DISCURSUL DOAMNEI MAIA SANDU, PRESEDINTELE R. MOLDOVA, LA DESCHIDEREA FORUMULUI PENTRU REFORMAREA JUSTITIEI SI COMBATEREA CORUPTIEI
Bună dimineața,
Vă mulțumesc pentru că organizați această discuție. E important să vorbim de esența lucrurilor care se întîmplă și a celor care nu se întîmplă, pentru că, așa cum se întîmplă și-n alte domenii, uneori, discuțiile sînt superficiale, iar aici avem de a face cu o reformă care trebuie înțeleasă, discutată, trebuie văzute problemele și, evident, trebuie să încurajăm succesele.
Reforma justiției, în opinia mea, este în continuare elementul-cheie al transformărilor prin care trebuie să trecem. De succesul acestei reforme depinde dacă vom reuși să readucem încrederea cetățenilor în stat, în țara noastră Republica Moldova. De succesul acestei reforme depinde cît de repede vom deveni stat membru, cu drepturi depline, al Uniunii Europene. De succesul acestei reforme depinde cît de repede putem să construim o economie puternică și incluzivă. Miza acestei reforme, în continuare, este extrem de mare.
Tocmai de aceea, de la bun început, vreau să spun că noi vom insista, în continuare, pe această reformă, indiferent cît de mari vor fi problemele de ordin tehnic, rezistența la schimbare sau sabotajul din sistem.
Reforma a început, dar lucrurile se întîmplă prea încet. Lucrurile se mișcă greu, în pofida faptului că există voință politică de a crea un sistem de justiție veritabil și a construi instituții puternice de combatere a corupției. În pofida faptului că Ministerul Justiției, cu susținerea Parlamentului, a îmbunătățit semnificativ cadrul legal pentru a facilita reforma și pentru a oferi instituțiilor pertinente instrumente mai eficiente în lupta împotriva corupției. Astăzi, judecătorii și procurorii sînt liberi să-și facă meseria cinstit. Astăzi, nimeni din reprezentanții puterii nu-i amenință pe judecători și procurori cerîndu-le să facă lucruri ilegale, să ia decizii ilegale. Ei toți sînt liberi. Liberi să aplice legea. Liberi să facă justiție.
Din păcate, în continuare, o parte dintre ei înțeleg libertatea ca pe o posibilitate de a face ce vor ei - să comită abuzuri, să-și negocieze deciziile pentru a obține foloase necuvenite, ca urmare a emiterii deciziilor ilegale sau a tergiversării acestor decizii. O parte a oamenilor din sistem nu vor să înțeleagă că independența merge, mînă în mînă, cu responsabilitatea. Iar oamenii corupți din sistem reprezintă, în continuare, cel mai mare impediment în calea reformei.
Nu mai putem pierde timp așteptînd ca toți justițiarii să capete o conștiință. Sistemul trebuie curățat de urgență. Și s-a dovedit că el nu se poate curăța de sine stătător. Comisia de pre-evaluare externă extraordinară, instituită din experți naționali și internaționali, va ajuta să curățăm sistemul. La prima etapă, această curățare se face în raport cu viitorii candidați la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), apoi în raport cu Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Dar și aici lucrurile trebuie să se întîmple mai repede, evident, fără a compromite rigurozitatea verificării integrității candidaților.
Este important să avem pînă, cel tîrziu, la sfîrșitul acestui an un nou CSM și CSP, instituții funcționale și să începem reforma la CSJ. E important să ne mișcăm mai repede, pentru că avem de îndeplinit la timp condițiile Comisiei Europene, formulate în opinia către Consiliul Uniunii Europene atunci cînd a fost propusă acordarea statutului de țară candidată pentru Republica Moldova. Dar, avem nevoie să grăbim lucrurile, de asemenea, pentru a salva banul public și pentru a salva încrederea cetățenilor în această reformă.
Înțeleg că nu putem avea rezultate spectaculoase imediat, în situația în care, pe de o parte, trebuie să facem curățenie generală în sistem, ca să scăpăm de oamenii corupți și care au îndeplinit comenzi ale grupărilor corupte, iar, în același timp, trebuie să se avanseze pe investigarea de către procurori și examinarea în instanță a unui număr enorm de dosare. Apropo, acest număr de dosare este enorm, în mare parte pentru că sistemul nu a funcționat în anii precedenți, iar acum trebuie să compenseze pentru eșecurile din trecut.
Eu sînt foarte îngrijorată de tergiversarea în sistemul judecătoresc a examinării unor dosare importante, dosare de importanță națională, inclusiv dosare care vizează resurse financiare și proprietăți publice semnificative. Astăzi, acest comportament de tergiversare nejustificată sau de adoptare a deciziilor ilegale, cu suspiciune de încasare a beneficiilor necuvenite, nu este sancționată de nimeni.Organele interne ale sistemului judecătoresc sînt în incapacitatea de a da sancțiuni, iar procuratura, în pofida mai multor suspiciuni, care se vehiculează la adresa unor judecători, nu a reușit să sancționeze niciunul pentru a transmite un mesaj clar, puternic în sistem, că corupția este pedepsită. Cine îi oprește astăzi pe judecătorii corupți să nu comită abuzuri? Această stare de lucruri compromite și magistrații onești din sistem.
