesc Hînceşti, ocupînd satele Sarata-Răzeşi, Pogăneşti, Topor, Voineşti. Au jefuit, siluit, au arestat, au omorît cetăţeni moldoveni (Свободная Бессарабия. 22.12.1917). A fost a doua năvălire a României regale asupra Republicii Democratice Moldoveneşti şi asupra Rusiei, aliată a României.

La început de ianuarie 1918 patru divizii româneşti (două de cavalerie şi 2 de infanterie) au pornit război contra Republicii Democratice Moldoveneşti. A fost a treia năvălire mişelească a României regale asupra Republicii Moldoveneşti şi asupra Rusiei, aliată a României.La 14 ianuarie trupe româneşti au ocupat Chişinăul, la 24 ianuarie, «după trei zile de lupte crîncene armatele române au ocupat Benderul» (Şt.Ciobanu. Unirea...).

Anume la 24 ianuarie 1918, cînd hoardele româneşti înecau în sînge populaţia paşnică de la Bălţi pînă la Chilia, la Chişinău, la ordinul generalului ocupant E.Broşteanu s-a încenat farsa numită proclamarea «independenţei» Republicii Moldoveneşti.

La 27 noiembrie 1918 Republica Democratică Moldovenească, ocupată de acum de 8 divizii româneşti, a fost anexată regatului românesc, rebotezată «provincia Basarabia».

La 5 martie 1918 prim-ministrul şi ministru de externe al României Al.Averescu a iscălit Acordul ruso-român prin care România «s-a obligat să cureţe Basarabia în două luni».

În iunie 1940 Uniunea RSS a silit Regatul român să-şi onoreze obligaţia asumată în 1918: «să cureţe Basarabia în 4 zile!».

La 2 august 1940 a fost proclamată Republica Sovietica Socialistă Moldovenească, la care s-au unit şase raioane moldoveneşti din stînga Nistrului.

Din iunie 1940 pînă în august 1991 Moldova a fost parte componenţa a URSS. În august 1991, în virtutea împrejurărilor - dispariţia hegemonului, destrămarea URSS, Republica Moldovenească a crezut că poate fi independentă.

Moldova de Răsărit (dintre Prut şi Nistru) niciodată, nici o zi n-a făcut parte nici din Principatele Moldova şi Valahia unite în 1862, nici din Regatul românesc anunţat la 1881!

România niciodată, nicicînd n-a pus la îndoială rezultatele Păcii de la Bucureşti din 16.05.1812. Măcar şi din motivul că aşa stat nu exista, nu a participat la tratativele ruso-turce şi nu a semnat actul final.

România niciodată, nicicînd nu a avut pretenţii teritoriale faţă de Rusia. Nici în martie 1876 (Convenţia româno-rusă de comerţ şi navigaţie), nici în august 1876 (Înţelegerea ruso-română de la Livadia), nici în aprilie 1877 (Convenţia româno-rusă, antiturcească), nici în ianuarie 1878 (Armistiţiul ruso-româno-turc), nici în septembrie 1914 (Convenţia secretă româno-rusă), nici în august 1916 (alăturarea României la Antantă, devenind astfel aliată a Rusiei), nici chiar în 1917, cînd I.I.C.Brătianu, liderul României, însoţit de C.Prezan şi Ion Antonescu, a fost la Peterburg după ajutor suplimentar... Ca să nu mai pomenim de Acordul ruso-român din 5.03.1918, cînd guvernul României «s-a obligat să cureţe în două luni Basarabia», recunoscînd astfel că a săvîrşit un act războinic agresiv împotriva Republicii Moldoveneşti, care din 1812 se afla sub jurisdicţia Rusiei.

De-a lungul a 700 de ani realităţile etnopolitice fundamentale Moldova, moldovenii, limba moldovenească, norodul moldovenesc, Voievodatul Moldovei, Ţara Moldovei, Republica Democratică Moldovenească, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, Republica Moldova constituie dovezi de netăgăduit - în ciuda unor dezbinări, diferitelor dominaţii cu presiuni de grad diferit - că Statalitatea norodului moldovenesc a rezistat tuturor vitregiilor.

Moldova nu este singura, statalitatea căreia a suportat dezbinării, rebotezări, excluderi de diferită durată din circuitul politic activ, din hatîrul unor forţe mai puternice. Ne amintim de Polonia, Cehia, Finlanda, Slovenia...

Ţările, statele, ca şi naţiunile, există, supravieţuiesc numai datorită manifestării voinţei de a fi. O comunitate devine, se afirmă şi este recunoscută naţiune numai dacă purtătorii ei vor să fie ca atare.

Un stat există, renaşte numai dacă întemeietorii lui manifestă chiar şi în cele mai grele situaţii - fără preget, fără istov, nestrămutat voinţa comună de a exista ca naţiune, ca ţară. Existenţa moldovenilor, a Moldovei, a Statului Moldovenesc de-a lungul a 700 de ani - în ciuda şi «în calea tuturor răutăţilor! - sînt dovezi de netăgăduit pentru cine are ochi să vadă şi minte de judecată».

În monografia sa inegalabilă prin bogăţia de documente examinate, de dovezi şi concluzii temeinic argumentate Statalitatea poporului moldovenesc (2005), ostracizată, interzisă de forţele conducătoare duşmănoase Statului Moldova, doctorul în ştiinţe istorice Victor Stepaniuc a fundamentat înaintarea în istorie, treptele statalităţii moldoveneşti, schiţate anterior de un cunoscut publicist:

Ţara Moldovei, 1359 - 1812

Prima Republica Moldovenească, 1917 - 1940

A Doua Republica Moldovenească, 1940 - 1990

A Treia Republica Moldovenească, 1990 - 2005...

...Cine mai ştie astăzi, că primul cercetător moldovan al evoluţiei instituţionale, al sistemului de guvernare a Statului Moldovenesc a fost Dimitrie Cantemir, care şi-a intitulat primul capitol din partea a doua Politica a Descrierii Moldovei (1716) De forma Republicae Moldavicae (Despre formarea Republicii Moldoveneşti)?!

...Pentru comparaţie: Moldova-stat este cunoscută şi recunoscută din 1359. Ucraina-stat există din noiembrie 1918. «România» din 1862 pînă în 1877, cînd, abia atunci, devine de sine stătătoare, era făcută din două bucăţi: Ungrovlahia/Muntenia (fără Dobrogea!) şi Moldova dintre Prut şi Carpaţi (fără Bucovina!). Aceasta era atunci, în 1877, tătî România...