DISCURSUL PRESEDINTELUI MAIA SANDU LA CEA DE-A TREIA EDITIE A PLATFORMEI DE SPRIJIN PENTRU MOLDOVA, LA PARIS

Stimate Domnule Președinte Emmanuel Macron,

Doamna Ministru Colonna,

Doamna Ministru Baerbock,

Domnule Ministru Aurescu,

Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni ai Moldovei,

Mă bucur să vă salut astăzi la Paris, la cea de-a treia reuniune a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova. Această platformă a fost lansată de Franța, Germania și România și s-au alăturat multe alte țări și organizații pentru a ajuta Moldova într-o perioadă dificilă.

Primele două ediții, la Berlin și București, au avut loc într-un moment în care Moldova se confrunta cu un aflux masiv de refugiați ucraineni, insecuritate energetică, provocări economice și sociale provocate de războiul nedrept al Rusiei.

Sîntem extrem de recunoscători pentru solidaritatea voastră și pentru angajamentele importante de sprijin. Prin eforturi comune, guvernul a reușit să mențină pacea și stabilitatea, să continue implementarea reformelor, să avanseze pe drumul nostru către Uniunea Europeană, să consolideze reziliența energetică, să îi ajute pe cei mai vulnerabili și să îmbunătățească securitatea frontierelor.

Împreună cu Ucraina, Moldova este acum conectată la rețeaua electrică europeană și facem progrese în construirea unei noi conexiuni electrice cu România. Ne-am făcut primele rezerve de gaze, am redus semnificativ consumul de energie – doar în octombrie am redus consumul de gaze naturale cu 38% și de energie electrică cu 16%. De asemenea, lucrăm pentru a implementa proiecte de energie regenerabilă și pentru a crește investițiile în eficiența energetică.

Am reușit să rămînem pe calea cea bună în circumstanțe dificile, dar drumul care urmează să îl parcurgem rămîne a fi foarte periculos. Pentru Ucraina. Pentru Europa. Și pentru noi - în Moldova.

Ne confruntăm cu o criză energetică dramatică, o economie în scădere și o inflație extrem de ridicată de 35%, un nivel pe care nu l-am mai văzut din 1999. Toți acești factori afectează drastic gospodăriile și întreprinderile; PIB-ul nostru va fi cu 8% mai mic decît previziunile de pînă la declanșarea războiului.

Ne pregătim pentru o iarnă grea.

Luna trecută, rachetele rusești au traversat spațiul nostru aerian. Resturi de rachete au căzut pe pămîntul nostru, punîndu-ne în pericol oamenii și pacea. Între timp, democrația noastră este atacată de grupuri criminale corupte susținute de Rusia. Ne confruntăm cu un război hibrid împotriva Republicii Moldova, care încearcă să ne abată de la reforme și de la integrarea europeană.

Moldova se confruntă și cu o criză energetică acută. Războiul pune în pericol furnizarea energiei electrice și a gazului. Nu sîntem siguri că putem găsi suficiente volume pentru a încălzi și ilumina casele noastre. Și chiar dacă reușim - prețurile sînt inaccesibile pentru cetățenii și economia noastră. Acest lucru ar putea pune în pericol pacea noastră socială și securitatea noastră. Știu că toată lumea din Europa plătește un preț foarte mare pentru energie. Dar aceleași prețuri au un impact mult mai mult devastator asupra țării și cetățenilor noștri.

Doar în ultimul an, costul gazelor naturale a crescut de șapte ori, iar costul energiei electrice a crescut de 4 ori. Mulți cetățeni ai Republicii Moldova nu vor putea să-și achite facturile în această iarnă, dacă guvernul nu intervine.

Vreau să mulțumesc partenerilor și prietenilor noștri care deja au promis susținerea lor pentru a ne ajuta să gestionăm multiplele noastre crize. În această iarnă, trebuie să cheltuim mai mult pe compensații specifice pentru consumatorii casnici, pentru a atenua șocul prețurilor ridicate la energie pentru cei mai vulnerabili. În mod similar, au fost puse în aplicare măsuri anticriză pentru sprijinirea întreprinderilor. Ajutorul vostru important va fi vital în lunile următoare.

Printre aceste provocări, continuăm reformele noastre în domeniile justiției, economiei, securității, administrației publice și social. În ultimul an, Moldova și-a îmbunătățit scorul democrației și performanța libertății presei. În calitate de țară candidată la aderarea la UE, ne pregătim pentru discuțiile de aderare și lucrăm la recomandările Comisiei Europene. Am avut cele mai mari exporturi în UE de pînă acum. Ne aprofundăm integrarea cu UE în domeniul energiei și facem tot posibilul pentru a accelera tranziția către o energie mai ecologică. Am lansat pre-vetting-ul în sectorul justiției, iar un Procuror-șef Anticorupție instruit în SUA conduce acum eforturile noastre de a aduce infractorii în fața justiției.

