DORIN RECEAN ȘI-A PREZENTAT ECHIPA
Premierul desemnat Dorin Recean și-a prezentat Cabinetul de miniștri. Pe pagina sa de Facebook, Recean a menționat că mîine va merge la ședința plenară pentru a prezenta programul de guvernare. „Împreună cu această echipă voi merge mîine în Parlament să prezint programul de guvernare și să cer votul de sprijin”, a scris Recean.
Din echipa sa se regăsesc și cîțiva miniștri din Guvernul Gavrița. Este vorba despre Dumitru Alaiba, Nicu Popescu, Vladimir Bolea, Oleg Serebrean, Ala Nemerenco, Anatolie Nosatîi, Ana Revenco, Anatolie Topală, Sergiu Prodan, Iordanca-Rodica Iordanov și Alexei Buzu.
Amintim că Guvernul Gavrilița a plecat în demisie vineri, 10 februarie, după un an și jumătate de guvernare, explicînd că R. Moldova intră într-o nouă fază în care prioritatea este securitatea. Două ore mai tîrziu, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Dorin Recean, consilierul prezidențial pe securitate, candidat la funcția de premier. Astfel, prim-ministrul desemnat Dorin Recean urmează să ceară joi, 16 februarie, votul deputaţilor pentru noua echipa guvernamentală.