Festivaluri pentru acoperirea trupului doar în partea de sus

Autor: Mihai CONŢIU

Amarnice vremuri trăim, mi-am zis rămas mut de uimire la valurile de Festivaluri ale Iei desfăşurate în România, R. Moldova şi prin Europa! Parcă nu se mai termină! De parcă Ia ar fi Coca-cola, Toyota sau universalii blugi! Cine mai poartă astăzi Ie? Cîntăreţele de muzică populară, cinstitele ţărănci din România născute în acest veşmînt, cîteva piţipoance de ocazie cărora li se pare şic să fie fotografiate astfel rareori îmbrăcate şi extrem de puţine din categoria etc.

Ia este un afront adus tinerelor noastre fecioare neprihănite sau rău prihănite, iar asta din cauză că le acoperă buricul cu cercel, fundul a cărui despărţitură iese la iveală dintr-o pereche minusculă de blugi, iar despre decolteu nici nu mai vorbim.

Sigur că nu am nimic contra acestor festivaluri, dar de ce numai pentru Ie? Ia este doar o componentă a stilului vestimentar tradiţional românesc. Atunci de ce nu se fac festivaluri pentru întregul set, inclusiv despre cel al bărbaţilor? În cazul dat, înseamnă că ar trebui să iniţiem un festival al maramei, care este o fîşie lungă de voal fin, cu care îşi acoperă capul femeile de la ţară cînd se îmbracă în costum naţional, un festival al iţarilor populari purtaţi de bărbaţi, al ţundrei, care-i o haină ţărănească tradiţională făcută dintr-o ţesătură groasă de casă, al brîului popular sau al chimirului.

Dacă totuşi vrem să plesnim peste ochi Occidentul cu valorile noastre populare tradiţionale, atunci ar trebui să organizăm un festival al opincii şi obelelor. În cazul obelelor, le-am da o lovitură cumplită fabricanţilor de ciorapi. Personal, am apucat vremurile cînd, în Bucureşti, la spălătoriile publice, erau afişate preţul la curăţatul obelelor, deşi n-am văzut pe nici un bucureştean purtînd aşa ceva. Mi s-a spus că se mai găseau prin armată.

Credeţi-mă, cu opincile şi obelele i-am pune pe spate pe occidentali! Obelele, din cîte ştiu, sînt nişte bucăţi de cîrpe cu care îţi înveleşti piciorul înainte de a te încălţa cu opinci. Deja mi-l imaginez pe Adrian Ursu făcînd reclamă nu la ciorapi coloraţi, ci la obele multicolore concepute de către cei mai mari designeri.

Concluzia este că habar nu avem să ne promovăm adevăratele valori şi tezaure culturale naţionale, că nici nu visăm parfumul de glorie naţională ce-l putem mirosi prin purtarea obelelor şi opincilor. Badea Cîrţan s-a dus să vadă Columna lui Traian de la Roma în opinci şi obele, Horia la fel s-a dus la Împăratul Austro-Ungariei, iar noi, depăşiţi de istorie fiind, nu sîntem capabili să ne ducem la Bruxelles încălţaţi cu mîndrele noastre obele şi trufaşele opinci! Ia, este bună cînd nu-i purtată!