Napoleon Săvescu, autorul tomului Noi nu sîntem urmaşii Romei reactualiza un adevăr vechi, dureros. «Pentru lichidarea unui popor se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria»: îi distrugi (sau furi) cărţile, limba, cultura, istoria; apoi altcineva îi scrie alte cărţi, îi bagă pe gît altă istorie, altă limbă, altă cultură, alte moravuri... Comunitatea etnică septuaseculară moldoveni în cîteva rînduri a fost supusă unui astfel de tratament inuman, sălbatic, penultima oară în anii 1918 – 1940...

Am rezistat...

La început de ianuarie 1918 patru divizii romîneşti au năvălit asupra Republicii Democratice Moldoveneşti. Din primele zile ale ocupaţiei romîneşti «a început măcelul nemaipomenit» (Al.Mîţă, deputat romînesc): împuşcarea cetăţenilor paşnici, inclusiv a membrilor Sfatului Ţării, bătăi sălbatice, siluiri, schingiuiri, jecmăniri cu ameninţarea armelor, percheziţii şi rechiziţii permanente... Din primele zile ale banditismului romînesc înarmat a început pe toate căile şi prin toate mijloacele, inclusiv cu baionetele şi mitralierele, romînizarea cu de-a sila a populaţiei...

La momentul ocupării de către romîni (ianuarie 1918) vreo 3 000 000 de cetăţeni, inclusiv din stînga Nistrului şi din Ucraina, se ştiau de secolele moştenitori ai numelui etnic moldoveni, purtători ai limbii moldoveneşti.

(«Expresia «limba romînească» apare în Valahia în 1838...» V.Arvinte, 1983).

Pentru a mătrăşi din istorie, din mentalitatea poporului moldovenesc credinţa etnică şi lingvistică strămoşască, cotropitorii romîni au desfăşurat o campanie totală de impunere a limbii lor «rromîneşti»... Aşa cum cerea ordinul de la poliţie:

Cîţi neromni o să găsească

Dă-i cu limba rromînească,

Dă-i şi astăzi, dă-i şi mîni:

Din străini să faci rromîni...

(După P.Cărare).

La marea treabă romînească «din moldoveni să faci rromîni» au fost mobilizaţi reprezentanţi ai celor mai culte, elevate pături romîneşti, din armată, mai ales. Martorul şi participantul la «romînizare» P.Cazacu constata: «elementele mai «culte» (!!!) din armată («flămînzi, în zdrenţe, aproape desculţi» C.Kiriţescu) au început propaganda..., acţiunea aceasta de romînizare a armatei a fost ajutată de un grup de institutori şi profesori mobilizaţi». Au fost implicaţi şi scriitori de peste Prut, inclusiv M.Sadoveanu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, care se iluzionaseră că «a venit vremea ca neamul moldovenesc să nu mai cunoască hotare pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce»... Dar treaba romînizării scîrţîia rău...

Faptele concrete ale soldaţilor şi ofiţerilor ocupanţi, ale agenţilor siguranţei, ale perceptorilor, poliţiştilor, jandarmilor romîni au produs efectul invers: moldovenii au urît pe totdeauna romînismul impus prin torturi, siluiri, omucideri, umilinţă naţionala, bătăi bestiale, jecmăniri săvîrşite de jandarmii săbăticiţi, de pungaşii romîni de stat, de aventurierii politici veniţi din regatul romîn. Cum informa deputatul «de Basarabia» Al.Mîţă prim-ministrul Romîniei Al.Vaida-Voievod: «Pînă la moarte şi în mormînt va duce această generaţie ura contra ţîganilor de peste Prut» (25 decembrie 1919). Mărturisirea lui L.Mrejeru, învăţător din regat, mobilizat la «muncă patriotică» de «romînizare a ”Basarabiei„»: «Că moldovenii din Basarabia... ne privesc ca pe nişte străini şi chiar cu ochi duşmănoşi, e pe cît de adevărat, pe atît de dureros». Realitatea este confirmată de romînizatorul «justiţiei basarabene» V.Erbiceanu (1918 – 1923): «În sfera învăţămîntului rezistenţa moldovenilor se exprima în dispreţul faţă de şcoala romînească şi metodele ei, în ura faţă de personalul pedagogic venit din vechiul regat, faţă de spiritul romînesc...».

În al optulea an de ocupaţie romînească a Republicii Democratice Moldoveneşti (1926) romînizatorul On.Ghibu constata «Moldovenii din Basarabia, în adevăr, nu fac parte efectivă din «neamul romînesc», ei nu simt nici o afecţiune faţă de acesta şi nu caută nici o cale să se identifice cu el... În Basarabia avem tot mai mult a face cu un norod moldovenesc aparte».

