Asta așa, ca chestie, că tot există un 1 Mai muncitoresc!

Mihai Conțiu

Într-o proporție covîrșitoare, muzica populară, mai ales, și cea ușoară, în general, sunt structurate pe doar cîteva tematici arhicunoscute – iubire, dor, dezamăgire (frustrare), prietenie, petreceri, beții, patriotism și invocarea divinității, pe alocuri, și, în plus peste acestea, în cazul subculturii manelelor țigănești, un accent tematic bine conturat cuprinde invidia, dușmănia, banii și familia. Ce înseamnă toate acestea? Analizînd, un observator atent și din afară, adică de la mari depărtări de granițele noastre, ar înțelege că în Țări ca Republica Moldova și România, căci mă refer strict la acestea, există Raiul pe Pămînt, în care toți oamenii au de toate din belșug.

În cazul unor doine și balade, avem de-a face cu tînguiri de moarte ori de preaslăvire ale unor figuri istorice sau ale unor hoți și bandiți, care ”au fost adoptați eroic și istoric” de către ”blîndele, iertătoarele noastre popoare” sub denumirea de ”haiduci”. Foștii haiduci, firește că în realitățile de atunci, erau ceea ce sunt Plahotniuc, Șor și Usatîi astăzi. Toți au furat și fură poporul, fac trafic ori ucid și își alimentează folclorul cu firimituri de pomeni aruncate unor amărîți abrutizați! În general, muzica populară și cea ușoară chiuie la beții și se desfată în orgii erotice de parcă am fi cele mai virile popoare de pe Pămînt. Asta se numește cultură pentru că nu cîntă nici o altă cultură!

Așadar, aceste două categorii muzicale ne definesc a fi, în exclusivitate, doar îndurerați de iubire, bețivi, înamorați permanent, curvari și curve, hoți, patrioți și plini de bunătate! În rest, totul parcă ne vine din Cer și trăim într-un belșug dumnezeiesc, căci de aceea nicăieri nu e cîntată, adorată și preaslăvită MUNCA fizică și intelectuală!