Recunoaștem că în procuratură se întîmplă anumite lucruri. Sînt progrese pe investigarea unor dosare. Unele dintre ele au ajuns deja în instanță. Hoții cei mari se arată tot mai deranjați. Dar acești hoți sînt încă la libertate și încă încearcă să exploateze scheme de corupție pe care le-au creat în trecut sau să-și cumpere impunitate. Iar societatea are întrebări la modul în care se fac unele investigații.
Am vorbit și acum cîteva zile despre scurgerile de informații din dosare, care nu doar accentuează neîncrederea societății în anchetă, dar și trezesc suspiciuni că în așa fel anchetele, dosarele sînt compromise din start. Unele acțiuni și chiar dosare, sînt percepute ca politice. E clar că hoții cei mari vor încerca să se victimizeze și să se ascundă după justificări de luptă politică. Nu despre pretențiile lor vorbim. Vorbim despre percepția și întrebările cetățenilor.
Toate dosarele trebuie să fie făcute într-un mod impecabil, dar în special pe dosarele în care sînt implicate personaje politice, chiar dacă politica lor este despre corupție, nu despre oameni, transparența trebuie să fie asigurată. Comunicarea trebuie să fie impecabilă, probele trebuie să fie solide pentru a nu da motive de interpretare, pentru că altfel se pune la îndoială credibilitatea reformei și, odată cu ea, credibilitatea viitoarei justiții, a justiției reformate.
Parcursul șablon al dosarelor - cu circ, cu procese interminabile, fără finalitate - este o altă nedumerire a oamenilor. Dosarele prost instrumentate, fără dovezi clare, aruncate în public, prin care unii sînt aduși în fața presei pentru show, sînt păguboase. Ele nu fac decît să le ofere șanse celor vinovați de a se eschiva de justiție. Justiția se face cu dovezi fundamentale, nu cu scandal.
Știm că în trecut unii exponenți ai sistemului Procuraturii au făcut politică prin deciziile lor ilegale, la comanda grupărilor corupte care au ajuns la putere. Astăzi, cînd sînt liberi de această presiune, mă întreb dacă nu cumva unii dintre ei fac politică în continuare, pe cont propriu. Înțeleg că cei cărora nu le convine reforma justiției sînt tentați să facă jocuri politice. Procuratura nu este loc pentru a face politică și nu o să permitem acest lucru, iar singura presiune pe care o facem noi și vom continua să o facem este să se aplice legea.
Îmi pare rău că trebuie să discutăm despre aceste lucruri jenante. Îmi pare rău că unii judecători și procurori au făcut de rușine sistemul. Și îmi pare rău că mulți alții au tăcut. Îmi are rău că, în timp ce școlile, spitalele, satele noastre sărăceau, un grup de persoane deveneau tot mai bogate. Pentru că atunci cînd un înalt funcționar plătește mită în justiție, rămîne nepedepsit. Un drum prost făcut, pentru că s-a plătit mită în procesul de reparație, va rezista doar pînă la prima ploaie.
Îmi pare rău că au murit oameni din cauza că a fost tolerată corupția în sistemul medical și banii pentru echipamente moderne și medicamente de calitate au ajuns în buzunarul hoților. Îmi pare rău că țara a pierdut miliarde care puteau fi investite în creșterea nivelului de trai al oamenilor.
Da, lucrurile rele pornesc dintr-o justiție strîmbă și lucrurile bune pornesc dintr-o justiție dreaptă. Știu că sînt în sistem oameni onești și muncitori. Sînt procurori și judecători responsabili și care își iubesc țara. Sînt oamenii care înțeleg că nu e bine ce a fost. Cu acești oameni vom reface încrederea în sistem și în stat. Pe acești oameni o să-i susținem și o să-i încurajăm.
Ministerul Justiției, domnul ministru Litvinenco, au toată încredea și susținerea noastră în acest efort dificil de reformare a sistemului.
Ministerul Justiției, Guvernul, Parlamentul, Președinția vor continua să susțină această reformă și reabilitarea sistemului cu toată puterea. Noi nu ne implicăm în actul justiției, dar ne-am asumat această reformă în fața cetățenilor și vom cere în continuare rezultate.
Vom insista să ducem pînă la capăt acest efort, oricît de mare va fi rezistența. Repet, miza e prea mare ca să ne lăsăm învinși de dușmanii luptei cu corupția sau de problemele tehnice ale acestei reforme.
Îi invit pe oamenii din sistem, care țin la țara noastră și la viitorul copiilor noștri, să lucrăm de aceeași parte a baricadei, de partea Moldovei, de partea cetățenilor noștri.
Sursa: presedinte.md