Cu toate acestea, Moldova rămîne cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Atît timp cît Ucraina se apără de atacurile rusești, ea apără și Moldova. Apără întreaga Europă. Sîntem alături de Ucraina și îi sîntem recunoscători poporului său pentru curaj și sacrificiu.

Comunitatea internațională trebuie să facă totul pentru a sprijini Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că ucrainenii pot rezista atacurilor și distrugerilor barbare și au posibilitatea să lupte împotriva unui inamic nemilos și neobosit.

Moldova este în prima linie a amenințărilor emergente pentru UE, ca urmare a războiului: contrabanda cu arme, droguri, mărfuri și persoane. Sîntem un contribuitor angajat la combaterea acestor riscuri. Dar trebuie să ne sporim capacitățile pentru a proteja Moldova și a proteja UE de aceste riscuri. Buna noastră cooperare cu Frontex și Europol, precum și deschiderea unui hub de securitate al UE la Chișinău în vara acestui an, sînt mărturie a progresului nostru către obiectivele noastre comune. Dar efectele războiului vor fi resimțite zeci de ani înainte. Trebuie să consolidăm în continuare capacitatea poliției și a organelor noastre de aplicare a legii pentru a face față consecințelor.

Între timp, grupările criminale, care vor să destabilizeze situația politică și să răstoarne guvernul încearcă să submineze eforturile noastre în sectorul justiției. Atacurile lor fac parte din războiul hibrid purtat împotriva Moldovei. Un astfel de grup, care plătește oamenii să participe la protestele antiguvernamentale din Centrul Chișinăului în fiecare săptămînă, este finanțat direct de Rusia. Astfel de acțiuni ostile sînt o răzbunare pentru condamnarea de către Moldova a războiului, poziția noastră în raport cu Ucraina și pentru alegerea noastră europeană.

Trebuie să lucrăm împreună pentru a opri aceste grupuri. Recent, Statele Unite au sancționat o parte din aceste persoane. Dar trebuie să facem mai mult pentru a reduce capacitatea acestor grupuri de a destabiliza Moldova și regiunea. Prin urmare, solicit partenerilor noștri din această platformă, inclusiv UE și statelor sale membre, să sancționeze infractorii corupți de nivel înalt, care nu numai că fură fonduri publice, ci amenință direct stabilitatea și democrația țărilor noastre.

Doamnelor și domnilor, dragi prieteni,

cetățenii Republicii Moldova au ales democrația, pacea, libertatea și Uniunea Europeană, în locul autocrației, corupției și războiului. Voința societății noastre este puternică, dar instituțiile noastre rămîn slabe. Următoarele luni de iarnă vor testa reziliența Moldovei la limită. Putem reuși doar cu sprijinul partenerilor noștri.

Mulțumesc președintelui francez Emmanuel Macron și echipei sale pentru găzduirea celei de-a treia reuniuni a Platformei de sprijin pentru Moldova, astăzi, la Paris. Sprijinul Dumneavoastră consecvent a ajutat Moldova să depășească mai ușor numeroasele provocări. Cel mai important - ne-a ajutat să punem țara pe o cale fermă către UE. Sîntem extrem de recunoscători pentru asta.

De asemenea, le mulțumesc copreședinților Annalena Baerbock, Catherine Colonna și Bogdan Aurescu pentru angajamentul personal față de Republica Moldova. Sînt recunoscătoare tuturor țărilor și organizațiilor reprezentate aici pentru solidaritatea și sprijinul concret acordat țării mele.

Angajamentele anunțate astăzi ne vor ajuta să avansăm cu implementarea reformelor, să menținem pacea socială, să menținem stabilitatea și să continuăm să contribuim la un continent mai stabil.

Așteptăm cu nerăbdare să găzduim anul viitor acest grup de prieteni ai Moldovei la Chișinău, pentru următoarea reuniune a acestei platforme de suport.

Dragi prieteni,

Iarna va fi dificilă și anii următori nu vor fi ușori. Pentru Ucraina. Pentru Moldova. Pentru Europa.

Astăzi, stînd aici cu voi la Paris, sînt mai încrezătoare ca niciodată că vom reuși să readucem pacea pe continentul nostru. Vom reuși să ne apărăm democrațiile și libertățile. De asemenea, sînt încrezătoare că Moldova va continua să fie un membru mîndru al comunității noastre de valori, va adera la Uniunea Europeană și vom continua să lucrăm împreună pentru o Europă mai puternică și mai pașnică.

Vă mulțumesc.

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40