Astfel, «naţionalizarea/romînizarea vieţii spirituale a basarabenilor a constituit o problemă cea mai greu de rezolvat» (V.Erbiceanu, 1934).

Aşadar, în «Basarabia», ca şi în Moldova din dreapta Prutului la 1830, «romînismul avea un înţeles insultător... Unirea? Un vis nevisat încă de nime» (V.Alecsandri, 1872).

După 12 ani de opinteli zadarnice romînizatoare, regimul romînesc de ocupaţie a hotărît să şteargă din istorie naţiunea moldoveneacă cu o existenţă istorică de 700 de ani. Recensămîntul romînesc din 1930 n-a zărit nici un moldovan în Moldova! Dar în ciuda acestei potlogării romîneşti, în condiţiile unui regim de ocupaţie sălbatică, promovării unei politici de deznaţionalizare genocidă, moldovenii existau! Opuneau rezistenţă, dispreţuind romînismul impus cu sila, limba romînească din mahalale bucureştene... Întru salvarea romînismului s-a hotorît ca armata romînească, după ocuparea teritoriului moldovenesc, după instalarea administraţiei romîneşti ocupante, să pornească ofensiva pentru impunerea limbii romîneşti.

«Interziceţi întrebuinţarea altor limbi! Numai rromîneasca!»

«Ordin al comandantului corpului 4 de armată despre interzicerea de a se adresa în organele administraţiei în alte limbi, în afară de cea romînească.

5 aprilie 1938. Confidenţial.

Au trecut 20 de ani de la unire, cu toate acestea în teritoriile anexate limba romînească nu se întrebuinţează ca limbă oficială. Atare practică aduce prejudicii sentimentelor naţionale, fiindcă este vorba de limba poporului dominant (??).

Am stabilit, că de limba romînească nu se folosesc, din obişnuinţă sau din lipsă de respect ‒ minorităţile naţionale. Astfel de stare a lucrurilor urmăreşte scopul de a menţine sentimentele de îndoială în caracterul definitiv al unirii şi, pornind de la această situaţie, luaţi următoarele măsuri:

1. Interziceţi funcţionarilor publici la executarea sarcinilor de serviciu în contactele cu persoanele private în localurile publice să vorbească în altă limbă decît romînească.
2. Se interzice persoanelor private să se adreseze către funcţionarii de stat în altă limbă decît romînească.
3. Orice solicitări adresate instituţiilor de stat sau firmelor private trebuie să fie scrise în limba romînească; cererile scrise în alte limbi ‒ să nu fie primite.
4. Directorii şcolilor de stat şi private să fie avertizaţi că în incintele şcolilor întrebuinţarea altor limbi se admite numai la lecţiile de limba respectivă. Fac excepţie şcolile minoritare, cărora le este permisă predarea în limba maternă. În afara şcolilor este permisă numai limba romînească.
5. În definitiv, din proprie iniţiativă luaţi orice măsuri, dacă veţi considera că vor contribui la romînizarea provinciilor romîneşti.
6. Conducătorii administraţiilor prin serviciile în subordine sînt obligaţi să ţină la control executarea acestei datorii naţionale.

Ne-am adresat Ministerului apărării naţionale să fie emis un ordin corăspunzator, pe care îl veţi primi imediat ce va fi aprobat.

Convins de importanţa excepţională a acestei chestiuni ‒ impunerea limbii romîneşti ‒ pentru interesele naţionale, vă rog să ne informaţi despre măsurile luate, iar după o lună să ne înştiinţaţi despre rezultatele obţinute.

Prezentul ordin va fi trimis în toate garnizoanele.

Comandantul corpului 4 de armată general de divizie T.Ţenescu.

Corespunde originalului.

Şeful secţiei a doua (contraspionaj) a diviziei a 8-a căpitan Răuţ».

Astăzi în Republica Moldova romînizarea ‒ trecerea populaţiei la naţionalitatea romînă, adică prefacerea moldovenilor în romîni se impune nu de soldafoni balamuţi şi belicoşi, gen proverbialul «intelectual» romînesc dom’ căpitan Teacă. Campania de romînizare totala a moldovenilor se desfăşoară sub dictatul clasei politice romîneşti revanşarde cu îngăduinţa criminală a vînzătorilor de ţară din Chişinău. Pe rol de cobai ‒ subiect de experimentare a fost lăsat poporul moldovenesc.

Cît o să-i mai rabde?!

Vasile STATI