De la egal la egal – amical, Conţiu şi Helena

Helena Abegaz este o tînără studentă la la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USM, care îşi face practica la cotidianul „Moldova Suverană”. Înainte de toate, însă, Helena este şi o talentată interpretă de muzică Pop, care mai cochetează şi cu genurile jazz şi soul cu acelaşi promiţător talent. Dialogul pe care l-am purtat cu ea se înscrie în constanţa cu care noi suntem preocupaţi să investim încredere în tinerii talentaţi şi, după posibilităţi, să-i sprijinim cu tot ceea ce se poate atunci cînd au nevoie de un prieten de nădejde.

Mihai Conţiu: Helena, ne cunoaştem de mai bine de un an de zile, însă acum, pentru că este vorba despre un dialog pe care intenţionez să-l public şi în ziar, în zilele care vor urma, dată fiind cariera ta muzicală, aflată, totuşi, în fază relativ incipientă, spune-mi, te rog, de ce faci facultatea de Jurnalistică – nu cumva pentru a şti mai bine să-i pui în dificultate, în perspectivă, pe toţi jurnaliştii care îţi vor lua interviuri?

Helena Abegaz: Şi pentru asta. Nu uita că jurnaliştii sunt primii care fac zile fripte tuturor persoanelor publice – interpreţi, actori, modele ş.a.m.d. Pe de altă parte, cred că această facultate oferă multe oportunităţi de asimilare a unei culturi generale mai generoase, mai extinse, cunoştinţe indispensabile oricărei persoane publice.

M.C. Nu te enervez atunci cînd te pun să citeşti prea multă presă, cînd îţi dau sarcini ingrate – să culegi şi să rescrii ştiri ale agenţiilor, să consulţi enciclopedii ca să faci colaje de materiale mai interesante, să te plimbi pe străzi pentru a identifica subiecte de interes public...?

H.A. Păi nu, căci cea ce mă pui să fac se înscrie exact în ceea ce şi aşteptam de la această facultate, doar acesta este şi motivul pentru care am ales-o!

M.C. Ce fel de gen muzical interpretezi?

H.A. Pop, dar experimentez şi jazz, soul...

M.C. Dar muzica populară nu te-a tentat, căci doar eşti şi moldoveancă, pe jumătate?

H.A. Ba chiar am şi cîntat muzică populară! Am un adevărat cult pentru Maria Tănase şi Maria Drăgan, ale căror piese le-am şi interpretat, pe unele. Una din piesele mele preferate, însă, este „Cine iubeşte şi lasă” a Mariei Tănase.

M.C. Cînţi solo sau cu o formaţie?

H.A. Am avut marea şansă de a cînta cu formaţii instrumentale, să fiu acompaniată live. N-am cîntat niciodată acompaniată din off, adică după o casetă imprimată. Altceva interesant vreau să spun: Sunt săli de spectacole aici, nu dau nume, unde nu există dotări tehnice elementare pentru ca un interpret să cînte live, adică pe viu, direct, nemaivorbind de acompaniament orchestral. Mai mult decît atît, nici în studiourilor unor televiziuni cunoscute de aici nu există aceste dotări sau, acolo unde sunt, nu le utilizează, instalează. Astfel, pe noi, interpreţii, ne pun în situaţii stînjenitoare faţă de telespectatori şi spectatori. De ce spun asta? Consider că orice interpret care-şi respectă publicul, iar eu sunt una dintre aceştia, doreşte să-i transmită ascultătorului mesajul liric, să-i zicem aşa, în mod direct, nu prin artificii tehnice la modă.

M.C. Acum, dragă copilă, spune-mi cîte ceva despre cariera ta de pînă acum!

H.A. Muzica mi-a fost „strecurată în sînge” de chiar mama mea, încă de cînd îmi cînta, în copilărie, cîntece de leagăn. La grădiniţă, cînd aveam doar cinci ani, am cîntat pentru prima dată în public, ca să-i zic şi aşa, iar cîntecul se numea „Rudă paparudă”. Nu-l voi uita niciodată! La vîrsta de 7, ani am început să studiez pianul, iar de la vîrsta de 9 ani am început să urmez cursuri la Şcoala muzicală nr. 3. Am fost chiar şi „purtător de cuvînt muzical al Bisericii”, iar asta pentru că, la 14 ani, am cîntat într-un cor bisericesc, ajungînd chiar dirijorul acestuia. Am trăit chiar magia de a cînta pînă şi la cununia religioasă a părinţilor mei, pe care au amînat-o, probabil, în speranţa că fata lor va deveni o interpretă veritabilă.

M.C. Acum chiar crezi că ai devenit o interpretă veritabil?

H.A. Nicidecum, cred, sper doar că sunt pe drumul cel bun!

M.C. Draga mea, hai să abordăm chestiune altminteri: Reuşeşti să trăieşti din muzică? Material, vorbind...

H.A. Relativ da. Veniturile sunt fluctuante. Piaţa moldovenească nu este suficient de numeroasă, iar în această piaţă restrînsă, este vorba despre numărul de locuitori ai ţării, preferinţele muzicale sunt, fireşte, diversificate. Nu poţi, de exemplu, să ai pretenţia ca să fii solicitată să cînţi muzică soul într-o localitate în care moldovenii vor să asculte muzică populară. Genul meu muzical, de pildă, este minoritar, ca opţiune, în preferinţele marii majorităţi. În R. Moldova există o şcoală puternică de muzicieni, dar nu şi o şcoală de muzică pe măsură, iar aici mă refer la aceea că în şcolile de aici mai mult se teoretizează, fără să existe o strategie de aplicare practică. Sunt multe de spus, dar, uite că poate şi din această cauză toţi marii muzicieni moldoveni se realizează, totuşi, peste hotare. Crede-mă, sunt destui care sunt mai cunoscuţi peste graniţele ţării, unde sunt populari, iar aici – nişte anonimi!