Per-Arne Haukasson, deputată din partea Partidului Social Democrat din Suedia: ”Suntem cetățeni obișnuiți. Nu are sens să acordăm privilegii speciale parlamentarilor, deoarece sarcina noastră este de a reprezenta cetățenii și de a cunoaște realitatea în care trăiesc. Reprezentarea cetățenilor este în sine un privilegiu, deoarece avem ocazia să influențăm cursul țării“.

Parlamentul Suediei deține doar trei mașini: pentru președinte, prim-ministru și adjuncții săi, iar mașinile sunt folosite exclusiv pentru evenimente oficiale. Deputații ajung la serviciu cu mijloacele de transport în comun – statul le eliberează în fiecare an un card de călătorie.

Numai prim-ministrul are dreptul să folosească mașina de serviciu, iar aceasta aparține serviciului de securitate de stat. De fapt orice deputat poate cere o mașină, doar dacă există un motiv întemeiat.

În general, parlamentarii nu folosesc nici taxiurile, doar în cazuri extrem de rare.

Salariul. Pînă în 1957, deputații nu erau plătiți, pînă cînd Parlamentul a stabilit că „nici un cetățean nu poate fi lipsit de posibilitatea de a deveni deputat din motive economice”.
Astăzi salariul unui deputat este de aproximativ 40.000 de coroane, ceea ce este comparabil cu salariul unui profesor de școală primară.

Parlamentarii nu își pot crește salariile, pentru aceasta există un comitet independent Riksdagens Arvodesnämd. Acesta include președintele (un judecător) și alte două persoane, de obicei jurnaliști sau foști oficiali.

Cazarea deputaților. Apartamentele de stat sunt oferite membrilor Parlamentului care nu locuiesc în Stockholm. Aceasta este o locuință cu o cameră de aproximativ 45 de metri pătrați, care servește atît ca dormitor, cît și ca living. Întreținerea apartamentului este din contul lor personal. Statul asigură doar o curățenie generală în an.

Apartamentul este destinat membrului Parlamentului, familia sa nu are dreptul să locuiască acolo, cel puțin gratuit. Chiar și pentru o singură noapte de cazare a unei rude, deputatul va trebui să plătească statului.

În clădirea Parlamentului, fiecare deputat își cumpără propria cafea și mîncare și, de asemenea, este obligat să returneze vasele spălate.

Nici unul dintre deputați nu are dreptul la propriul secretar sau asistent. Fiecare partid primește de la stat o anumită sumă pentru a forma propriul secretariat al partidului, care funcționează în beneficiul tuturor simultan. Nici unul dintre membrii partidului nu poate implica secretarii în interese personale. Aceasta înseamnă că parlamentarii suedezi își stabilesc ei înșiși propriile programe, își fac singuri programările și cafeaua de dimineață.

Pentru foștii deputați nu există o pensie asigurată pe viață. Fostului slujitor al poporului i se plătește o îndemnizație de concediere în valoare de 85% din salariul său timp de doi ani. Dar pentru a o primi în al doilea an, deputatul trebuie să demonstreze că este cu adevărat în căutarea unui nou loc de muncă.

Dacă deputatul primește un nou mandat, acesta este lipsit în mod automat de îndemnizație.
Politicienii regionali nu primesc nici salarii, nemaivorbind de pensii. La nivel local, activitatea politică este echivalentă cu activitatea voluntară și nu este plătită.